Muhammad Aurangzeb Ahmad este un cercetător științific în domeniul datelor de la Groupon, un profesor asociat de informatică la Universitatea din Washington, un inventator și artist. Cercetarea sa se concentrează pe modelarea comportamentală, învățarea mașinilor și prelucrarea limbajului natural. El scrie, de asemenea, pentru 3 Quarks Daily (3QD).

Muhammad Aurangzeb Ahmad

          Te trezești și te pregătești pentru muncă, mănânci niște toasturi și cafea împreună cu partenerul de viață, apoi pleci, la revedere! E ziua ta tipică de lucru. Există totuși ceva neobișnuit: partenerul tău de viață a murit de mai mulți ani. Nu ai avut micul dejun cu soțul tău – ci mai degrabă cu o simulare a soțului tău.

          Simularea trăiește într-un mediu virtual, poate accesat de un dispozitiv, cum ar fi Oculus Rift. O companie de deces digital a capturat și analizat torrente de date despre soțul dvs. pentru a crea o asemănare digitală. Vocea, mersul, idiosyncrasiile și manierismele lui, răsuflarea râsului său – toate se repetă cu similarități aproape perfecte. Timpul petrecut cu soțul dvs. renăscut digital a devenit o parte din rutina zilnică.

          Moartea este adesea privită ca un obstacol mare ce marchează încetarea experienței cuiva. Dar poate că nu este cazul. Chiar dacă morții nu mai pot interacționa cu noi, putem încă interacționa cu o simulare a acestora. Moartea tatălui meu a fost cea care m-a inspirat să încep un proiect pentru a face această fantezie o realitate.

          Cu două sute de ani în urmă, majoritatea oamenilor nu au avut acces la o imagine a celor care i-au părăsit cu adevărat, iar acum câteva decenii același lucru se poate spune despre orice film al unei persoane ( nu au existat). Cu toate acestea, în curând, simulările ar putea să imite cu precizie pe cei care au murit, astfel încât să putem continua să interacționăm cu ei ca și cum ar continua să trăiască. Pe măsură ce tehnologiile emergente conspiră pentru a face simulările ale celor morți să fie parte a vieții noastre, această posibilitate nu mai este domeniul Științifico-Fantastic.

          Datorită telefoanelor inteligente, a mișcării cuantificată de sine și colectarea masivă a datelor on-line, se poate obține o  interpretare exactă a modului în care se comportă o persoană. Acest tip de colectare de date ar fi baza pentru crearea de simulări ale decedatului. Oamenii au o tendință naturală de a atribuii agenției – într-adevăr personalitatea – să animeze obiecte, astfel încât crearea unei simulări convingătoare ar putea să nu fie la fel de grea cum pare la prima vedere. Luați în considerare Eliza, un program de calculator cu câteva linii de cod creat în anii 1960, care  putea convinge oamenii că vorbeau cu un psihoterapeut. Și roboții au devenit din ce în ce mai sofisticați de atunci.

          O obiecție imediată este că o simulare nu va fi niciodată la fel de bogată ca și lucrul real. Dar acest lucru este similar cu a spune că un program de șah nu va putea să joace șah în aceeași manieră artistică pe care o are un campion uman. În timp ce IBM Deep Blue avea o arhitectură exhaustivă bazată pe jocul de șah de bază, care era mai puțin elegantă, a îndeplinit sarcina de a învinge cel mai mare maestru de șah care a trăit vreodată.

          Dacă simularea noastră ipotetică poate trece versiunea testului Turing al persoanei decedate, atunci am îndeplinit sarcina de a avea experiențe cu cei decedați. Nu vă agățați de atribuirea inteligenței sau a conștiinței software-ului. Dacă singurul scop este de a avea experiența interacțiunii cu o persoană care este acum decedată, atunci metafizica identității personale este irelevantă.

