Renaşterea culturală care a debutat în Italia în secolul al XIV-lea şi s-a răspândit apoi pe întreg continentul, a adus cu ea o revitalizare a vechii literaturi din antichitatea clasică grecească. În plus apariţia tiparului în jurul anului 1440, a schimbat radical mecanismul prin care informaţiile erau transmise către public. Cărţile altădată sub formă de manuscris, rare şi păstrate cu grijă în biblioteci, au devenit brusc produse în masă şi accesibile pe scară largă. Un adevărat pericol pentru dogmele medievale…

În secolul al XVI-lea atât bisericile cât și guvernele din majoritatea țărilor europene au încercat să reglementeze și să ţină sub control tipărirea cărţilor.

Reforma protestantă a accentuat criza Bisericii catolice clasice, care a permis difuzarea de Biblii canonice dar în aceiaşi măsură s-a trezit sub o avalanşă de scrieri disidente. În consecință, guvernele a stabilit controale asupra imprimantelor din Europa, cerându-le să aibă licențe oficiale de tranzacționare și de a produce cărți.

Astfel, după 1529 au început să apară Indexuri de cărţi interzise la tipărit. Prima listă de acest gen a apărut în Olanda, urmată de cea apărută la Venezia în 1543. Aceste interdicţii vor face şi o primă victimă, în persoana scriitorului Etienne Dolet care, sub acuza de ateism, a fost ars pe rug împreună cu cărţile sale în 1546.

În anul 1551 apare la Paris Edictul de Châteaubriant completat în 1557 cu Edictul de Compiègne. Edictele prevedeau pedeapsa cu moartea prin ardere pe rug a ereticilor, fiind vizaţi mai cu seamă cei care au mers la Geneva pentru a publica cărţi acolo. Se mai interzicea vânzarea, importul sau tipărirea de materiale care nu erau aprobate de Facultatea de Teologie din Paris. Cele două edicte a dus la încarcerarea în Bastilia a peste 800 de tipografi şi autori consideraţi eretici.

Coroana engleză va da şi ea, în 1557, o lege prin care se restrânge dreptul de tipărire a cărţilor în scopul de a stopa fluxul de dezidenţă religioasă, acordând monopol de tipar companiei Companiei Stationers’, care avea şi rolul de a veghea la  standardele stabilite de către Biserică şi stat. Ofiţerii săi puteau aduce pe „infractori” în faţa autorităţilor eclaziastice.

Index Auctorum et Librorum, publicat în 1557

şi

Index Librorum Prohibitorum, ediţia 1564

În acest context, la iniţiativa Inchiziţiei, în 1557, sub pontificatul lui Paul al IV-lea, a fost publicată o primă listă de cărţi interzise şi apoi, în 1559, a apărut Index librorum prohibitorum – o listă revizuită cu cărţile şi autorii interzişi, care adăuga 550 de autori celor cuprinşi în lista anterioară. Documentul a fost confirmat apoi la Conciliul de la Trento din 1564 şi cuprindea toate cărțile considerate dăunătoare sau eretice, pentru că vin în contradicție cu dogmele bisericești. Cărțile aflate în Index nu puteau fi citite de către supușii Sfântului Scaun.

Oricine citea, poseda sau participa la producerea ori răspândirea unei cărți interzise, trecute la Index, era pedepsit prin excomunicare. Orice bun creștin avea obligația de a denunţa autorităților orice caz de încălcare a acestui ordin papal. Chiar şi erudiţilor catolici le-a fost interzis să citească versiunea anglicană a Bibliei, decizie așezată în scris de Papa Pius al IV-lea, în Index Librorum Prohibitorum în care se stipula: „Experienţa ne-a învăţat că – deşi citirea Sfintei Scripturi în limba maternă este permisă fără discriminare – rezultatul va fi mai degrabă în detrimentul decât în ajutorul omului. Episcopii şi inchizitorii pot permite citirea traducerilor Bibliei, dar numai acelora pe care preotul local şi duhovnicul îi consideră suficient de puternici, astfel încât citirea să crească credinţa şi pioşenia, nu să le diminueze. Oricine citeşte sau deţine o asemenea traducere fără permisiune nu va beneficia de iertarea păcatelor până ce nu va returna aceste Biblii”.

