De ce oamenii cred în teoriile conspirațiilor – și cum le schimbăm punctul de vedere.

Fapte alternative

Eram în tren când o echipă de suporteri au intrat în vagon. Se putea observa, după comportamentul lor, că echipa pe care o susțineau a câștigat. Au luat loc lângă mine. Unul din fani a luat un ziar și a început să râdă sarcastic, deoarece citea despre „Cele mai recente declarații” ale lui Donald Trump.

Oh, vă rog, cum poate oare bate „vântul” pe „lună”? (sursa: wikipedia)

Și ceilalți au început să-și dea cu părerea despre preocupările președintelui american referitoare la teoria conspiraționistă. Discuția s-a înflăcărat rapid, și a dus la cu totul la alte teorii conspiraționiste. Eu trăgeam cu urechea. Până când au început să-i ia în râs pe cei care cred că Pământul este plat, chemtrails și ultimele idei ale lui Gwyneth Paltrow.

Într-un moment de liniște, unul din ei a venit cu fraza „Chestia asta poate că e lipsită de logică, dar nu trebuie să credem în toate știrile care sunt la modă, cu care presa încearcă să ne seducă. De exemplu, aselenizarea pare să fie nimic mai mult decât o farsă, nu foarte bine pusă în scenă. Am citit această postare zilele trecute, realizați că nu e nicio stea în niciuna din imagini!”.

Spre uimirea mea, grupa a început să aducă „alte mărturii” care confirmau că aselenizarea a fost o minciună. Vorbeau despre umbrele care se vedeau în cadru, discutau despre faptul că steagul flutura, dar pe lună nu este vânt, sau cum a fost filmat Neil Armstrong făcând primul pas pe lună, deși pe lună se presupune că nu era nimeni.

Până la momentul ăsta, îmi păruseră niște oameni raționali, capabili să unească piesele unui „puzzle” logic, formând la urmă concluzii logice. Dar lucrurile o luaseră pe un cu totul alt curs. Așa că am tras aer în piept și am decis că e timpul să mă implic:

–  De fapt, toate aceste lucruri pot fi explicate foarte ușor…

S-au întors nedumeriți spre mine, iritați că un străin încearcă să se bage în conversația lor. Însă am continuat să le aduc un lanț de explicații logice, cu care să le combat argumentele eronate.

–  Steagul nu a fluturat în vânt, ci doar s-a mișcat din inerție, atunci când Buzz Aldrin l-a înfipt în pământ. Fotografiile au fost făcute în timpul ciclului de zi pe Lună și ziua nu se văd stelele.  Umbrele ciudate au fost din cauza unghiului camerei de filmat, numit „ochi-de-pește, care distorsionează imaginile. Primul pas făcut de Armstrong a fost filmat de o cameră montată pe piciorul capsulei lunare. Iar dacă aceasta nu a fost deajuns, ca un argument final, puteți să vedeți urmele lăsate de astronauți pe lună, în fotografiile făcute de telescoapele moderne (nasa.gov).

„I-am convins” m-am gândit eu.

Dar s-a dovedit că cei care au ascultat erau departe de a fi convinși. Au început să aducă argumente din ce în ce mai bizare. Stanley Kubrik a filmat aselenizarea într-un studio, cei din echipa de filmare au murit într-un mod misterios ș.a.m.d.

Trenul a ajuns într-o stație, iar eu am hotărât să cobor mai devreme, deși nu era stația mea. Mă întrebam de ce argumentele mele, bazate pe fapte obiective, nu au putut să le schimbe măcar un pic viziunea asupra problemei.

Răspunsul e simplu, dovezile și argumentele raționale nu au putere de convingere când e vorba de a schimba credințele oamenilor. Aceasta din cauză că creierul uman rațional este programat altfel de către evoluție. Motivele pentru care teoriile conspiraționiste încă mai izvorăsc cu regulitate sunt dorința noastră de a găsi o structură, o ordine, în lucruri și capacitatea nostră, destul de dezvoltată, de a identifica forme și structuri organizate. Un studiu recent a găsit o legătură dintre necesitatea umană pentru ordine structurală și tendința de a crede în teorii conspiraționiste.

Să luăm ca exemplu un șir numeric:
0 0 1 1 0 0 1 0 0 1 0 0 1 1

Puteți să observați care e logica șirului?

Probabil, și la fel pot și alții. Un simplu sondaj de Twitter (replicând un studiu mai riguros) a arătat că 56% din oameni vor fi de acord cu o afirmație. Deși acest șir a fost generat aruncând o monedă.

Necesitatea umană pentru ordine și capacitatea de a identifica structuri pot să fie hiperreactive și să ne determine să identificăm corelații (ca, de exemplu, constelații, nori care par elefanți și vaccinuri care cauzează autism) între lucruri care, de fapt, nu au nicio legătură.

