Scriitorul creștin Lactantius (cca. 240 – cca. 320) povestește că în ajunul bătăliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312 contra lui Maxenţiu, pe când era în Galia în drum spre Peninsula Italică, Constantin cel Mare a avut un vis în care i s-a spus ca înainte de a porni la luptă să înscrie pe scuturile soldaților un semn ceresc divin – caeleste signum dei. Eusebiu din Ceasareea în lucrarea sa „Viața lui Constantin” – „Vita Constantini”, plusează şi povestește despre apariția pe cer la miezul zilei, deasupra soarelui, a unei cruci luminoase împreună cu inscripția „in hoc signo vinces” adică „prin acest semn vei învinge”. În cursul nopţii în vis, lui Constantin i s-a arătat Iisus Hristos, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Datorită acestui semn Constantin a obţinut victoria asupra lui Maxenţius şi a devenit împărat al Imperiului Roman de Vest. Mai târziu, împăratul i-ar fi mărturisit sub jurământ lui Eusebiu, că semnul care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor, el fiind mai înainte adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit – cult cu origini orientale).

Foto 1 - Omiliile Sfântului Grigorie de Nazianz; secol al IX-lea între 879-883 (Biblioteca Naţională a Franţei)Visul lui Constantin

Omiliile Sf. Grigorie de Nazianz; secol al IX-lea

 

 

 

Lactantius nu vorbeşte despre „zeul creştin” iar descrierea celebrului semn nu este foarte clară, doar seamănă cu monograma creştină „Chi-Rho” de mai târziu sau mai mult cu „Staurogramma”, adică monograma „Tau-Rho”.

Steagul cu „monograma creştină” a lui Constantin s-a numit labarum

Dincolo de povestea creştină, „Labarumul lui Constantin” a fost de fapt un vexillum, un fel de steag militar care a fost utilizat în epoca clasică a Imperiului Roman de către legiuni, începând cu împăratul Hadrian (117-138). Vexillum era o mică pânză imprimată cu diverse motive, sustinută de către o bară orizontală ataşată la rândul său de o lance simplă sau modelată cu diverse simboluri. Vexillum era un simbol prețuit de unitatea militară pe care o reprezenta și era apărat îndeaproape în timpul luptei.

Foto 2 - Vexillum-Pushkin_Museum_of_Fine_Arts

Singurul vexillum militar roman, datat în secolul al III-lea, se păstrează în Muzeul de Arte Plastice „Pușkin” din Moscova. Este o piesă aproape pătrată din pânză pictată grosier cu imaginea zeiței Victoria şi măsoară 47 x 50 cm. Marginea inferioară are resturi de franjuri.

Un astfel de drapel de luptă au purtat şi trupele lui Constantin, sau mai exact detaşamentele de luptător iberici unde „monograma creştină” era cunoscută sub numele de „Lábaro” şi documentată încă din secolul al II-lea î.e.n. Mai apoi, după „Războaiele cantabriene” dintre anii 29 – 19 î.e.n., chiar legiunile romane au adoptat de la populaţia locală acest simbol solar, uneori completat cu semiluna, care a evoluat în „Lauburu” – crucea sau svastica bascilor.

Foto 3 - Cantabrian stele of Barros, Cantabria from around the 2nd century BC. 1.70 m in diameter and 0.32 m thick.         Foto 4 - Laburu - bascilor

Înainte de a fi însuşit de către creştinism, „Labarumul” exista însă şi în filozofia greacă gnostică, fiind considerat un simbolul aducător de noroc. Acesta a fost iniţial simbolulul lui Chronos (Χρόνος), zeul grec  al timpului, al cărui nume formează de fapt monograma Chi-Ro. Chronos a fost un epitet dat de creştini lui Iisus.

Chronos, cel care învârte „Roata Zodiacului”, este numit şi „Aeon” adică „Timpul etern”- Începutul şi Sfârşitul. Ideea a fost preluată mai apoi de către gnostici. Consoatra sa a fost şarpele AnankeInevitabilul” şi împreună au format „Oul primordial” din care s-a născut Cerul şi Pământul. Şarpele Ananke, a fost personaj central în „religiile de mistere” în special în Orfism, iar în mitologia romană era numită Necessitas.

