Istoria creştinismului (3) – Esenienii precursorii creştinismului
Să urmărim ce se ştie despre esenieni, despre modul de viaţă şi despre convingerile lor, puse în paralel cu cele ale primilor creştini, aşa cum apar ele din documente.
Descoperirea manuscriselor eseniene de la Marea Moartă au născut falsa idee că aceştia au fost doar o comunitate izolată şi puţin importantă. Potrivit lui Josephus, „nu a existat un oraş al esenienilor ci ei erau prezenţi în număr mare, în fiecare oraş”. (Războiul iudaic; 2,124). Josephus mai afirmă că: „… în fiecare oraş au case, peste tot în Palestina…. În aceste case primesc găzduire atunci când sunt pe drumuri …”
Josephus vorbeşte chiar de o „Poartă a Esenienilor” în Ierusalim, ceea ce i-a făcut pe mulţi cercetători să afirme că în timpul lui Irod cel Mare, exista un cartier esenian în Ierusalim, în zona Muntelui Sion.
Philon din Alexandria vorbeşte de „mai mult de patru mii de Essaioi care trăiesc în Siria palestineană” (Quod Omn. Prob. XII.75), şi mai precizează că ei vieţuiau „în multe oraşe din Iudaea şi în multe sate, grupaţi în societăţi mari cu mulţi membri”. ( Hyp. 1-11).
Pliniu cel Bătrân îi localizează pe esenieni „la vest de Marea Moartă, departe de coastă … [mai sus] de oraşul Engeda”.
Şi Josephus spune că în vremea lui Irod, numărul esenienilor din Iudeea era mai mare de 4.000 de persoane… (În Fapte;2:41, în urma cuvântării lui Petru, „au fost botezaţi aproape 3.000 de suflete” iar apoi, tot în Fapte;4:4, „numărul bărbaţilor a ajuns aproape 5.000”).
În documentele cunoscute, se spune că nimeni dintre esenieni nu avea casa lui. Fiecare membru era integrat unei comunităţi în care toate bunurile erau folosite în comun astfel încât fiecare avea toate cele de trebuinţă.
Despre creştini se spune: „Toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun. Îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.” (Fapte; 2:44-45) sau „Tot aşa, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.” (Luca;14:33).
Oricine aspira să facă parte dintre esenieni trebuia să se supună unei perioade de noviciat de trei ani. (Trei ani a durat misiunea lui Iisus pe pământ.)
După o perioadă de încercare, „dacă a trecut cu bine proba stăpânirii de sine, el se apropie cu un pas de felul de viaţă al esenienilor şi ia parte la sfinţirea apei purificatoare, fără să fie, totuşi, acceptat încă la adunările comunităţii” (Războiul iudaic; II,VIII:7). (Iisus îşi începe misiunea după botezul primit de la Ioan Botezătorul.)
După botez, candidaţii erau admişi la ritualuri, apoi, după alţi doi ani, puteau participa la mesele servite în comun. (vezi „Cina cea de Taină”). Înaintea meselor comune, preotul rostea rugăciunea de binecuvântare a bucatelor. (Obiceiul este păstrat nealterat de creştini, până în ziua de astăzi.).
Intrarea în comunitate era precedată de un „jurământ teribil: să-l cinstească pe Dumnezeu; să-şi respecte îndatoririle faţă de oameni şi să nu aducă pagube nimănui atât din proprie iniţiativă cât şi din ordinul altcuiva; să-i urască mereu pe cei nedrepţi şi să lupte alături de cei drepţi; că va păstra credinţă tuturor, mai cu seamă celor ce cârmuiesc, întrucât nimeni nu dobândeşte puterea fără consimţământul lui Dumnezeu. (Aşa se explică atitudinea îngăduitoare a lui Iisus faţă de romani); dacă cumva ajunge să dea ordine, nu se va arăta îngâmfat şi asupritor, şi nu-şi va întrece subordonaţii prin strălucirea veşmintelor şi a altor podoabe (vezi „modestia lui Iisus”); că va îndrăgi întotdeauna dreptatea şi va demasca pe mincinoşi; că-şi va ţine mâinile nepângărite de hoţie, iar sufletul curat de orice câştig necinstit; că nu va tăinui nimic membrilor sectei şi nu-i va divulga nimănui secretele sale, chiar dacă va fi supus torturilor până la moarte, în afară de asta, el jură că nu va transmite dogmele altfel decât le-a primit el însuşi, că se va feri de tâlhăria de stradă; că va veghea cu grijă să nu se piardă cumva cărţile sectei precum şi numele îngerilor. Prin asemenea jurăminte, esenienii îşi asigură credinţa noilor membrii ai sectei.” (Războiul iudaic; II,VIII,7)
Îngerii aveau rol principal în viaţa eseninenilor. În credinţa eseniană, doisprezece îngeri aveau rol principal.(Îngerii apar hotărâtori în N.T. „Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el şi o lumină a strălucit în închisoare; şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat şi i-a zis: Scoală-te repede! Şi lanţurile i-au căzut de pe mâini.” (Fapte;12:7)).
Esenienii aveau un mare respect pentru Lege şi trimiteau ofrande la templul din Ierusalim, deşi ei înşişi nu participau la cultul care se săvârşea acolo. Această separare de Templu venea din convingerea că arhiereul Ionatan şi urmaşii lui au profanat locaşul sfânt. (Şi Iisus acuză profanarea Templului…) Din această cauză, Esenienii s-au retras „în pustiu” atât fizic cât şi spiritual. (Ioan Botezătorul „a fost în pustie până în ziua arătarii lui către Israel”. (Luca; 1:80) După botez, Iisus s-a retras 40 de zile în pustiu…).
În pustiu, căci „ Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi, în deşert un drum pentru Dumnezeul nostru!“ (Isaia 40, 3) sau în comunităţi închise, esenienii şi-au elaborat o filozofie proprie bazată pe vechile scrieri ebraice şi prorociri, din care au creionat semnele divine care vor anunţa pe aşteptatul Mesia.
Doctrina eseniană a fost una de tip aparte, cu o puternică tentă comunistă, care este regăsită apoi în scrierile evanghelice.
Episodul: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35.
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.