Sistemul Solar nu a fost același din momentul în care Pluto a fost retrogradat, de la o planetă, la o planetă pitic și toate pariurile au fost oprite de la această decizie monumentală. În acest caz, anul trecut, oamenii de știință de la Institutul de Tehnologie din California au sugerat că ar putea exista o adevărată Planetă Nouă în sistemul nostru solar.  

Această planetă nouă(poreclită „Planeta Phattie”) este o ipotetică planetă gigantă cu o masă de aproximativ 10 ori mai mare ca cea a Pământului, aflată la marginea Sistemului Solar. Existența planetei ar explica configurarea orbitală neobișnuită a unui grup de obiecte transneptuniene (OTN). La 20 ianuarie 2016, cercetătorii Konstantin Batygin și Michael E. Brown de la Institutul de Tehnologie din California au anunțat că există dovezi suplimentare indirecte privind existența unei a noua planete dincolo de orbita planetei Neptun. Aceasta ar orbita în jurul Soarelui între 10.000 și 20.000 de ani. Conform studiului publicat în Astronomical Journal, „Planeta Nouă” ar avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât Terra și s-ar afla la minim 200 UA.

Au fost făcute descoperiri similare cu privire la noile planete pitice. Situat la, aproximativ, 13,7 miliarde km de Soare, 2014 UZ224 măsoară aproximativ 530 km (330 mile) în diametru și are nevoie, aproximativ, de 1100 de ani terestri pentru a-și termina orbita. Și așa, colțul nostru de cosmos este într-o continuă stare de mișcare.

Dar se pare că ar putea exista mai multe surprize în așteptare la marginea sistemului nostru solar.

Kathryn Volk și Renu Malhotra, de la Universitatea din Arizona, au observat o mișcare ciudată în centura Kuiper, mișcare pe care o consideră că ar putea sugera existența unei a zecea planete. Pentru a înțelege mai bine: obiectele din centura Kuiper sunt destul de îndepărtate de celelalte corpuri majore din sistemul nostru solar, încât influența gravitațională a planetelor mari nu le afectează (cel puțin nu atât de mult încât să poată fi măsurabilă); Cu toate acestea, mișcările lor pot fi, totuși, anticipate, grație cercetărilor spațiale și a unei serii de tehnologii avansate.

În mod special, dacă aceste predicții nu se potrivesc, ar putea însemna că există un alt obiect – un alt corp mare – dincolo de viziunea noastră, a cărei gravitate influențează mișcările obiectelor din centura Kuiper

Aproape de casă

Căutarea noi planete a determinat oamenii de știință să creadă că circulă în jurul a 700 de UA (unități astronomice) de la Soare. Cu toate acestea, Volk și Malhotra cred că această a zecea planetă ar putea fi mult mai apropiată, pe măsură ce orbita corpurilor pe centura Kuiper s-a schimbat cu puțin peste 50 UA. Ei susțin, de asemenea, că planeta ar fi aproximativ comparabilă cu Marte, din punct de vedere al mărimii.

Alți astronomi, totuși, nu se grăbesc să tragă concluzii. Alessandro Morbidelli de la Observatorul Côte d’Azur din Nisa, Franța, afirmă pentru New Scientist: „Sunt îndoielnic că o planetă atât de aproape și atât de strălucită ar fi rămas neobservată”.

Totuși, Volk are încredere în aceste constatări, care vor fi publicate în The Astronomical Journal. „Ar fi trebuit să fie un fel de fluke pentru ca acest lucru să nu fie un efect real”, spune ea. „Credem că există un adevărat semnal acolo și asta implică o planetă suplimentară”.

Descoperirea mai multor corpuri în centura Kuiper va contribui la susținerea sau dezmințirea acestor constatări. Oricum, familia noastră solară va continua să crească odată cu aceste noi descoperiri.

Sursa : futurism.com

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/06/planet-10-orange-blue-final-small-600x315.jpg?fit=600%2C315https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/06/planet-10-orange-blue-final-small-600x315.jpg?resize=150%2C150Claudia Madalinaastronomienoutăți@liber cugetator,@liber-cugatatori,#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#libercugetator,#libercugetatori,a zecea planeta,noi descoperiri,planetaSistemul Solar nu a fost același din momentul în care Pluto a fost retrogradat, de la o planetă, la o planetă pitic și toate pariurile au fost oprite de la această decizie monumentală. În acest caz, anul trecut, oamenii de știință de la Institutul de Tehnologie din California au...Pentru cei care știu să gândească singuri