„Așa trebuie să fie”, „așa a lăsat Dumnezeu” vs gândire liberă
Exista o expresie „așa trebuie sa fie” pe care unii oameni o accepta pur și simplu iar alții nu. Conformismul cred că se bazează pe respectul acelei expresii aplicată în orice convenție. Fie că „așa a lăsat Dumnezeu sa fie”, fie că „a hotărât statul, partidul, părinții”. Mă întreb cum ajunge un copil să-sș formeze o atitudine față de aceasta variantă de „adevăr”. Poate că părinții fac același lucru și copilul preia și e gratificat, sau că relația copil-autoritate e bătută în cuie de la început și autoritatea părintelui în raport cu ascultarea copilului face ideea tabu. În zona lui proximală de influență e un ceva care permite aderența la aceasta idee sau mai degrabă atitudinea sa în raport cu această limită fixată de alții.
Eu am zis la viața mea, de nu știu câte ori, de ce ar trebui să fie numai așa? de ce nu și altfel?” „de ce ar hotărî altul pentru mine, ce gândesc eu”? Evident că nu m-am revoltat niciodată la ideea că trebuie să ne distrăm, noi oamenii. Cu privire la distracție, sunt de acord, așa chiar trebuie sa fie 
🙂
De mici ni se dau mură-n gură diverse : metrul ca etalon al lungimii, salutul social, respectarea unor tradiții, norme reguli. Pe unele le-am păstrat și respectat, pe altele nu.
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.