Cum funcționează psihoterapia – episodul 4 (moartea cuiva drag)

Când moare un om, întâi ai vestea morții și durerea și derutarea ca nu te așteptai si nu vrei să accepți.

Apoi mintea ‘ajuta’ și înțelegi că moartea e ireversibila și te pocnește ideea aia că n-ai să-l mai vezi niciodată, ca va fi greu să faci față și ți-e milă de el/ea. Urmează șocul mare când și corporal și sufletește dar mai ales mintal înțelegi că s-a dus și va trebui să accepți (cu tot cu neacceptare!) și să înveți să faci față fară el/ea.

Următorul pas greu, la fel de greu e sa revii la viața ta, la obiceiurile tale, unde „morții cu morții, viii cu viii” si apoi „show must go on”.
Fă punte de legătură între lacrimile pierderii și viața banală, încât să duci mai departe doliul dozat cât să fie și pe afară și pe dinăuntru care să nu te lase să uiți dar nici să nu te împiedice să-ți continui viața. Știu că nu știi cum. Nici n-ai avea cum sa știi, dar va trebui să improvizezi pas cu pas până găsești varianta firească de a trăi viața amestecată cu ideea morții, în chip absurd.

sursă imagine: google image

În continuare, un exemplu pentru a simplifica explicarea pașilor psihoterapeutici în situațiile de față și sublinierea faptului „cum funționează psihoterapia”

Ea (ca de obicei nu voi scrie nici un nume aici) a venit prima oara acum un an disperata, în doliu. Am trecut amândouă prin etape firești.
          -pierderea persoanei, povestirea, șocul, frica, furia, negarea, vinovăția. Contractul terapeutic, studierea reciproca, acceptarea cursei doliului, acomodarea reciproca, alianța terapeutica, suportul. Lacrimi, muci, cuvinte fierbinți.
          -rememorarea relației cu persoana decedată. Nostalgia și dorul de momentele bune. Vinovația ca de ce nu a făcut lucrurile altfel. Regretele.
          -chinul cu mintea care retrăia iar și iar trecutul și nu voia sa accepte. Flash-uri despre moartea persoanei dragi.
          -„harababurizarea” tuturor relațiilor de familie, prietenie, profesionale. Criza dată de sfaturile necerute de la ceilalți. Grija celorlalți. Ura, furia, nesomnul, disperarea.
          -pomeni, parastase, vizite la mormânt, coliva, lacrimi și singurătate, sentimentul viitorului îngustat, sfaturi de la alții, întrebări de la alții, neputința.
          -prelucrarea parții banale a relației cu persoana dragă pierdută și a momentelor de ceartă sau reproșuri. Grea etapa, ținând cont că „despre morți numai de bine”. Nasol să trebuiască să-ți reamintești și momentele mai „slabe” ale relației. Dar pâna nu sunt și astea integrate, nu merge.
          -menționarea viitorului, a anticipării terminării doliului. Furie, încăpățânare, sentimente de neputință, sentimentul trădării. Contrazicere și colaborare.
          -neîncredere ca va mai funcționa vreo data normal. Explicații și mizarea că viitorul nu este total previzibil. Acumularea unor experiențe în timp, lasă în urma orice eveniment, oricât de crunt ar fi.
          -negocierea stării de disponibilitate. Rezistențe, neîncredere. A fi disponibil nu înseamnă a face ceva ci a fi pregătit pentru ceva. A ști ce vrei și a lansa dorința în „eter” de a fi pregătit „să poți, să vrei să poți.
          -primele experiențe firești, prima veselie, vinovăția și prelucrarea lui „viii cu viii, morții cu morții”. Teama de renormalizare.
          -puterea de a vorbi despre persoana decedata cu drag, cu respect, cu iubire. Conferirea unui loc special în memoria personală și a unui monument în suflet.
          -renunțarea la negru. Griul, maronul, bleumarinul, rujul, tunsoarea.
          -discuții despre soarta, la nivel personal. A nu forța nimic, a lăsa să vină de la sine, curajul. Disponibilitatea.
          -serendipitatea, capacitatea de a întâlni întâmplător lucruri bune. Întâlnirea unei alte persoane, fiorii, vinovăția, fluturii. lacrimile, speranța, melodia „love is in the air”.
          -oftatul de ușurare.uimirea, plânsul de bucurie, reorganizarea, primele întâlniri. Recunoștința față de terapie și față de viață.
          -afirmarea „am dreptul să fiu fericită”. „Vreau să fiu fericită”.

          Viki mulțumesc, n-aș fi crezut. Ce drum lung. Ce drum ciudat. Ce ciudată și complicată e viata. N-as fi crezut acum ceva timp că voi mai fi fericită și uite că sunt. Doamne, depresia se spulberă rapid când ai un motiv. Viki mulțumesc.
          „Si eu multumesc pentru frumoasa colaborare draga mea.”

Viata poate fi frumoasa chiar daca e grea.
Later edit: mi-am amintit, ceva ce i-am zis azi. CEEA CE MI-A PLACUT MULT , DRAGA MEA E CA LUMEA VREA SA „TREACA PESTE”. TU AI „TRECUT PRIN”. Prin doliu si durere si ai razbit in vindecare si acceptare!

………………………………………………………………………………………….
          Clienta a continuat sa vina rar, cam o data la 3 luni. Aceste sedinte rare nu mai fac parte din startegia de revenire, ci sunt efect al relatiei terapeutice si al deservirii nevoii de-a-si analiza viata.

Please follow and like us:

lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.