Acest instinct a părut la început inofensiv, sau chiar folositor pentru supravețuire la strămoșii noștri. Este mai bine să dai greși să crezi că după un tufiș se ascunde un prădător, atunci când se mișcă tufișul, decât să treci cu vederea acest semn și să cazi pradă unei feline înfometate. Dar când folosim același instinct în zilele noastre, în era informației, vom observa legături inexistente cauză/efect. Așa apar și teoriile conspiraționiste.

Presiunea socială

O altă cauză pentru care credem în teorii conspiraționiste ar fi faptul că suntem încă niște animale sociale, iar statutul nostru în societate are o importanță mai mare (din punct de vedere al evoluției), decât să avem dreptate. Astfel, constatăm că acțiunile și cunoștințele noastre se aseamănă cu cele ale grupului social din care facem parte. Aceasta înseamnă că, dacă grupul crede în ceva, noi suntem predispuși să credem același lucru.

Acest efect, de influență socială asupra comportamentului, a fost demonstrat printr-un experiment din 1961, făcut la un colț de stradă mai populată, de către psihologul social Stanley Milgram (cunoscut pentru lucrarea sa despre supunerea în fața reprezentanților autorității) și colegii săi. Experimentul a fost simplu, dar amuzant, ca să poată fi repetat.

La un colț de stradă mai populat, o persoană privește spre cer, timp de 60 de secunde. Cum era și de așteptat, doar câțiva din cei ce mergeau pe stradă au repetat acțiunea sa, doar 4% din călători au ridicat privirea în sus. În a doua parte a experimentului, prietenii săi au făcut același lucru, fiind acum un grup de 15 persoane care priveau spre cer. De data aceasta, 40% din trecători au urmat exemplul grupului și au privit în sus. Acest efect se poate observa și în magazine, când realizezi, la un moment dat, că ești atras de un banner publicitar pe care îl urmăresc mai mulți oameni.

Acest principiu se aplică, la fel de puternic, ideilor. Cu cât mai mulți oameni cred într-o informație, cu atât șansele cresc ca această informație să fie luată drept adevărată. Astfel, dacă o idee este promovată de grupul din care facem parte, această idee are șanse mai mari să devină un punct de vedere comun. Pe scurt, viziunea unui grup are o influență mai mare asupra indivizilor decât o viziune bazată pe dovezi. De aceea, strategiile de marketing folosesc aceste stereotipuri create de societate pentru a promova produse (ex. 80% din mame deja folosesc acest detergent).

Convingerea socială nu este decât o greșeală de logică a individului care-l face să treacă cu vederea dovezile obiective. Unul din motive ar fi comunitatea în care ne aflăm, unde tendința de a crede în superstiții face ca individul să respingă orice informație care contravine viziunii sale personale, sau a grupului din care face parte. Noi cu toții avem acest sindrom, de a accepta doar argumentele care nu contravin viziunii noastre, acest instinct ce se activează la nivelul inconștientului uman.

Oricât de rațional ar părea argumentul care contravine viziunii noastre, va fi mai mereu neglijat, pe când argumentul care ne susține opinia va fi  aproape întotdeauna acceptat. În dependență de viziunile noastre politice, vom căuta și urmări o sursă de știri care le promovează.

Desigur că există și o documentare a erorilor logice, precum tendința de autoconfirmare (confirmation bias), care încearcă să le găsească o soluție. Prin observații repetate, știința a învățat să transforme orice poveste personală în date concrete, care reduc influența mediu vicios de influență a grupului, acceptând că orice teorie se poate schimba, odată cu apariția unor noi dovezi. Aceasta înseamnă că știința este supusă schimbărilor. Cu toate acestea, suntem cu toții vulnerabili la tendința de autoconfirmare. Renumitul fizician Richard Feynman descrie un exemplu într-unul din experimentele sale în domeniul fizicii moleculare.

„Pentru a măsura sarcina unui electron, Millikan picura picături de ulei, ajungând la un rezultat care, azi, se știe că e departe de răspunsul exact. A făcut o eroare când a calculat vâscozitatea aerului. Observând alți cercetători care au calculat sarcina electronului, după experimentele lui Millikan, se observă că găsiseră o valoare mai mare decât cea prezentată de el, valorile crescând de la unul la celălalt, tot mai mult, în decursul istoriei măsurărilor în această direcție, până au găsit valoarea reală, care este mai mare.
De ce au ajuns așa greu la numărul exact ce reprezintă sarcina electronului? Pentru că cei de după Millikan, atunci când obțineau o valoare mult mai mare ca al lui, o credeau eronată, bazându-se pe autoritatea lui Millikan, și căutau să afle ce au greșit, iar atunci când valoarea era apropiata de cea a lui Millikan, nu investigau la fel de minuțios.”

 

Acțiuni de promovare a științei

Am putea fi tentați să luăm modelul mass-mediei și să abordăm teoriile consipraționiste și pseudo-științifice prin metode de spulberare a mitului.  Comparația miturilor cu fapte reale pare o modalitate bună de a ajunge la concluzii adevărate. Dar această metodă pare să fie un lucru nu prea util, deoarece poate crea un efect de recul, prin care relevanța mitului va rămâne în memorie mai puternică decât cea a faptul obiectiv.

