Imediat ce conducătorii politici au înţeles că religia creştină este cea mai puternică armă pentru supunerea maselor, au adoptat acest sistem religios. Biserica creştină, ridicată la rang de instituţie de stat, nu a stat pe gânduri şi a început să-şi consolideze şi să-şi securizeze poziţia.

Printre metodele de „securizare” a sistemul de îndobitocire a popoarelor a fost şi cel de a ridica Biblia la rangul de „carte sfântă”, care conţine toate adevărurile lumii şi răspunsurile posibile, dar conţinutul acestei scrieri trebuia să rămână un „secret” de nepătruns pentru cei din afara sistemului.

O primă măsură de precauţie a fost luată în anul 1229, Biserica interzicând citirea Bibliei de către laici. Oricum, puţin laici puteau să citească Sfânta Scriptură şi la fel de puţini puteau înţelege ce se spune în ea, căci ea era scrisă doar în latină, greacă şi ebraică singurele limbi acceptate pentru „închinare”, deci oamenii simpli ascultau cu atenţie şi cucernicie o gargară de cuvinte necunoscute. Abia în secolul al IX-lea a fost acceptată şi slavona ca limbă de cult…

Chiril şi Metodiu la Roma (sec.XI; Basilica San Clemente)

Introducerea slavonei ca limbă de cult i se datorează lui Chiril şi Metodiu, chemaţi în 862, prin intermediul Constantinopolului, de către Rastislav al Moraviei să propovăduiască creștinismul pe meleagurile aflate sub domnia sa. Era de fapt o mişcare politică vizând independanţa faţă de vecinii germani al cărui cler folosea latina ca limbă liturgică. Şi Biserica Romei era într-un fel afectată căci Moravia se găsea teoretic sub tutela sa iar o imixtitudine bizantină era greu de digerat. În consecinţă, cei doi misionari, care traduseseră „scrieri sfinte” în slavonă au fost chemaţi la raport de către papa Nicolae I. Acesta a murit în timp ce cei doi se aflau pe drum iar succesorul său Adrian al II-lea le-a dat permisiunea continuării activităţii de misionariat în limba slavonă. Înţelegerea papei nu era nici ea departe de jocurile de putere…

Cum Chiril a murit chiar la Roma, în Moravia s-a întors doar Metodiu. În anul 870 el va fi invitat să participe la Sinodul de la Ratisbona, convocat de către regele Ludovic Germanicul. Aici, el este demis din funcţie şi întemniţat. La intervenţia papei Ioan al VII-lea, după trei ani, Metoniu va fi eliberat iar slavona a fost acceptată ca limbă liturgică cu condiţia ca mai întâi Evanghelia să fie citită în latină.

Arderea oaselor lui Wycliffe, din „Cartea martirilor” (1563)

John Wycliffe a fost un teolog englez care a invocat laicizarea proprietăților ecumenice şi a susţinut limitarea influenței bisericești asupra puterii politice laice în Anglia. Blasfemie!

Cum aceste abateri de la doctrina creştină nu au fost de ajuns, Wycliffe s-a apucat să traducă Vechiul şi Noul Testament în engleză. Era prea de tot! Biblia trebuia citită în latină şi apoi preotul putea să explice cum stă treaba. În noile condiţii lumea ar fi putut să citească cărţile sfinte şi cine ştie ce ar fi putut descoperi în ele.

Wycliffe a intrat în conflict cu preoţimea locală şi chiar cu autoritatea papală dar a avut norocul să moară de moarte bună în anul 1384. Lucrurile nu se vor opri însă aici şi, la data de 4 mai 1415, adversarii lui vor obţine judecarea şi excomunicarea lui Wycliffe. Este o dovadă că „Judecata de apoi” există. Hotărârea Conciliului de la Constance a fost confirmată în 1428 de către papa Martin al V-lea care hotărăşie dezhumarea teologului englez şi arderea pe rug a osemintelor şi cărţilor acestuia. Justiţia creştină te urmăreşte şi după moarte!

Execuţia lui Jan Hus (Cronica Spiezer; 1485)

Jan Hus a studiat teologia şi a devenit preot în anul 1401 şi a deţinut funcția de rector la Universitatea din Praga, unde a predat teologie și filozofie, devenind un militat pentru introducerea limbii cehe în slujbele bisericeşti. Jan Hus a criticat lăcomia și viața de desfrâu a clerului, proprietățile și avuțiile lumești ale bisericii şi nu a acceptat teza conform căreia „Papa nu greșește”. (La fel făcuse și înaintașul său, Francisc de Assisi (cca.1181 – 1226) dar, întrucât acesta a acceptat să îi fie rescrisă regula, el s-a putut retrage în mănăstire și ulterior a fost sanctificat).

