Termenele „moaşte” şi „relicvă” sunt sinonime. Varianta „moaşte” este utilizată de regulă în ortodoxia răsăriteană, ea derivând din slavonul „mošti” (мощи). Termenul „relicvă” provine din latinul „reliquiae” adică „rămășițe”sau „resturi”, în religie făcând referinţă la oseminte, rămășițe din trupul unui sfânt sau obiecte care ar fi aparţinut sfinților sau doar au ajuns în contact cu aceştia.

Relicvele joacă astăzi un rol important în mai multe religii precum în budism, islam, hinduism, şamanism dar mai ales în creştinism.

Totuşi nu aceste religii au inventat „relicvele sacre”. Din punct de vedere istoric ele apar în antichitatea veche.

În antichitatea greacă un oraş sau sanctuar putea pretinde, fără a expune neapărat, rămăşiţele unui erou sau obiecte care i-ar fi aparţinut acestuia şi al cărui cult era venerat aici.

În templul fiicelor lui Leucip, exista găoacea unui ou uriaș, despre care se spunea că ar fi fost făcut chiar de Leda în urma împreunării sale cu Zeus, care se preschimbase în lebădă pentru a o seduce.

Leda şi Zeus – Michelangelo

Rămăşiţele pământeşti ale eroilor nu prea au fost prezente. Se cunoaşte doar cazul „umărului divin” al lui  Pelops, care se găsea la Olimpia, dar fără a i se atribui proprietăţi miraculoase, având mai mult o funcţie tutelară, la fel cum mormântul lui Oedip proteja Atena.

De fapt „moaştele” antice aveau un rol de protecţie al cetăţilor. În urma profeţiilor Oracolului de la Delphi, spartanii au căutat şi au adus în cetate oasele lui Orestes iar atenienii au adus acasă rămăşiţele lui Tezeu. Corpul legendarului Eurystheus trebuia şi el să protejeze Atena de atacurile inamice, iar cetatea Teba s-a asigurat de „serviciile” oraculare şi vindecătoare ale legendarului profet Amphiaraus.

Repatrieri similare sunt relatate de către Plutarh în cazul lui Demetriu I al Macedoniei sau al atenianului Phocion

Rămăşiţele lui Aesculapius erau cinstite la oracolul de la Epidaur iar cele ale lui Perdiccas I în Macedonia.

Pausanis în secolul al II-lea e.n., scria despre rămăşiţele pământeşti ale lui Orfeu, care se păstrau la Dion şi care aveau putere oraculară…

Conform descrierilor antice, se pare că „moaştele” eroilor menţionaţi „gigantice” erau în mare parte oasele unor animale preistorice. (Craniile unor mamuţi au fost identificate cu capetele ciclopilor, cei cu un singur ochi în frunte., cavitatea nazală a acestora fiind confundată cu cea oculară umană).

Talpa lui Buddha

În antichitatea orientală, deşi s-a avansat ideea unei venerări a moaştelor lui Zoroastru, nu există dovezi în acest sens. În hinduism relicvele sunt mai puțin frecvente decât în ​​alte religii, deoarece rămășițele fizice ale majorității sfinților au fost incinerate, dar în budism sunt venerate moaştele lui Buddha și a diverşilor înțelepți. Se spune că după moartea lui Buddha, rămășițele sale au fost împărțite în opt părţi şi păstrate în stupe, clădiri create special pentru relicve şi care de regulă preced construcţia templului… Unele relicve considerate a fi rămășițe originale ale trupului lui Buddha supraviețuiesc încă, inclusiv relicva sacră a dintelui Buddha din Sri Lanka. Moaștele lui Buddha nu sunt considerate a avea proprietăţi miraculoase ci vor să afirme că acesta a fost o persoană reală şi iluminarea este posibilă. Astăzi, multe stupe dețin cenușa sau mici obiecte (śarīra) care ar fi aparţinut unor budişti proeminenţi incineraţi.

În religia iudaică nu există cultul relicvelor sacre, dar în Vechiul Testament sunt amintite moaştele profetului Elisei (2 Împăraţi;13:20-21), care au avut puterea de a învia un mort. Relicve sacre, cinstite de către iudeii vechi, mai pot fi identificate în scrierile Vechiului Testament: „Tablele lui Moise”, „Chivotul legământului”, etc. „Toiagul lui Aaron” este şi el prezent printre relicvele iudaice invocate: „Domnul a zis lui Moise: Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea mărturiei şi să fie păstrat ca un semn pentru fiii răzvrătirii, ca să pui astfel capăt înaintea Mea murmurelor lor şi să nu moară.” (Num.17:10).

Cum turismul ecumenic a devenit o ramură economică importantă pentru Israel, pentru amatorii de relicve biblice în mai multe locuri sfinte au reapărut moaştele legendare. (Pentru adevăratul credincios nu are importanţă că sunt doar chiciuri din lemn şi plastic sfânt…)

În camera relicvelor sacre din Palatul Topkapi este expus „Toiagul lui Moise” (un vreasc poleit cu aur), relicvă sacră atât în iudaism cât şi în islam.

În islam relicvele au o prezenţă redusă şi o importanţă cultică neglijabilă. Islamul nu a fost adeptul relicvelor sacre, chiar profetul Muhammad a fost împotriva venerării oricui altcuiva în afară de Allah. Şi aici însă, sub influenţa dezvoltării medievale şi moderne a cultului moaştelor creştine, au apărut o serie de relicve sacre, precum fire din barba profetului sau mulajul tălpii lui Muhammad, dar şi alte obiecte asociate cu acesta ori cu primii conducători islamişti, mare parte păstrate în Palatul Topkapi din Istanbul. Să nu uităm şi de Piatra Neagră (Hajer Aswad) de la Mecca, încastrată într-un colţ al celebrului templu Kaaba…

Totuşi nu se poate vorbi despre un cult al relicvelor iar cele existente sunt percepute doar ca amintire a personajelor care au pus bazele acestei religii, chiar dacă gânditorii islamici clasici au prezentat diferite motive pentru care venerarea relicvelor profeților și a „sfinților” ar fi permisă.

Relicvele sacre prezente destul de discret în alte religii au proliferat în creştinism şi treptat, a apărut un adevărat „cult al moaştelor” care, încurajat de Biserică şi pe fondul inculturii credincioşilor, a ajuns la paroxism.

CONTINUARE

Please follow and like us:
0
https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/11/Moaşte-1.4.2.-Relicve-biblice.jpg?fit=550%2C257https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/11/Moaşte-1.4.2.-Relicve-biblice.jpg?resize=150%2C150RaduIstoria crestinismului@liber cugetator,@liber-cugatatori,#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#libercugetatori,#radubesuan,moaste,relicveTermenele „moaşte” şi „relicvă” sunt sinonime. Varianta „moaşte” este utilizată de regulă în ortodoxia răsăriteană, ea derivând din slavonul „mošti” (мощи). Termenul „relicvă” provine din latinul „reliquiae” adică „rămășițe”sau „resturi”, în religie făcând referinţă la oseminte, rămășițe din trupul unui sfânt sau obiecte care ar fi aparţinut sfinților sau doar...Pentru cei care știu să gândească singuri