Prima menţiune a puterii miraculoase a moaştelor creştine apare în Faptele Apostolilor (19:11-12), un pasaj în care sunt evocate vindecări miraculoase, prin punerea peste bolnavi a unor „ştergare sau şorţuri”, care fuseseră atinse de apostolul Pavel „şi-i lăsau bolile şi ieşeau afară din ei duhurile rele”. Această menţiune se înscrie însă în categoria „minunilor” pe care le puteau înfăptui apostolii lui Iisus şi nu este o punere în evidenţă a „forţei” relicvelor creştine.

Religia creştină s-a vrut ancorată în istorie dar nu există niciun document istoric care să pomenească de Iisus şi faptele sale. Strădania evangheliştilor, în principal ale lui Matei şi Luca, de al ancora pe Iisus în istorie este vizibilă dar informaţiile sunt dezarmant de contradictorii. Singura cale de a-l valida istoric pe Iisus erau relicvele, dar nici acest lucru nu a dus imediat la naşterea unui cult al relicvelor creştine căci iniţial, documentarea istorică a lui Iisus nu a fost o problemă majoră, deoarece adepţii creştinismului se mulţumeau doar cu poveştile evanghelice, fără a le pune veridicitatea la îndoială. Iniţierea cultului moaştelor a fost cauzată de lupta pentru întâietate în cadrul Bisericii creştine primare.

Disputele dintre principalele centre creştine a născut, sau mai corect spus, a readus în actualitate viziunea antică greacă despre eroii fondatori, iar diferitele biserici creştine şi-au arogat posesia rămăşiţelor pământeşti ale apostolilor lui Iisus. Biserica din Roma a declarat sus şi tare că a fost întemeiată de către apostolul Petru şi deţine atât moaştele lui Petru cât şi ale lui Pavel. Ulterior Pavel şi-a pierdut din importanţă pentru biserica romană şi a căzut în uitare.

Conform istoricului englez Edward Gibbon, creștinii primari credeau că fuseseră martirizați doar Sf. Petru, Sf. Pavel și Sf. Iacov, deşi Biblia nu înregistrează decât martirajul lui Iacov (Fapte 12:2).

Marirajul Sf.Iacob

Curând însă, alte centre creştine vor susţine că deţin moaştele unui apostol. Biserica din Patras (Grecia) îl revendică pe Andrei „întâiul chemat” ale cărui moaşte vor fi duse în anul 356 la Constantinopol, noua cetate creştină, care avea şi ea nevoie de un „erou fondator”. Biserica egipteană îl revendică iniţial pe Iacob cel Bătrân îngropat în peninsula Sinai, ale cărui moaşte vor fi însă „teleportate” şi, prin anii 820-830, redescoperite tocmai în Spania, la Santiago de Compostela, astăzi devenit un important centru de pelerinaj.

Ioan „cel mai iubit dintre apostoli” a rămas să ridice faima bisericii din Efes, apostolul Filip a fost preluat de biserica din Hierapolis (azi Pamukkale; Turcia), iar Toma a fost revendicat de către biserica creştină din Edessa (azi Ugra; Turcia).

Noroc că a fost şi un al treisprezecelea apostol, Matias înlocuitorul trădătorului Iuda, şi astfel, în secolul al XII-lea, osemintele sale au apărut la Trier (Germania) pentru a creşte importanţa noii episcopii.

După ce au fost împărţiţi şi sfinţii evanghelişti (Marcu a crescut prestigiul Veneţiei), s-a trecut la moaştele sfinţilor, al căror număr nu este limitat, chiar dacă la început „sfântul” era considerat doar acea persoană care poseda anumite capacități miraculoase, putând înfăptui minuni sau să învie morții. Mai apoi noţiunea a primit un conşinut mai vast iar „sfântul” a devenit o persoană care, din punct de vedere religios, este considerată foarte apropiată de Divinitate sau care pe parcursul vieții a făcut fapte bune şi a ajuns cu siguranţă în Rai, chiar dacă oasele sale au rămas pe pământ spre a fi cinstite. Îniţial, acordarea „certificatului de sfânt” a fost o prerogativă exclusivă a autorităţilor bisericeşti, dar mai târziu s-a acceptat şi doar o recunoaştere populară care, normal, va fi apoi confirmată de către Biserică.

 Martirajul lui Policarp

Primii sfinţi creştini au apărut în momentul în care s-a născut ideologia martiriului. Acum apare şi prima ştire despre cultul moaştelor în „Martiriul lui Policarp”, episcopul de Smirna mort în jurul anului 155 la Roma. În scrierea cu pricina elaborată nu mult după moartea acestuia, apare fragmentul: „Noi am dobândit mai în urmă osemintele lui, mai cinstite decât pietrele preţioase şi mai scumpe decât aurul, şi le-am aşezat la un loc cuvios” (Actele martirice; XVIII, 2). Este certificatul de naştere al moaştelor creştine…

 

 Moaştele sfântului Policarp

Relicvele creştine au proliferat şi au născut pelerinajele, începutul „turismului religios”…

În creştinismul primar credincioşii care doreau să se apropie de Dumnezeu apelau la pelerinaje în locurile cu încărcătură sacră, la fel cum musulmanii astăzi sunt îndemnaţi la pelerinajul de la Mecca.

Iniţial, Ţara Sfântă a fost o destinaţie puţin căutată de către pelerinii europeni, atât din pricina distanţei cât şi din cauza faptului că aici nu existau practic obiective sacre. Sfântul Mormânt era vegheat de templul zeiţei Venus şi cel al lui Jupiter… iar o bazilică creştină a apărută aici abia în anul 335. Ea a fost distrusă în anul 614, iar apoi au venit musulmanii…

Roma în schimb, cu mormintele lui Petru şi Pavel peste care se ridicaseră bazilici, a devenit o destinație de pelerinaj majoră, fiind şi mai ușor de accesat. Pe parcursul Evului Mediu, alte structuri religioase au dobândit moaște sfinte și au devenit destinații de pelerinaj.

După ce la Santiago de Compostela a fost „descoperit” în anii 830, mormântul apostolului Iacob cel Bătrân, începând din sec. al XII-lea, locul a devenit un important loc de pelerinaj care atrage şi astăzi zeci de mii de pelerini şi nu neapărat buni creştini căci întreg pelerinajul cunoscut sub numele de   Drumul Sfântului Iacob, a fost amenajat şi promovat ca un traseu turistic.

Pelerinajele către locuri sfinte au fost încurajate şi valorificate de către Biserică, căci ele contribuiau la prozelitismul creştin dar mai ales, aveau efecte economice imediate. Pentru creşte interesul credincioşilor, moaştele sfinte au căpătat treptat puteri miraculoase şi chiar s-au „specializat” în diferite domenii ale vieţii pământeşti…

Vezi: Prima parte

Please follow and like us:
0
https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/11/Moaşte-2.3.2.-Moaştele-lui-Policarp.jpg?fit=350%2C263https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/11/Moaşte-2.3.2.-Moaştele-lui-Policarp.jpg?resize=150%2C150RaduIstoria crestinismuluiPrima menţiune a puterii miraculoase a moaştelor creştine apare în Faptele Apostolilor (19:11-12), un pasaj în care sunt evocate vindecări miraculoase, prin punerea peste bolnavi a unor „ştergare sau şorţuri”, care fuseseră atinse de apostolul Pavel „şi-i lăsau bolile şi ieşeau afară din ei duhurile rele”. Această menţiune se...Pentru cei care știu să gândească singuri