Micul stat al Iudeei a fost secole de-a rândul prins între marile imperii ale vremurilor dar nu a fost niciodată un teritoriu râvnit, căci nu prezenta nici importanţă economică, nici politică. Astfel evreii au putut să-şi dezvolte nestingheriţi o societate proprie, supusă unor legi religioase diferite de restul lumii. Amestecul în lupta dintre seleucizi şi pltolemei a făcut ca Iudeea să fie înglobată în Imperiul Seleucid şi tradiţionalismul ebraic să fie serios zdruncinat. Acest fapt a născut o mişcare naţionalistă, mai puţin ca forţă armată, şi mai curând filozofico-religioasă, care căuta soluţia eliberării în textele ebraice sfinte. Astfel a fost identificat personajul Mesia, eliberatorul, cel care va elibera ţara de ocupanţii străini şi va reface legenda împărăţie ebraică de pe vremea lui David şi Solomon. În concepţia eseniană dezvoltată la Qumran, el era salvatorul trimis de Yahweh, un personaj eminamente războinic, iar semnul ceresc care îl va anunţa, conform prorocirii lui Isaia (9:2) şi cea din Numerii 24:17, va fi apariţia unei stele.

Această stea, invocată şi în Evanghelia după Matei, pare să fi fost cometa Halley, care apare regulat pe bolta cerească la un interval de aproximativ 75–76 de ani. Apariţiile sale sunt menţionate în scrierile antice începând din anul 240 î.e.n., apoi în anii 164 î.e.n., 87 î.e.n, 12 î.e.n., 66 e.n., 141 e.n. şi sunt consemnate până în zilele noastre.

13. Ierusalim 66 en     Trecerea cometei peste Ierusalim în anul 66 e.n. (Desen; Theatrum Cometicum; 1681 e.n.)

 

 

 

De regulă, apariţiile cometei Halley au marcat câte un Mesia evreu: Revolta Maccabeilor din 162 î.e.n., Naşterea lui Iisus din Evanghelia după Matei în anul 12 î.e.n. Marea revoltă a evreilor dintre 66-73 e.n. şi, în final, Revolta lui Bar Kohba, adică a „Fiului Stelei”, ultimul Mesia războinic.

Între timp, diaspora ebraică din Egipt, sub influenţa filozofiei greceşti, a început să dezvolte ideea unui Mesia spiritual.  În opera filozofică a lui Philon din Alexandria (cca. 20 î.e.n.- cca.54 e.n.) sunt enunţate o serie de idei, precum: existenţa unui Dumnezeu unic, transcendental, deci care nu poate comunica direct cu oamenii decât printr-un intermediar, prin „Logosul” vechilor greci, devenit în Biblie „Cuvântul”, deci nu „gândirea” ci „vorba”… Logosul este „fiul perfect, primul născut al lui Dumnezeu”… „Logosul, marele preot, nu se poate căsători decât cu o fecioară, care niciodată nu devine femeie…”. Dacă la filozofi, Logosul este o „raţiune universală”, la creştini el devine o „persoană”… „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu…”

Tot Philon enunţă şi ideea că o unică jertfă mare, universală, poate suplini jertfele mărunte practicate până atunci pentru îmbunarea zeilor. Totuşi el nu vorbeşte despre Iisus ca fiind un personaj istoric… Diaspora egipteană va dezvolta un creştinism gnostic.

14. Zeloţii

Marea revoltă a evreilor dintre 66-73 e.n., cu răfuieri fraticide, încheiată cu dărâmarea Templului în anul 70 e.n. şi masacrul de la Masada din anul 73 e.n., a dus la un val de refugiaţi şi întărirea diasporei evreieşti din Babilon şi Siria. Dacă diaspora babiloneană va marşa pe iudaismul tradiţional, diaspora siriană va pune bazele creştinismului clasic.

Deoarece rezistenţa iudaică se baza pe credinţa în Yahweh şi în trimisul său, care să elibereze Iudeea şi să-i redea gloria de pe vremea legendarilor regi David şi Solomon, evreii elenizaţi din Siria au încercat pacificarea rebelilor iudei afirmând sosirea lui Mesia, care le-a oferit o altă cale spre mântuire, s-a sacrificat pentru ei şi s-a înălţat la cer… Un Mesia războinic nu mai trebuia să existe. Prorocirile s-au împlinit… Poate era şi un gest de revoltă împotriva tradiţionaliştilor din cauza cărora trebuiseră să emigreze…

15. s_titusbuen

Acum începe şi fundamentarea zeului Iisus, după toate canoanele vremii, şi în jurul se va naşte noua religie creştină.

Chiar dacă scrierile din Noul Testament nu pot fi considerate scrieri istorice, ele susţin această afirmaţie, căci în Evanghelia după Matei (4:24), imediat după ce Iisus îşi alesese primii patru apostoli: „I S-a dus vestea în toată Siria” deci nu în Iudeea unde îşi desfăşura activitatea Iisus. Mai apoi, în Faptele apostolilor (11:26) se spune clar: „ucenicii au fost numiţi creştini pentru prima oară, în Antiohia” (Siria). Acest moment ar fi plasat în jurul anului 50 e.n. Şi tot din Evanghelii ar mai fi de reţinut un pasaj în care Iisus simte nevoia să facă precizarea: „Toţi cei care au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari…” (Ioan; 10:8). Deci el este adevăratul Mesia…

Dintre cele patru Evanghelii canonizate de biserica creştină, trei au certe legături cu spaţiul sirian, cea de-a patra având o localizare nesigură. Matei era probabil un evreu din Siria, Luca a fost un creştin grec neevreu, născut în oraşul sirian Antiochia, iar Ioan şi-a scris lucrările în Efes, pe acea vreme în Siria romană. În privinţa lui Marcu, există o serie întreagă de acuze conform cărora acesta nu cunoştea mediul palestinean…

Să nu uităm însă de Pavel, cel mai important apostol creştin, născut la Tars, capitala provinciei siriene Cilicia, şi ale cărui scrieri (13) ocupă jumătate din totalul celor acceptate în Noul Testament.

Pentru a se impune însă ca zeu, Iisus trebuia să fie Mesia cel aşteptat, recunoscut însă în această calitate abia după dispariţie iar existenţa sa pământească va fi cetificată doar de cuvântul celor care l-au cunoscut pe zeu…

Episodul: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 3435.

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
RaduIstoria crestinismuluiMicul stat al Iudeei a fost secole de-a rândul prins între marile imperii ale vremurilor dar nu a fost niciodată un teritoriu râvnit, căci nu prezenta nici importanţă economică, nici politică. Astfel evreii au putut să-şi dezvolte nestingheriţi o societate proprie, supusă unor legi religioase diferite de restul lumii....Pentru cei care știu să gândească singuri