În anul 1517, Martin Luther iniţia Reforma protestantă ca o revoltă faţă de practicile Vaticanului printre care şi cea privitoare la venerarea relicvelor.

Catolicismul a simţit nevoia unei replieri şi astfel între anii 1545 şi 1563, a avut loc Conciliul de la Trent, care a luat în discuţie şi problema relicvelor. În final, episcopii prezenţi au fost sfătuiţi să insufle enoriaşilor ideea că sfintele moaşte trebuie venerate de către credincioşi, ele ajutând oamenii să depășească abstractul și să facă o legătură cu sfântul. Sfinții nu fac miracole, dar sfinții la fel ca şi preoţii, sunt mijlocitori între credincioşi şi divinitate, astfel că Dumnezeu va răspunde la rugăciunile şi nevoile lor.

Sesizând totuşi ridicolul situaţiei de la acel moment, când circulau prin Europa cele mai fanteziste moaşte, Conciliul a simţit nevoia să specifice că „în invocarea sfinților, venerarea moaștelor și folosirea sacră a imaginilor, fiecare superstiție va fi înlăturată și orice lucru murdar va fi desființat”. Conciliul nu a realizat însă că tocmai invocarea sfinţilor prin moaştele acestora, venerarea unor cadavre, chiar şi a unor imagini declarate sacre, este o „murdară superstiţie”…

Totuşi cultul excesiv al relicvelor a fost în bună măsură temperat, căci pentru savanții importanți ai Reformei, credința unor culte creștine în capacitățile taumaturgice ale moaștelor, ca și invocarea sfinților, reprezentau forme de superstiție, o recădere în idolatrie și păgânism, forme de rătăcire umană induse cu scopuri malefice de către diavoli, ele fiind deci forme de satanism.

Ideea este reafirmată în creştinismul protestant şi cultele neo-protastante cu argumente biblice:

  1. Există pe lumea cealaltă un singur mijlocitor între oameni și Dumnezeu, iar acesta este Iisus, lucru afirmat în 1 Timotei 2:5. Deci nimeni nu poate mijloci între om şi divinitate, nici măcar Petru sau Pavel, nici fecioara Maria sau oricare alt sfânt.
  2. Biblia afirmă că atingerea unui mort aducea automat o săptămână de necurăţenie (Numeri; 19:11-12).
  3. Dumnezeu însuși a împiedicat poporul evreu să recurgă la această practică prin faptul că el, personal, l-a îngropat pe Moise departe de privirile oricărui om şi „nimeni nu-i cunoaşte mormântul până în ziua de azi”. (Deuteronom;34:4).
  4. Vindecarea vine doar în numele lui Christos, toate vindecările care au avut loc în Noul Tesament au fost făcute în numele lui Iisus, nu în numele sfinților care o înfăptuiau. Chiar sfântul Pavel a zis: „Ferește-te de basmele lumești și băbești…” (1 Timotei;4:7)

Cu toate acestea tot în Biblie există şi argumente care susţin slăvirea relicvelor sacre sau chiar rămăşiţelor umane:

  1. 1. Moaştele celebrului proroc Elisei au avut puterea să învie un mort (2 Împăraţi; 20-21).
  2. 2. Obiectele atinse de Sf.Pavel care aveau puteri vindecătoare (Faptele Apostolilor;19:11-12).
  3. Chivotul legii a fost până la urmă tot o relicvă sacră.
  4. „Toiagul lui Aaron” este şi el prezent printre relicvele iudaice invocate: „Domnul a zis lui Moise:Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea mărturiei şi să fie păstrat ca un semn pentru fiii răzvrătirii, ca să pui astfel capăt înaintea Mea murmurelor lor şi să nu moară.” (Numeri.17:10).
  5. Biblia mai povesteşte de faptul că oasele lui Iosif au fost luate de către Moise din Egipt (Exodul; 13:19) şi purtate de evrei până în Ţara Făgăduinţei, lucru confirmat în cartea Iosua; 24:32: „Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră fiii lui Israel din Egipt, le-au îngropat în Sichem, în partea de ţarină pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hemor.”

 Dincolo de disputele teologice moaştele şi relicvele sfinte au continuat şi continuă să fie venerate atât în catolicism dar mai ales în ortodoxie, acolo unde s-a ajuns ca mulţi credincioşi să substituie tratamentele medicale cu închinatul la moaşte, ca urmare a convingerii că vindecarea vine doar în urma unei credinţe profunde.