Foto 5Singura monedă emisă de către Constantin cel Mare în anul 337 pe care apare presupusul Labarum creştin, reprezintă de fapt monograma lui Chronos şi şarpele Ananke

Foto 6

Pe o monedă din anul 350, emisă de către Vetranio, împăratul apare reprezentat cu soarele deasupra şi ţinând în fiecare mână câte un Labariu. Pe aceiaşi faţă a monedei apare înscrisă şi litera A…

În finalul Apocalipsei creştine, un final adăugat târziu pentru ca scrierea să devină canonică, apare afirmaţia lui Iisus: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.” (Apoc. 22:13)

Acest pasaj  adăugat doar în momentul stabilirii canonului creştin a născut idea, promovată de către Biserică, conform căreia cele două litere l-ar reprezenta simbolic pe zeul creştin.

Cea mai veche asociere a Labarumului cu Alfa şi Omega, apare pe o monedă emisă de către împăratul Magnentiu, bătută în anul 353.

Foto 7

Pare a fi o reprezentare creştină, dar Magnentiu a fost un păgân convins, care a restaurat templele vechilor zeităţi şi a restabilit serbările date în onoarea zeiţei Cybele. O inscripţie găsită pe colina Vaticanului, care conţine o dedicaţie a unui preot păgân, mulțumește lui Magnențiu că a pus capăt «lungii nopți» creștine, care, se abătuse asupra Romei…

În perioada pre-creștină, viitorul simbolul Chi-Rho a fost folosit pentru a marca un pasaj deosebit de valoros sau relevant în marginea unei pagini, ca abreviere a lui chrēston adică „bun”. Unele monede emise de către egipteanul Ptolemeu III Euergetes (r. 246-222 î.e.n.) au fost marcate cu un Chi-Rho…

În concluzie, „Labarumul lui Constantin” a fost un simbol păgân, interpretat în registru creştin şi însuşit apoi de noua religie…

Creştinismul nu s-a mărginit să-şi însuşească doar Labarumul, ci a mai adoptat şi Staurograma (Tau-Rho), un simbol ce pare să combine literele greceşti T şi P.

Foto 8Creştinismul nu s-a mărginit să-şi însuşească doar Labarumul, ci a mai adoptat şi Staurograma (Tau-Rho), un simbol ce pare să combine literele greceşti T şi P.

Staurograma, care provine de la gercescul „stauros”, apare în manuscrisele creştine din jurul anului 200, ca simbol al crucii în formă de „T” pe care a fost răstignit Iisus, în asociaţie cu litera greacă „P”. Prezenţa literei „P” este explicată fie prin valoarea sa numerică de 100 sau se afirmă că ar veni de la cuvântul βοήθεια, care înseamnă „ajutor”, caz în care litera respectivă ar fi un „B” şi nu „P”…

Foto 8aAceastă a doua explicaţie pare cea mai corectă în condiţia în care „T” provine de la „theós”, combinat cu „βοήθεια” ceea ce ar fi o abreviere a expresiei „Ajutorul lui Dumnezeu”.

Foto 9Explicaţiile creştine vor doar să justifice preluarea pentru Iisus unui simbol mai vechi, care apare încă din perioada precreştină. O monedă emisă de către Irod cel Mare în anul 37 î.e.n., poartă pe ea simbolul creştin „Tau-Rho”.

Să nu uităm nici de similitudinea Staurogramei cu Ankh-ul egiptean – „crux ansata” (cruce cu mâner), care a fost pentru vechii egipteni simbolul Vieții Veșnice. Vechii zei egipteni erau reprezentați foarte des alături de un Ankh ca dovadă a abilității lor de a transcende moartea.

Foto 10Simbolul Ankh-ului nu se limita doar la viața materială, ci simboliza şi viața de după moarte care continua în împărăţia lui Osiris. Sarcofagele faraonilor aveau un Ankh plasat pe pieptul regelui pentru a simboliza răsuflarea Vieții Eterne.

Chiar dacă o apropiere între simbolul egiptean Ankh şi Staurogramă poate părea forţată, este cert şi documentat că ambele simboluri creştine „Chi-Rho”-ul şi „Tau-Rho”-ul au fost iniţial simboluri păgâne şi apoi încărcate cu simbolism creştin.

 

Please follow and like us:
Raduistoria religiilorScriitorul creștin Lactantius (cca. 240 – cca. 320) povestește că în ajunul bătăliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312 contra lui Maxenţiu, pe când era în Galia în drum spre Peninsula Italică, Constantin cel Mare a avut un vis în care i s-a spus ca înainte de a porni...Pentru cei care știu să gândească singuri