Evoluția corp minte în funcție de vârstă! -opinii ale unui psihoterapeut.
Pana la 10 ani, corpul creste și își definitivează soft-ul intern scris în confluență cu mediul proximal, casă și familia. Până la 10 ani, corpul deprinde reacții la stimuli și învață „coping-uri”. Trăiește după scenariul de familie. Poate învăța frica de durere și poate face asocieri între stimuli.
Între 10-20 de ani corpul se individualizează, vin hormonii care produc capricii și învață reziliența sau slăbiciunea. Corpul își face obiceiuri copiate de la „familion” și anturaj. Este spălat, hrănit, culcat, estetizat după cum e stăpânul dinauntru. Corpul are expresivitate putând fi ba agitat sau calm după cum relațiile din jur ofera susținere sau nu.
Între 20-30 de ani corpul se adaptează și în perioada tinereții omul poate face multe acțiuni extreme neglijând corpul care pare sa aibă o mare capacitate de revenire. Corpul e menit să se distreze în acest interval. Practic vorbind, între 20-30 ani chiar dacă nu se respectă bine somnul, dacă se sare peste mese, dacă se fac excese, corpul își păstrează sănătatea în mod generos, lăsând stăpânul să-și facă de cap. În această perioadă corpul prezintă tinerețe și frumusețe.
Între 30-40 ani, corpul are rezistență, este adaptat, dar sănătatea e un rezultat care ține deja de anumite principii ușoare. Să se respecte somnul (se permit abateri dar compensate după), să se mănânce cât de cât sănătos, să se facă sport, să învățăm și deprindem meditația, să învățăm să ne relaxăm după muncă. Distracția e foarte importantă.
Între 40-50 ani, corpul are deja niște vulnerabilități și preferă tabieturi, iar sănătatea e ceva ce se obține prin dedicare. Iubire de sine, sport pentru sănătate, mâncare puțină și bună, cultivarea somnului, revizuirea relațiilor.
Între 50-60 de ani, corpul are nevoie de atenție permanentă, de reducerea muncii, de mai multa odihnă, de relaxare, de relații bune. Aici sănătatea ține de programarea pe care am primit-o de timpuriu cu privire la bătrânețe și boală cât și de mentalitățile și credințele cu privire la stereotipii „toți oamenii poarta ochelari, e normal să se rărească părul la bătrânețe”. Mișcarea pentru sănătate, meditația, excursiile, curele de apa, curele de curățare a intestinelor, apartenența la prieteni optimiști, retragerea din obligațiile de familie, cultivarea relației cu divinitatea exprimată fie prin relația cu duhovnicul și mănăstirea fie prin apartenența la grupuri de spiritualitate pentru cei ce au o cultură spirituală religioasă. Da, e opțional, sper să nu se îngrozească nici un creștin rigid. Dumnezeu nu e un „must have in one way”, el e peste tot și cu înțeles diferit pentru diferiți oameni.
Între 60-70 de ani, corpul se oprește din rutina muncii și cunoaște (dacă nu știe să preîntâmpine) lovitura ideii că nu mai are valoare pe piață, ca și-a încheiat travaliul. Corpul iese la pensie. Corpul are nevoie de alte obiceiuri și sănătatea e posibila dacă omul se dedica lui însuși și își reglează relația cu propria-i moarte care, ar trebui să îi genereze pofta de a trăi și-a simți că trăiește. Corpul are nevoie de puțina hrană, puțin somn dar odihnă multă, relaxare, multă spiritualitate.
Între 70-80 de ani, corpul încetinește, are nevoie de mai puțină energie, de și mai puțină mâncare și de mult mers pe jos. Are nevoie de bilanț, de a-și valida înțelepciunea și s-o transmită altora mai tineri. Dacă are o boala sau mai multe asociate, ar avea nevoie de îngrijire medicala precum și de sport pentru vârsta a III-a. Dacă a deprins meditația de timpuriu o poate practica folosind tăcerea, liniștea și spațiul minții. Relația cu moartea trebuie sa fie reglată prin confesiuni, lectură, dezbateri, reflecții. Corpul are nevoie de atitudine față de singurătate.
Între 80-100 ani, corpul are voie sa redevină copil, să se joace, să aibă toane, să facă ce vrea, fără griji, responsabilități și frica că pierde ceva. Corpul la această vârstă își poate regla metabolismul după stările sufletești (de spirit) și poate reînvăța libertatea. Poate fi un model pentru cei mai tineri. Cel ce locuiește în corp îi poate mulțumi zilnic pentru faptul că îi este vehicol în lume și că biografia persoanei a devenit biologia corpului.
După 100 de ani, corpul este micuț, fragil dar puternic și trăiește aventuros fiecare zi ca pe un dar, alături de contemporani tineri într-o lume caleidoscopică, nebună. După 100 de ani, corpul servește strict „sufletului” care preia ștafeta hotărând dacă să moară sau sa mai zăbovească cu rost, sau chiar fără.
Sunt o mare iubitoare al designului corpului uman în general. Îmi iubesc pur și simplu corpul pentru că locuiesc în el. Uit deseori de corp și când îmi amintesc îmi cer scuze și comunic cu el cât pot de mult. Am scris acest articol așa cum mi-a venit, după ce am băgat de seama că exista aceste vârste ale corpului, fiecare cu potențialul ei și cu caracteristicile ce decurg din frecușul cu realitatea. Importante sunt conceptele de sănătate, obiceiuri, durere și reacția la durere, vindecare, meditație, relații , inclusiv relația cu moartea. De fapt, corpul meu a scris aceasta postare dactilografiind ce zice mintea ca ar fi de scris 
.
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.