Încep această serie cu  date despre planeta noastră mult iubită. Voi aborda credințe de mult uitate; cunoștințe date uitării pentru un lung timp datorită ignoranței unor culte dubioase (ce au reușit prin apel la emoție și la dorințe adânci neînțelese), informații ce într-un final și-au găsit drumul spre lumină. Iar în partea a doua a episodului  Mărturii ale științei moderne și argumente, demonstrați ce să combată ipoteze ale adepților teoriei pământului plat.

Forma Pământului
Cele mai vechi scrieri ne împărtășesc forma Pământului în diferite viziuni ale unor popoare de la începutul civilizației, precum Sumerieni și Egipteni:
În viziunea Egipteană se considera că Pământul este plat și rotund, iar fluvial Nil trece prin centrul lui. Nilul se vărsa în apa care înconjura Pământul și era considerata infinită ca suprafață. Bineînțeles fiecare parte era personificată într-o măsură sau alta de către o zeitate: apa infinită (Nun), cerul (Nut), pământul (Geb), aerul (Shu), soarele (Ra) iar ceea ce nu putea să se vadă dincolo de orizont era reprezentată de (Duat) o regiune misterioasă ce se învecina cu neuniformitatea apei fără margini (Nun)…  o dovadă istorică fiind  Papyrus of Anhai, expus în British Muzeum.
În viziunea Sumeriană Pământul rotund era acoperit de o cupolă uriașă ce reprezenta universul, cupola era înconjurată de apă sărată, sub pământ ce stă la baza cupolei exista o lume subterană și un ocean de apă dulce, bine înțeles și la Sumerieni fiecare parte erau personificate de către zei (cupola (An), Pământul (Ki), apa sărată (Nammu).

Dar nu îi putem condamna pe Egipteni și pe Sumerieni sau popoare similare, au existat într-o perioadă în care golurile de cunoaștere erau ocupate de credințe și superstiții, iar marile revelații în acest domeniu încă nu avusesera loc.

          Pământul Sferic, este un concept susținut de unele scrieri doxografice antice care ar fi fost lansat prima dată de către Pitagora în secolul VI î.e.n. și Aristotel a furnizat probe empirice în jurul anului 330 î.e.n. Pitagora ar fi afirmat că Pământul trebuie să fie sferic observând forma terminatorului „umbrei (liniei) ce separa partea luminată a Lunii de cea întunecată”, acesta demonstrând că Luna este sferică a susținut că și pământul trebuie să aibă aceiași formă și i se părea logic. Lucru știut din lucrări doxografice ale vremurilor apropiate scrise de: Diogenes Laertius VIII, Aetius III., Diogenes Laertius IX.
Dar sunt critici și demonstrații precum cele lansate de Burkert care au arătat că aceste rapoarte par a fi false și rezultatul glorificării lui Pitagora în tradiția ulterioară, deoarece cele mai timpurii și cele mai fiabile dovezi atribuie aceleași descoperiri altora  . Astfel, Theophrastus, care este baza primordială a tradiției doxografice, spune că Parmenides a descoperit sfericitatea pământului (Diogenes Laertius VIII-lea); iar afirmația lui Pythagoras pare să se bazeze pe un poem falsificat în numele lui, care a fost respins deja de Callimachus în secolul al III-lea î.e.n.

 

 

 

 

Mai târziu undeva prin anii 500-430î.e.n. un alt filozof numit Anaxagoras, a determinat cauza eclipselor de lună și de soare, lucru ce a contribuit la folosirea formei umbrei Pământului de pe lună în timpul unei eclipse de lună pentru a stabili forma Pământului.                 

În anul 350î.e.n. marele Aristotel a declarat că Pământul este o sferă pe baza observațiilor ce le-a făcut asupra felului în care constelațiile se observă depărtându-ne de ecuator. Acesta întorcându-se dintr-o călătorie din Egipt a observat ca în Cipru și Egipt sunt observabile noaptea pe cer stele ce în regiunile nordice sunt inexistente, fapt ce l-a dus la concluzia logică ca Pământul ar trebui să fie sferic, pentru că un astfel de efect nu ar fii posibil de observat de pe un Pământ plat… și anume cu cât te afli mai departe de ecuator constelațiile cunoscute merg mai departe spre orizont devenind nevizibile și fiind înlocuite de constelații noi. Aristotel a mers și mai departe susținând că diametrul pământului nu poate fii prea mare pentru că altfel nu ar fii posibil efectul respectiv. Despre cele crezute și susținute sau și demonstrate de către Aristotel putem găsi in cartea sa: DE CAELO -ÎNCERCARE ÎN JURUL CUNOAŞTERII- numită și tratat Aristotelic / iar despre forma Pământului găsiți mai exact la: DE CAELO,298a2-10