Un astfel de sistem va avea un suflet? Va fi conștient? În cel mai bun caz, aceste întrebări sunt irelevante și, în cel mai rău caz, ne distrag atenția de la încercarea de a construi simulări. Proiectul meu se concentrează să facă experiențele cu o persoană decedată posibile – dar nu neapărat experiențe cu decedatul.

          Simulările pot fi considerate drept următorul pas în evoluția suferinței. Fie că este vorba de scrierea elogiilor, construirea de memorii, crearea mormintelor sau pur și simplu păstrarea unei fotografii pe noptieră, culturile au diferite moduri de a-și aminti și de doliu – dar întotdeauna își amintesc și plâng. Unul dintre marile apeluri ale religiei este promisiunea reuniunii cu cei plecați într-o formă sau alta. Simulările susțin posibilitatea ca cei vii să nu mai fie separați definitiv  de cei decedați.

          Aceste simulări vor schimba și modul în care ne raportăm la cei vii. Imaginați-vă că nu trebuie să spuneți la revedere pentru totdeauna nimănui (adică până când voi înșivă veți muri). Moartea unui prieten va fi întâmpinată cu deces și cu profundă tristețe, desigur. Dar, în orice moment în viitor, veți fi în continuare capabili să vă petreceți timp râzând și reminisând ( reminizând = a se lăsa copleșit de amintiri) cu o simulare atât de asemănătoare cu prietenul dvs. încât ar fi dificil să faceți diferența dintre cei doi.

          În același timp, o lume în care puteți interacționa liber cu simulări ideale ale altor persoane ar putea avea un efect dăunător asupra relațiilor din lumea reală. De ce ai interacționa cu unchiul tău nepoliticos în viața reală când  ai putea interacționa cu o versiune idealizată și mult mai distractivă a lui în lumea digitală? La urma urmei, roboții pot fi atenuați și trăsăturile lor deranjante sunt pur și simplu eliminate. De ce să ne deranjeze viața dacă morții pot oferi confort și personalitate adaptate capriciilor noastre?

          S-ar putea să apară și noi modele neașteptate de comportament. Poate că simulările vor permite oamenilor să țină antipatie chiar și după ce o persoană a decedat, continuând să lupte cu un bot care este doar la un clic. În mod alternativ o persoană ar putea să aștepte decesul celeilalte persoane ca să scape de antipatia ce i-o purta astfel încât să poată face față unei versiuni mai plăcute a acelei persoane. Singura diferență este că nu va fi o persoană cu care interacționează, ci mai degrabă o simulare (prefăcătorie).

          Dacă nu începem acum o discuție despre posibilitatea și viabilitatea simulărilor persoanei decedate, când va veni timpul să se lanseze tehnologia ne va copleși luându-ne prin surprindere . Drumul va fi plin de dileme morale și întrebări despre starea umană. Curând, linia care separă viața de moarte ar putea să nu mai fie atât de clară.

Articol scris în urma traducerii și adaptării textului după relatările lui Muhammad Aurangzeb Ahmad într-un articol scris de acesta în publicația AEON la data de 09 Noiembrie 2016

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/10/22901612_1467237126688230_1382413959_n.jpg?fit=634%2C533https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/10/22901612_1467237126688230_1382413959_n.jpg?resize=150%2C150Claudia Madalinaistoria științei#mortireadusilaviata,#MuhammadAurangzebAhmad,#Tehnologiaceaducemortiinapoiinviata,#tehnologiaceinvingemoartea,#viată,#viatadincolodemoarte,moarte,Muhammad Aurangzeb Ahmad,tehnologia ce invinge moartea,viata dincolo de moarte          Muhammad Aurangzeb Ahmad este un cercetător științific în domeniul datelor de la Groupon, un profesor asociat de informatică la Universitatea din Washington, un inventator și artist. Cercetarea sa se concentrează pe modelarea comportamentală, învățarea mașinilor și prelucrarea limbajului natural. El scrie, de asemenea, pentru...Pentru cei care știu să gândească singuri