Sfântul Moş Nicolae
Luna decembrie este „Luna sărbătorilor de iarnă”, sărbători venite din vremuri de demult, încreştinate acum şi primind sensuri mai mult sau mai puţin schimbate. Cam aşa stau lucrurile cu toate marile sărbători creştine…
Pe data de 6 decembrie bisericile creştine sărbătoresc „Sfântul Nicolae”, o sărbătoare larg răspândită dedicată… nu se ştie cui, dar care trebuia să existe în jurul acestei date. De aici s-ar naşte două întrebări: de ce Nicolae şi de ce 6 decembrie?…
Cu toate că s-a încercat găsirea unui „sfânt” sau eveniment creştin corespunzător, nu s-a găsit nimic convingător.
În zona de influenţă bizantină este invocat Sfântul Nicolae de Myra, care ar fi trăit între anii 280 – 345 e.n. El este însă menţionat pentru prima dată abia în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman, dar nu în calitate de sfânt ci este povestită vedenia lui Constantin cel Mare, conform căreia Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis şi i-a cerut să ierte trei ostaşi osândiţi la moarte. Sărbătoarea ortodoxă din 6 decembrie ar comemora tocmai această vedenie… Deci nu un fapt palpabil, nu un eveniment, ci un vis, un vis venit asupra unui împărat păgân, declarat ulterior sfânt creştin, exact într-o noapte de 6 decembrie!…
Biografia Sf.Nicolae de Myra a fost compusă în secolul al XIII-lea şi spune că acesta s-ar fi născut în Patara devenind mai târziu episcop al Myrei. Se mai speculează că a fost un delegat la Sinodul de la Niceea din 325 şi că a fost cunoscut pentru bunătatea sa imensă şi, normal, pentru miracolele (de fapt doar unul) pe care le făcea în timpul vieţii…
Sfântul Nicolae cu cele trei bile de aur; pictură de Tintoretto (1518-1594)
Legat de personajul invocat sunt două legende creştine. Potrivit primei legende, el a dat trei pungi cu monede de aur unui comerciant care trecea prin vremuri grele permiţându-i astfel fiicei acestuia să se mărite. În alte variante au fost trei fete… De aici se spune că îşi au originea şi cele trei mingi de aur care se mai folosesc şi azi ca semn al unui cămătar.
În a doua legendă el a readus la viaţă trei băieţi care fuseseră tăiaţi de un măcelar din partea locului (!).
Prima legendă, care circula în Asia Mică, a fost preluată de către marinarii olandezi şi dusă în vestul european, eroul fiind prezentat sub numele de ,,Sinterklaas”, o prescurtare a lui „Sint Nicolaas”, de unde a apărut numele de „Santa Claus” – Moş Crăciun. Astfel, în noaptea de 6 decembrie Moşul umplea pantofii copiilor cu cadouri.
Mai târziu, şi în vestul european s-a încercat identificarea unui personaj corespunzător dar nu s-a găsit un erou creştin adecvat.
Dacă în panoplia de sfinţi creştini nu a putut fi identificat un personaj cu numele de „Nicolae”, este ciudat că s-a adoptat această denumire pentru sărbătoarea „creştină”, singura explicaţie posibilă fiind aceea că numele acesteia exista deja impus mult prea adânc în conştiinţa populară.
În zona carpatică, Sfântul Nicolae este cunoscut îndeobşte sub numele de „Sânnicoară”, care reproduce un vechi nume propriu, Nikolaos, folosit în Grecia antică, şi care face parte din familia a numelor al căror prim element este „nik-”, provenit din verbul „nikao” „a învinge” sau substantivul „nike” „victorie”. Zeiţa greacă Nike este fiica cu aripi a titanului Pallas și a râului Styx. (De aici şi protectoare a marinarilor… Ca protector al corăbierilor, Sf. Nicolae este cunoscut atât în Răsărit cât şi în Apus. El ar fi oprit şi apele Potopului pe vremea lui Noe…).
Probabil că Sânnicoară precreştin este cheia spre adevăratul conţinut al sărbătorii „Sfântului Nicolae”. Sânnicoară este mai degrabă un personaj mitologic, în jurul căruia s-au ţesut legende diverse, cu vagi ecouri din cultul bisericesc, dar şi acest lucru a fost impus de cultul creştin popular, în care Sânnicoară este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu şi ar sta de-a stânga acestuia, primul făcut, Mihail, are cinstea să stea de-a dreapta… Sânnicoară, ajutat de Sântoader, păzeşte Soarele, care are adesea tendinţa să fugă, ca un cal nărăvaş. Aceleaşi simboluri apar şi din legenda ardeleană despre Sânnicoară şi Sântoader, păzitori ai Soarelui, ca şi din tradiţia bucovineană, care susţine că Sânnicoară poate fi văzut în noaptea de Anul Nou „în lumina mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori”.
(Este o prelungire a credinţelor celtice conform cărora în ziua de Haloween poţi comunica cu morţii).
Cu nume încreştinate, cei doi sunt păzitorii ai Soarelui care acum, în decembrie, pare să fugă de pe bolta cerească… Întunericul devine tot mai stăpân ameninţând cu o vreme a întunericului şi a morţii… Practic, în mitologia antică central-europeană, acum se încheie un lung şir de sărbători care începe cu anul nou celtic – Haloweenul, şi continuă cu sărbători şi practici magice, dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi, început cu Filipii de Toamna, Filipul cel Şchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei, încheiat la începutul lunii decembrie cu Zilele Bubatului, Varvara, Moş Andrei, toate aceste emanând preocupări legate în primul rând de păstorit, ocupaţia de bază a oamenilor din zona muntoasă a Balcanilor şi Carpaţilor.
Astăzi este greu de identificat conţinutul sărbătorii păgâne peste care s-a suprapus „Moş Nicolae”, dar din legendele populare păstrate, arhaicul Nikolaos era un ceremonial magic prin care se susţinea victoria luminii asupra întunericului, un ajutor dat lui Sânnnicoară să aducă calul nărăvaş înapoi pe păşunile cerului…
Indiferent care a fost sensul primordial al sărbătorii păgâne, de Sfântul Nicolae, creştinii comemorează… un vis.
BRAVO pt articol, saracii oameni viseaza , viseaza …. si uita sa traiasca, toate sarbatorile sunt ganduri si vise toate…..