          Circumferința Pământului. Primul care a reușit să calculeze circumferința Pământului a fost Eratostene și a efectuat măsurătorile și calculele pe când se știa că pământul este o sferă. Acesta fiind în localitatea Assuan (oraș situându-se pe tropicul Racului) a observat că pe 21 iunie (solstițiu de vară) soarele este la zenit (razele soarelui cade perpendicular pe suprafața pământului, lucru ce poate confirmat de lipsa umbrei a unui băț înfipt perpendicular în pământ „la zenit bățul neavând umbră”)
În aceiași zi, la aceiași oră  a făcut același experiment cu bățul într-un oraș vecin Alexandria situat aproximativ pe același meridian ca și Assuan (diferență de 2grade), și astfel observând că în Alexandria bățul avea umbră și reprezenta 1/50 din circumferința unui cerc și corespunde unui unghi de 7grade și 12 minute.
Pentru a afla distanța exactă din cele două localități a plătit pe cineva să efectueze măsurătorile și a stabilit ca fiind de 5000 de stadii (o stadie antică egală cu aproximativ 183metri) Astfel, un cerc mare al sferei cu care era aproximat Pământul era de cca 50 x 5.000 = 252.000 stadii = aproximativ 39.690 km. Valoarea acceptată actual este de 40.008 km
Calculele efectuate de Eratostene se pot găsi în operele sale ce s-au păstrat de-a lungul timpului precum: De locis ad medietates și în fragmentele rămase din lucrările sale de  geografie ce au fost culese de L. Aucher și publicate în 1770

Și totuși secole la rând omenirea a fost în întuneric
În Europa, în primele secole e.n., au luat naștere grupări religioase care mai târziu au ajuns să fie cunoscute sub numele de creștinism, acestea au obținut rapid putere asupra lumii antice mai ales ca au obținut sprijinul imperiului Roman. Nu ar fi fost o problemă existența acestui nou cult dacă nu ar fi dus o politică agresivă, violentă, propunându-și să suprime sau să distrugă tot ce nu era conform dogmei, ideologiei și doctrinei sale.

Unele din cele mai celebre manifeste ale creștinilor asupra cunoașteri sunt:
– au incendiat de două ori biblioteca de la Alexandria ce conținea 900 000 manuscrise ale antichități (aproape toata cunoașterea antichității) reușind să o distrugă între anii 250-300e.n.
– au închis școlile filozofice (pentru creștini, acestea erau ceva satanic) anul 533 împăratul Roman Iustinian
– au ucis si oprimat toți premergătorii societății moderne: Ciordano Bruno; Nicolaus Copernic; Galileo Galilei, etc.

Teroarea creștină a ținut mai bine de o mie de ani, norocul omenirii este că a reușit încet și sigur să strecoare inovații și revelații ale antichității precum și unele noi ce ulterior nu au mai putut fi controlate de biserică (mai ales odată cu apariția tipografiilor) și astfel într-un final, cunoașterea a biruit în fața credinței, dar și așa se pare că după atâta timp se mai găsesc adepți ai teoriei Pământului plat și din urmă prind contur tentativele repetate ale unui alt cult decis  să joace rolul de păstrător al ignoranței încercând a ne trimite înapoi în evul mediu (referindu-mă la Islam, religia păcii)

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/06/lumea-la-egipteni-1.jpg?fit=1024%2C691https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/06/lumea-la-egipteni-1.jpg?resize=150%2C150Maxx. de unde stim!@liber cugetator,@liber-cugatatori,@lumea la egipteni,@MaximMarius,@pământul la egipteni,@Pitagora și forma Pă,#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#libercugetator,#libercugetatori,ântului,aristotel și forma pamantului,Eratostene și circumferința Pamântului,Forma pământului,forma Terrei,lumea la egipeni,lumea la sumereni,Maxim Marius,pământ plat,pământul la sumerieni,pământul plat,pîmântul la egipteni,pitagora și forma pământului,teroarea creștinăÎncep această serie cu  date despre planeta noastră mult iubită. Voi aborda credințe de mult uitate; cunoștințe date uitării pentru un lung timp datorită ignoranței unor culte dubioase (ce au reușit prin apel la emoție și la dorințe adânci neînțelese), informații ce într-un final și-au găsit drumul spre lumină. Iar în partea a...Pentru cei care știu să gândească singuri