Din vremuri preistorice, oamenii au înţeles că viaţa lor depinde de astrul zilei şi în consecinţă, au fost interesaţi de mersul Soarelui pe bolta cerească, de creşterea şi descreşterea duratei zilelor… Momentul solstiţiului de iarnă a fost considerat unul crucial şi marcat ca atare de toate vechile mitologii.

Triburile nord-europene – germanice – aveau plasat la momentul solstiţiului de iarnă festivalul Yule, care comemora renaşterea soarelui dătător de lumină şi căldură. În Roma antică, Saturnaliile era sărbătoarea dedicată solstiţiului de iarnă iar mai apoi, după introducerea cultului lui Mithra, ea a fost înlocuită cu naşterea lui Sol Invictus. În cinstea acestuia, Constantin cel Mare va decreta, la data de 7 martie 321 „Dies Solis”, adică duminica, drept zi de odihnă pentru sclavii din tot Imperiul Roman.

Legenda naşterii lui Mithra spune că el s-a născut într-o peşteră, la data solstiţiului de iarnă, iar ciobanii din zonă au venit cu daruri să îl slăvească pe noul zeu, legendă preluată de Evanghelia după Matei pentru naşterea lui Iisus…

În cazul majorităţii zeilor-soare se pot identifica legături, mai mult sau mai puţin explicite, cu data solstiţiului de iarnă.

Cel mai vechi festival de comemorare a solstiţiului de iarnă consemnat de istorie este cel de la Buto în Delta Nilului, acolo unde înainte de anii 3100 î.e.n., la data solstiţiului astronomic de iarnă se desfăşura festivalul „Drumul spre Wadjet” sau „Iniţierea în Wadjet”. Zeiţa Wadjet reunea cei doi zei primordiali: Zeiţa Pământ şi Zeul cerului Soare, şi era reprezentată prin reunirea simbolurilor celor două zeităţi, şarpele şi discul solar, care sub numele de „uraeus” – cobra regală, a devenit emblema faraonilor.

Mai târziu, Horus, în calitate de zeu al soarelui, va prelua toate atribuţiile lui Wadjet inclusiv sărbătoarea solstiţiului şi, deşi nu apare nicăieri menţionată o dată de naşterea a lui Horus, cum legenda spune că Isis l-a născut în Delta Nilului, mulţi fac o legătură între data naşterii sale şi sărbătoarea solstiţiului astronomic.

Statueta fecioarei Isis cu micul Horus în braţe, a fost modelul preluat mai târziu de iconografia creştină pentru Fecioara cu Pruncul. Totuşi, acest motiv mitic are o lungă istorie în spate, chiar în Egipt existând exemplul zeiţei Renenutet, care acum 5000 de ani era reprezentată similar, alăptându-l pe Nepri sau Nehebkau.

Un furt de identitate

În anul 245, teologul creştin Origen din Alexandria declara că „doar păcătoşi ca Faraon şi Irod au sărbătorit zilele lor de naştere”, deci nu este cazul sărbătoririi naşterii lui Iisus. În anul 303, scriitorul creştin Arnobius ridiculiza şi el ideea de a sărbători zilele de naştere ale zeilor…

Cum însă zeul Iisus trebuia documentat istoric, alţi apologeţi creştini s-au pus pe treabă, şi dacă tot nu se cunoştea anul naşterii lui Iisus, era bine să se ştie măcar ziua sa de naştere…

În jurul anului 200 e.n., Clement din Alexandria consemna naşterea zeului pe data de 20 mai. Sextus Africanul sugera în Chronographai (anul 221), că Iisus a fost conceput la echinocţiul de primăvară, dar calendarul De Pascha Computus, apărut în anul 243, dă ca dată de naştere certă, ziua de 28 martie. Mai sunt apoi vehiculate şi datele de 18 aprilie şi 29 mai

În acest timp, la Roma, pe 25 decembrie se serba cu mare fast naşterea lui Mithra – Dies Natalis Solis Invicti , iar papalitatea a hotărât să contrabalanseze sărbătoarea păgână şi, în anul 354, naşterea lui Iisus a fost suprapusă peste cea a zeului păgân…

Peste 100 de ani, papa Leon I (440-461) constata însă că „naşterea Soarelui” era mai cinstită în popor decât cea a lui Hristos şi-i mustra pe rătăciţi, dar nu negând cinstirea „zeului-soare”, ci spunând doar că acesta nu trebuie cinstit mai mult decât Hristos: „Astupaţi-vă urechile la cuvintele otrăvite ale acelora care vor ca o astfel de zi să merite a fi cinstită mai puţin din cauza naşterii lui Hristos decât din cauza naşterii soarelui nou, cum îl numesc ei.“ (Sermo XXII).

La Constantinopol, unde naşterea lui Iisus se sărbătorea pe 6 ianuarie, odată cu Boboteaza, data de 25 decembrie a fost adoptată ca sărbătoare creştină abia în anul 379. A fost însă revocată în 381 de către Grigore Nazianzus şi reintrodusă iar, în jurul anului 400, de către Ioan Chrisostom. Astfel, Iisus şi-a cam însuşit CNP-ul lui Mithra…

O, ce magică lucrare a Providenței că ziua în care Soarele s-a născut… Hristos și el se naște!”. «Sf.Ciprian al Cartaginei»

Ar mai fi de clarificat de ce în ceştinism Iisus s-a născut în noaptea de 24 spre 25 decembrie şi nu în cea a solstiţiului de iarnă, adică în 21 spre 22 decembrie.

Principalele sărbători creştine sunt decalate cu trei zile faţă de cele astrale din cauza „calendarului iulian”, care era valabil în momentul când la Niceea s-a luat hotărârea privind sărbătorirea Paştelui cerştin, pornind de la echinocţiul de primăvară, care era fixat pe data de 24 martie. În anul 325, conform calendarului existent la vremea respectivă  timpul calendaristic însă „fugise” cu trei zile faţă de calendarul astronomic. Cum hotărârea de la Niceea era „sfântă”, Biserica nu a mai revenit asupra ei. Pentru Biserica creştină echinocţiul de primăvară a rămas fixat pe 24 martie, dar în rest s-a trecut la calendarul gregorian, adoptat în 1582. Bisericile ortodoxe slavone, au rămas însă cu datele calendaristice din momentul oficializării noului calendar şi astfel că a apărut o diferenţă de 15 zile între Crăciunul slavon şi solstiţiul de iarnă.

Please follow and like us:
https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/12/Crăciunul-0.jpg?fit=178%2C167https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/12/Crăciunul-0.jpg?resize=150%2C150RaduIstoria crestinismului#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#libercugetatori,#origineacraciunului,#radubesuan,craciun,craciunul,furt de identitate,originea craciunuluiDin vremuri preistorice, oamenii au înţeles că viaţa lor depinde de astrul zilei şi în consecinţă, au fost interesaţi de mersul Soarelui pe bolta cerească, de creşterea şi descreşterea duratei zilelor... Momentul solstiţiului de iarnă a fost considerat unul crucial şi marcat ca atare de toate vechile mitologii. Triburile nord-europene...Pentru cei care știu să gândească singuri