De fapt Biserica acceptă şi chiar încurajează venerarea relicvelor sfinte pentru că acestea au efecte economice importante.

Moaștele sfinte atrag pelerinii și acești turiști religioși trebuie să fie adăpostiți, hrăniți și sunt cumpărători de suveniruri. Astfel relicvele au devenit o sursă de venit nu numai pentru destinațiile care le dețin, ci pentru mănăstirile, bisericile și orașele din drum. În efortul de a-și asigura propria cota de piață, clerul local și-a promovat proprii sfinți patroni.

Multe biserici au fost construite pe trasee de pelerinaj. Un număr de biserici din Europa au fost întemeiate sau reconstruite în mod specific pentru a consacra moaștele. Totuşi bisericile din Occident, deşi sunt extrem de bine aprovizionate cu moaşte, au încetat să le etaleze şi să le promoveze.

Dacă în Vest slăvirea relicvelor a trecut în planul secund şi devenit o problemă mai puţin importantă în rândurile credincioşilor, în ortodoxia estică ele rămân de actualitate, unde se afirmă că rămăşiţele sfinţilor sunt transformate prin harul divin şi dotate cu puteri miraculoase. Din acest motiv, venerarea moaștelor sfinților are o importanță deosebită în ortodoxie și de cele mai multe ori bisericile vor arăta proeminent relicvele sfinților. Într-un număr de mănăstiri, în special cele de pe Muntele Athos din Grecia, toate moaștele pe care mănăstirile le posedă sunt afișate și venerate în fiecare seară la Pavecernița, termen de origine slavonă care desemnează „rugăciunea de după cină”.

În ortodoxism s-a elaborat şi un set de regului după care sunt identificate moaştele sfinte… De regulă trupurile sfinţilor au fost îmbălsămate însă de multe ori rămăşiţele se mai descompun, dar oasele rămase vor manifesta „semne de sfințenie”. Ele pot fi colorate cu miere sau pot emana un „miros de sfinţenie”(!). Unele relicve vor excreta smirnă. Lipsa unor astfel de manifestări… nu este însă neapărat un semn că persoana nu ar fi fost un sfânt…

Necesitatea de a furniza relicve noilor biserici ortodoxe a condus deseori la divizarea continuă a relicvelor. O descriere a acestui proces poate fi găsită într-un tratat al lui Nikolay Romansky istoric rus al bisericii. Potrivit lui Romansky, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse înfiinţase înainte de revoluţie un birou special, situat în biserica apostolului Filip din Kremlin unde s-au depozitat oasele a numeroși sfinți, autentificați de ierarhii bisericii, iar bucăți dintre ele au fost separate, cu rugăciunile corespunzătoare, pentru a fi trimise la eparhiile care aveau nevoie de ele.

E drept că moaştele prezintă un potenţial întărire a credinţei şi chiar de prozelitism creştin, că sunt o importantă sursă de venit pentru biserică dar astăzi, între Occident şi Orient există o viziune total diferită asupra acestora. Cauza trbuie identificată nu doar în diferenţa nivelului economic existent între cele două regiuni, ci în primul rând în cultură. Renaşterea a început în Occident cu câteva sute de ani înainte ca ea să ajungă în estul european iar universităţile occidentale au un avans la fel de mare faţă de instituţiile de învăţământ superior din Europa ortodoxă…

Moaşte sau relicve sfinte (1); ►◄ Relicvele în creştinism (2); ►◄ Relicvele creştine (3)

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/11/Moaşte-4.5.-Depozit.jpg?fit=800%2C600https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/11/Moaşte-4.5.-Depozit.jpg?resize=150%2C150RaduIstoria crestinismului@liber cugetator,@liber-cugatatori,#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#liber-cugetatoriRomania,#libercugetator,#libercugetatori,#radubesuan,Radu BesuanÎn anul 1517, Martin Luther iniţia Reforma protestantă ca o revoltă faţă de practicile Vaticanului printre care şi cea privitoare la venerarea relicvelor. Catolicismul a simţit nevoia unei replieri şi astfel între anii 1545 şi 1563, a avut loc Conciliul de la Trent, care a luat în discuţie şi problema...Pentru cei care știu să gândească singuri