Un exemplu poate fi urmărit într-un studiu care analizează un fluturaș „Mituri și fapte” despre vaccinurile antigripale. Imediat după ce au citit materialul,  participanții au reținut faptele ca fapte și miturile ca mituri. Însă, după 30 de minute, când au fost întrebați, s-a dovedit că miturile expuse fost reținute de unii participanți drept fapte.

Ideea este că simpla menționare a miturilor servește la consolidarea lor. Cu trecerea timpului, contextul e uitat – în acest caz, demascarea lor – și mitul rămâne în memorie, ca atare.

Mai rău, oferind, unui grup cu idei preconcepute, informații corecte, veți obține efectul opus. În loc să corecteze, informația le va întări convingerea inițială. Dovezile noi, contrare opiniilor nostre gata formate,  vor crea o senzație de disconfort emoțional. Dar, în loc să ne modificăm punctul de vedere, noi tindem să justificăm și să găsim noi argumente care să justifice propriile convingeri. Acest fenomen a fost denumit „efectul de bumerang” și prezintă o problemă enormă când încerci să îndrepți un comportament al oamenilor.

Un exemplu ar fi campaniile de combatere a fumatului și consumului de alcool, care au avut, cu toate, efectul contrar.

Fă-ți prieteni

Deci, dacă nu te poți baza pe fapte obiective, atunci cum ai putea să faci ca oamenii să uite de acele idei eronate și credința în teorii conspiraționiste?

Familiarizarea cu știința probabil te va ajuta, pe termen lung. Asta nu înseamnă să înveți teorii științifice, tehnologii și statistici. Ceea ce trebuie să cunoști sunt metodele științifice, precum gândirea analitică. Studiile demonstrează că gândirea analitică este direct corelată cu respingerea teoriilor conspiraționiste. Cei mai mulți oameni nu vor studia științele, dar metoda științifică este folosită în viața de zi cu zi și oamenii au nevoie de ea pentru a analiza critic ceea ce li se propune drept știință.

Desigur, schimbarea gândirii unei națiuni nu va ajuta în cazuri ca cel al grupului din tren.  Pentru cazuri din acestea, ajută să realizezi că a face parte dintr-un trib este vital. Înainte să începi să predici mesajul, găsește lucrurile pe care le aveți în comun.

Pentru a evita efectul de bumerang, ignoră miturile. Nici măcar nu le menționa, nu le lua în seamă. Prezintă faptele concrete. Nu menționa ideile preconcepute, pentru că vor fi reținute.

Nu îți irita interlocutorii contrazicându-i. În schimb, prezintă explicații care să rezoneze cu credințele lor. De exemplu, conservatorii care neagă încălzirea globală vor fi mai ușor convinși să își schimbe părerea dacă li se prezintă oportunități de afaceri prietenoase cu mediul.

Încă o sugestie, folosiți-vă de povestiri. Oamenii reacționează mult mai ușor la povești decât la argumentații impersonale. Poveștile fac legătura dintre cauză și efect și duc inevitabil la concluziile pe care vrei să le prezinți.

Asta nu înseamnă că faptele obiective și consensul științific nu sunt importante. Sunt vitale. Dar cunoașterea erorilor în gândire ne ajută să ne prezentăm mult mai convingător punctul de vedere.

E vital să combatem dogmele dar, în loc să facem legături care nu există și să inventăm o teorie conspiraționistă, trebuie să cerem dovezi de la persoanele implicate în decizii. Cereți informațiile care ar putea să susțină o convingere și căutați prin ce metode a fost testată. O parte din acest proces este recunoașterea propriilor limitări și instincte și erorile logice pe care le facem.

Cum ar fi arătat dialogul din tren dacă mi-aș fi urmat sfaturile?

Să revenim la momentul în care am decis să intervin în conversație. de data asta voi respira adânc și voi începe cu:

– Foarte bun scorul la meci. Îmi pare rău că n-am prins bilet.

Începem o conversație despre șansele echipei din sezonul acesta. După câteva minute, revin la conspirația aselenizării. 

– Știi, mă gândeam la chestia pe care ai zis-o despre lună. Nu era cumva și soarele în poze? 

– Ba da, zice el.

– Asta înseamnă că era ziuă pe lună. Deci, la fel ca și pe pământ, nu te-ai aștepta să vezi stele ziua, nu?

– Hm, ai dreptate, nu m-am gândit la asta. Poate că blogul ăla nu le  știa chiar pe toate.

Articol preluat, tradus și adaptat de pe site-ul futurism.com

Please follow and like us:
0
Alexander ObadaCugetăriDe ce oamenii cred în teoriile conspirațiilor – și cum le schimbăm punctul de vedere. Fapte alternative Eram în tren când o echipă de suporteri au intrat în vagon. Se putea observa, după comportamentul lor, că echipa pe care o susțineau a câștigat. Au luat loc lângă mine. Unul din fani...Pentru cei care știu să gândească singuri