Episcopul din Praga îi va suspenda lui Hus dreptul de a predica și îi interzice slujbele religioase, iar papa Ioan al XXIII-lea îl va excomunica în 1410. Alungarea acestuia din Praga în 1411, a provocat nemulțumiri și revolte în oraș. În Boemia, Jan Hus va continua să predice creştinismul în limba cehă şi mase mari de cehi i s-au alăturat. Biserica oficială nu a suportat un asemenea afront şi Jan Hus va fi invitat la Conciliul de la Constance, care avea drept scop declarativ dorinţa de a pune capăt schismei din sânul Bisericii Catolice divizată la acel moment între cei doi papi: Grigore al XII-lea şi Benedict al XIII-lea.

Având garanţia imunităţii, prelatul ceh s-a prezentat la sfântul conciliu, dar a fost imediat arestat şi la 6 iulie 1415 a fost ars pe rug.
Execuția lui Hus și prigoana declanșată împotriva adepților săi a fost una dintre cauzele directe ale declanșării „Războaielor Husite” (1419 – 1436), până la urmă un măcel în numele dreptei credinţe creştine…

Execuţia lui William Tyndale

William Tyndale, educat la Oxford, nu a învăţat nimic din păţaniile lui John Wycliffe şi-a dedicat întrega viaţă traducerii Bibliei în limba engleză, astfel încât credincioşii din Anglia să citească ei înşişi sfânta scriptură. Autorităţile ecleziastice englezeşti au intrat în alertă şi au declanşat urmărirea lui astfel că pentru a nu fi prins, în timp ce făcea traducerea Noului Testament, Tyndale a fost nevoit să fugă şi să se ascundă în Belgia şi Germania.

Traducerea va fi terminată în 1525 iar Biblia tradusă de Tyndale a fost tipărită în masă şi s-a făcut contrabandă cu ea în toata Europa, dar mai ales în Anglia unde s-a vândut ilegal. Agenţii creştini trimişi pe urmele lui îşi fac însă datoria şi nemernicul, care făcuse cunoscut englezilor de rând conţinutul Bibliei, va fi prins la Antwerp în Belgia apoi, pe 6 octombrie 1536, la marginea Bruxelles-ului a fost strâns de gât într-un exces de iubire creştinească şi ars pe rug…

Excomunicarea lui Martin Luther

Martin Luther avea 22 de ani, s-a decis să se călugărească. Viaţa monahală şi mai ales studiile teologice i-au trezit mari îndoieli docrtrinare. Călugării și-au exprimat solicitudinea și i-au oferit o Biblie latină, carte pe care un om o poseda cu mare greutate în acel timp. A urmat un pelerinaj la Roma, care pare să-i fi produs o mare deziluzie. Zece ani mai târziu, și chiar după aceea, el descria Roma anului 1510, „ca o nelegiuire”, papii ca „mai răi decât împărații păgâni” și curtea pontificală ca „fiind servită de douăsprezece fete goale”.

Poate nu aceste afirmaţii au deranjat Vaticanul cât faptul că după această deziluzie, Martin Luther a început să traducă, cu comentarii, Biblia latină primită la mănăstire. În 3 ianuarie 1521, Martin Luther a fost excomunicat dar Noul Testament în limba germană a văzut lumina tiparului anul următor. Departe de a avea efectul scontat, excomunicarea teologului german nu a făcut decât să producă o nouă ruptură în rândul „Bisericii Universale”.

Zbaterea Bisericii de a păstra monopolul asupra textului Bibliei a fost zadarnică. Inventarea tiparului fusese o lovitură mortală iar textul Bibliei a început să apară multiplicat în tot mai multe limbi europene. E drept că lipsa educaţiei a păstrat pentru încă destul timp textul biblic departe de ochii lumii, dar totuşi el a intrat pe mâna criticilor…

Please follow and like us:
0
RaduIstoria crestinismuluiImediat ce conducătorii politici au înţeles că religia creştină este cea mai puternică armă pentru supunerea maselor, au adoptat acest sistem religios. Biserica creştină, ridicată la rang de instituţie de stat, nu a stat pe gânduri şi a început să-şi consolideze şi să-şi securizeze poziţia. Printre metodele de „securizare” a...Pentru cei care știu să gândească singuri