Conciliile creştine reprezintă întruniri ale teologilor creştini pentru a dezbate învățături de credință sau orientări pastorale universal valabile. Deciziile lor „luate sub călăuzirea Duhului Sfânt, aşa cum le-a promis Iisus Hristos apostolilor Lui” reprezintă temelia învăţăturii creştine…

Ar fi fost de aşteptat ca creştinismul să apară în toată maiestuozitatea sa la Sinoadele ecumenice, unde eminenţi prelaţi şi cei mai distinşi clerici ai timpului, cu toată solemnitatea şi seriozitatea credinţei, să dezbată problemele religiei creştine. Începând însă chiar cu cu Sinodul ecumenic de la Niceea, fiecare tabără a venit hotărâtă să folosească orice mijloace pentru a-şi strivi adversarul, mergând de la precipitarea lucrărilor până la manevre de culise, de la influenţa ocultă până la mită şi şantaj. A fost prezentă acolo încurajarea violenţei mulţimii, uneori chiar apelul deschis la violenţă, pentru influenţarea deciziilor întrunirii. Fiecare tabără avea propria gloată de prostime violentă adusă de acasă pentru a-i sprijini punctul de vedere, şi nu se dădea înapoi de la nici un mijloc pentru a obţine împlinirea anatemelor şi blestemelor lor către ceilalţi, prin instigarea puterii politice la persecuţii împotriva adversarilor teologici.

Armonia adusă de Duhul Sfânt a fost în concordanţă cu perceptele de bază ale credinţei creştine astfel că până în ziua de astăzi diversele Biserici creştine recunosc doar selectiv Conciliile desfăşurate de-a lungul anilor: asirienii recunosc doar primele două, bisericile vechi orientale doar pe primele trei, luteranii doar pe primele patru, ortodocşii pe primele şapte, în timp ce catolicii recunosc ca valabile 21 de sinoade ecumenice… De fapt, fiecare biserică recunoaşte doar Conciliile care îi convin…

75.

Conciliul de la Niceea din anul 325, a fost convocat de către  Constantin cel Mare în scopul pacificării şi consolidării Imperiului roman. În spatele convocarii episcopilor creştini a stat lupta pentru putere între Constantin cel Mare, proclamat Pontifex Maximus şi episcopi. Constantin cel Mare a obligat membrii conciliului să accepte teza unităţii indisolubile între Iisus şi Dumnezeu. Un singur Dumnezeu, un singur împărat…

Conciliul de la Constantinopol din anul 381, convocat de împăratul Theodosius I (347-395), a extins crezul creştin adoptat la Niceea. Theodosius I a declarat creştinismul drept religie oficială de stat, ordonând distrugerea tuturor vechilor aşezăminte de cult păgâne. La acest conciliu, episcopii prezenţi au trebuit să accepte introducerea noţiunii de Trinitate (Sf. Treime) adică identitatea de fiinţă între Dumnezeu, Iisus şi Sf. Duh.  Apariţia noţiunii de „Sfânta Treime” în creştinism a adus acuzaţia de politeism şi idolatrie.

Conciliul de la Efes din anul 431, convocat la cererea co-împăraţilor romani Valentianus III (425-455), şi Theodosius II (408-450, condamnă nestorianismul şi adoptă titlul de „Născătoare de Dumnezeu” (gr. Theotokos) pentru Maria din Nazaret.

Conciliul a hotărât recunoaşterea Mariei drept Theotokos, eliberând-o de orice păcat pământesc. În spatele deciziei a stat însă Pulcheria, sora mai mare a împăratului Theodosius II, şi nu reprezentanţii clerului.

76. PulcheriaConciliul de la Calcedon din anul 451, condamnă monofizismul, şi afirmă două firi în Iisus. Formal, conciliul a fost convocat de împăratul bizantin Marcianus (396-457), în realitate de aceiaşi Pulcheria, care după moartea lui Theodosius II (450) s-a căsătorit cu Marcianus. Sub presiunea Pulcheriei, Conciliul a proclamat dubla natură – divină şi umană – a lui Iisus, precum şi primatul papei de la Roma, împuternicit cu managementul unic al treburilor clericale mondiale.

