Poduri intergalactice

În aprilie 2017 pe site-ul „Royal Astronomical Society” a fost publicat un articol ce susține că cercetătorii de la Universitatea din Waterloo au reușit să surprindă prima imagine compozită a unui pod de materie negre care leagă galaxiile împreună. Oamenii de știință își vor publica lucrarea într-un nou număr al revistei Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Imaginea compozită, care combină o serie de imagini individuale, confirmă predicțiile că galaxiile din univers sunt legate între ele printr-o rețea cosmică formată din materie neagră, care, până acum, a rămas neobservată.

Materia neagră, o substanță misterioasă care cuprinde aproximativ 25% din univers, nu strălucește, nu absoarbe sau reflectă lumina, ceea ce, în mod tradițional, a făcut-o în mare măsură nedetectabilă, cu excepția forței sale gravitaționale.

„De zeci de ani, cercetătorii au prezis existența filamentelor de materie neagră între galaxii care acționează ca o suprastructură asemănătoare unei rețele care unește galaxiile”, a declarat Mike Hudson, profesor de astronomie la Universitatea din Waterloo. „Această imagine ne plasează dincolo de predicții, ne oferă ceva ce putem vedea și măsura”.

Folosind gravitatia ca lentile

Ca parte a cercetării, Hudson și co-autorul Seth Epps, student la Universitatea din Waterloo, au folosit o tehnică numită lentism gravitațional slab, un efect care determină imaginile unor galaxii îndepărtate să se răsucească ușor sub influența unei mase nevăzute, cum ar fi o planetă, o gaură neagră sau, în acest caz, materie întunecate. Efectul a fost măsurat folosind imagini dintr-o observare a  cerului multianual cu ajutorul Telescopului Canada-Franța-Hawaii.

Au combinat imaginile obținute de la mai mult de 23.000 de perechi de galaxii situate la 4,5 miliarde de ani-lumină distanță, pentru a crea o imagine compozită sau o hartă care arată prezența materiei întunecate între cele două galaxii. Rezultatele arată că puntea formată din filamente de materia neagră este mai puternică la  sistemele cu mai puțin de 40 de milioane de ani lumină distanță.

„Folosind această tehnică, nu numai că putem vedea că aceste filamente de materie întunecată există în univers, suntem capabili să vedem măsura în ce fel aceste filamente conectează galaxiile împreună”, a spus Epps.

Sursa: Royal Astronomical Society

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/07/Dark-matter-web-banner-1580x399.jpg?fit=1024%2C259https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/07/Dark-matter-web-banner-1580x399.jpg?resize=150%2C150Claudia Madalinaastronomienoutăți@liber cugetator,@liber-cugatatori,#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#libercugetator,#libercugetatori,materie neagra,royal astronomical society,telescopul Canada-Franța-HawaiiPoduri intergalactice În aprilie 2017 pe site-ul „Royal Astronomical Society” a fost publicat un articol ce susține că cercetătorii de la Universitatea din Waterloo au reușit să surprindă prima imagine compozită a unui pod de materie negre care leagă galaxiile împreună. Oamenii de știință își vor publica lucrarea într-un nou număr...Pentru cei care știu să gândească singuri