Scopul declarativ al listei a fost de a proteja credința și morală a credincioșilor prin prevenirea citirii de cărţi eretice sau imorale. În realitate, citirea Bibliei putea, şi chiar a dat naştere, la o serie de întrebări asupra veridicităţii celor scrise în „cartea sfântă”, şi punea la îndoială cuvântul şi rolul conducător al Bisericii.

În 1603 toate lucrările lui Giordano Bruno au fost declarate eretice iar între anii 1621 şi 1835, Johannes Kepler a figurat şi el pe „Lista Neragră” a Bisericii Catolice. Tot pe această listă a apărut şi Antonio Rosmini-Serbati (1797 -1855), cel care în anul 2007 a fost beatificat de aceiaşi instituţie care îl declarase proscris

De-a lungul timpului, în Indexul Bisericii Catolice au fost fost înscriși mulți filosofi, între care Denis DiderotPascalJean-Jacques RousseauDescartesVoltaireImmanuel Kant, episcopul George Berkeley,  Nicolas Malebranche, dar și Ioan Scotus EriugenaJohn LockeDavid HumeErasmus din RotterdamBaruch SpinozaJohn Stuart Mill ori Simone de Beauvoir. Alături de aceştia au figurat şi alţi autori de literatură, precum Pierre AbélardJean le Rond d’AlembertPierre-Jean de BérangerBoccaccioDante AlighieriHeinrich HeineVictor HugoLa FontaineAlphonse de LamartineMichel de MontaigneCharles de Secondat,  MontesquieuFrançois RabelaisJonathan Swift, s.a.

Filosofii Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche nici nu apar pe listă întrucât fiind atei, se înțelegea de la sine că lucrările lor erau prohibite. Ultimul titlu pus în Index librorum a fost Viața lui Iisus a abatelui Jean Steinmann (1911 – 1963).

Index librorum prohibitorum a rămas baza tuturor „listelor negre” ulterioare până în anul 1897, când Papa Leon al XIII-lea a publicat Index Leonianus, o „listă neagră” care a fost înnoită periodic și a fost publicată cu regularitate până în anul 1948, Abia însă la 14 iunie 1966 s-a emis o decizie care a suspendat apariția Indexului. În cei aproape cinci sute de ani, catalogul a suportat 32 de ediții. Ediția a 32-a, publicată în 1948, cuprindea 4000 de titluri cenzurate din varii motive: erezie, imoralitate, sexualitate explicită, incorectitudine politică etc.

A existat și un index expurgator (Index Expurgatorius), care era o listă de cărți ce puteau fi citite numai după eliminarea din text a anumitor pasaje considerate inacceptabile pentru Biserică. Lucrările scrise de Voltaire, Rousseau, Diderot, Helvétius, d’Holbach, La Mettrie și alți liber cugetători, înscrise în Index Expurgatorius, puteau fi citite numai cu aprobare de la Papa de la Roma.

Inițial, Index Expurgatorius s-a editat separat dar ulterior a fost inclus în Index Librorum Prohibitorum, care a devenit Index librorum prohibitorum et expurgatorum. Neoficial, sub o formă sau alta, lupta Bisericii cu cartea continuă însă şi astăzi…

Biserica în luptă cu cărţile (1) <>

Biserica în luptă cu cărţile (2)

 

Please follow and like us:
https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/05/Cărţi-7-tiparul.jpg?fit=550%2C374https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/05/Cărţi-7-tiparul.jpg?resize=150%2C150RaduIstoria crestinismului@Bisericaînluptăcucărţile,@liber cugetator,@liber-cugatatori,#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#libercugetator,#libercugetatori,#radubesuan,Biserica în luptă cu cărţile,leber cugetator,Radu BesuanRenaşterea culturală care a debutat în Italia în secolul al XIV-lea şi s-a răspândit apoi pe întreg continentul, a adus cu ea o revitalizare a vechii literaturi din antichitatea clasică grecească. În plus apariţia tiparului în jurul anului 1440, a schimbat radical mecanismul prin care informaţiile erau transmise către...Pentru cei care știu să gândească singuri