77. al-saptelea-sinod-ecumenic-5-11

„La Calcedon apariţia renumitului scriitor şi istoric Teodoret a provocat o scenă care aproape involuntar ne aminteşte de actualele încăierări ale călugărilor greci şi romano-catolici la Sfântul Mormânt. Oponenţii egipteni ai lui Teodoret au strigat din toţi rărunchii «Jos cu el, acest învăţător al lui Nestor!» Cei din tabăra sa răspunseră cu egală violenţă: «Ne-au forţat la „Sinodul Tâlharilor” să semnăm sub ghionţi şi pumni, jos cu maniheiştii, duşmanii lui Flavius şi duşmanii dreptei credinţe! Jos cu ucigaşul de Dioscor! Cine nu cunoaşte faptele lui mârşave?» Episcopii egipteni strigară: «Jos cu evreul, cu duşmanul lui Dumnezeu, şi nu-i ziceţi ăluia episcop!» La care episcopii din cealaltă tabără strigară din nou: «Afară cu răsculaţii şi zurbagii, afară cu criminalii! Drept-credincioşii îşi au locul la Sinod!» Armata a trebuit să intervină din nou pentru a ţine în frâu adunarea.” — Dr. Philip Schaff, History of the Christian Church

Al doilea conciliu de la Constantinopol din anul 553, (al V-lea) reafirmă declaraţiile conciliilor anterioare şi condamnă noile teze ariene, nestoriene şi monofizite.

Formal, conciliul a fost convocat de împăratul bizantin Justinian I (483-565), dar de fapt a fost iniţiat de soţia sa Theodora (497-548), co-regentă a Imperiului roman de est. Principalul scop urmărit cu intransigenţa, a fost eradicarea păgânismului prin orice mijloace şi creştinarea forţată a maselor. Conciliul a rămas în istorie drept conciliul de aclamare şi ovaţionare a perechii imperiale Justinian I şi Theodora. Înaintea începerii conciliului, Justinian a ordonat arestarea papei Vigilius (537-555), care susţinea alte puncte de vedere. La conciliu episcopii au trebuit să aprobe, sub aclamaţii unanime la comandă, toate tezele religioase propuse de perechea imperială. În total au fost pronunţate 15 anateme.

78. sfantul-constantin-nou-imparat

Al treilea conciliu de la Constantinopol, desfăşurat între anii 680-681, (al VI-lea) condamnă monotelismul, afirmă că Christos are două voinţe: una dumnezeiască şi una omenească.

O altă contribuţie a sinodului a fost stabilirea Pentarhatului, format din episcopiile Romei, Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului.

Ascensiunea islamului şi agresiunea arabă va duce curând la dispariţia centrelor creştine din Alexandria, Ierusalim şi Antiohia, rămânând doar cele două centre care îşi vor disputa între ele puterea: Roma şi Constantinopol.

79. Biserica fără icoaneAl doilea conciliu de la Niceea, din anul 787, (al VII-lea) a fost convocat de către împărăteasa Irina, care a acţionat ca regentă în numele fiului ei Constantin al VI-lea, pe atunci minor. Încă de la începutul domniei lui Leon al III-lea (717-741), apăruse un curent care, în conformitate cu a doua poruncă din Decalog, a interzis imaginile cu sfinţi în biserici şi în general toate icoanele. Cum mintea credincioşilor creştini nu putea percepe un dumnzeu nevăzut, concilil a reintrodus cultul icoanelor. Tot la acest sinod s-a dezbătut şi problema intervenţiei sfinţilor, deveniţi acum zei de mâna a doua…

Episodul: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 333435.

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/04/75..jpg?fit=1024%2C683https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/04/75..jpg?resize=150%2C150RaduIstoria crestinismului#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#liber-cugetatoriRomania,#libercugetator,#libercugetatori,#radubesuan,#religie,Conciliile ecumenice,Istoria creştinismuluiConciliile creştine reprezintă întruniri ale teologilor creştini pentru a dezbate învățături de credință sau orientări pastorale universal valabile. Deciziile lor „luate sub călăuzirea Duhului Sfânt, aşa cum le-a promis Iisus Hristos apostolilor Lui” reprezintă temelia învăţăturii creştine... Ar fi fost de aşteptat ca creştinismul să apară în toată maiestuozitatea sa...Pentru cei care știu să gândească singuri