Ruperea de ideologia iudeilor creştini a creat mari probleme autorilor Evangheliilor care, ca purtători de cuvânt ai bisericii paveliene, au încercat să explice romanilor şi restului lumii că biserica crestină neevreiască diferă esenţial de biserica iudeo-crestină.

Chiar dacă creştinismul apărea ca un cult inferior şi bâjbâia în explicarea credinţei, în uriaşul Imperiu Roman multinaţional populat cu o sumedenie de zei, mulţi dintre ei deveniţi desueţi, oamenii căutau soluţii spirituale noi şi astfel au fost importate o serie de culte şi zei din Orient. Printre aceste religii şi-a făcut loc treptat şi creştinismul…

Creştinismul era lipsit de o „teologie”. El s-a adresat iniţial unor indivizi nu foarte dotaţi intelectual, care se mulţumeau cu o poveste frumoasă despre noul zeu care îi mântuise şi le promitea o viaţă fără griji în lumea ce avea să vină. Din acest motiv pentru noua religie era suficient un set de  „crezuri”, care trebuiau urmate de către adepţi. Termenul „credere” pare să fi rezultat din „cor dare” – „a-şi dărui inima”, deci crezurile creştine erau mai degrabă un act emoţional decât unul intelectual.

Până către sfârşitul secolului al II-lea, creştinismul nu a putut etala o doctrină clară, dar în momentul în care acesta a intrat în conflict cu filozofia antică, s-a simţit nevoia elaborării unei teologii. După anul 70, creştinismul se îndreaptă spre lumea elenistică şi până în anul 140 este un „timp al căutărilor”.

Interpretările doctrinare elaborate între anii 100 şi 250 au născut „ereziile”…

44. Iustin Martirul

Iustin Martirul (100 – c.165) unul dintre primii apologeţi creştini, studiase filozofia greacă dar nu avea talentul şi inteligenţa necesară filozofiei, dar părea să aibă nevoie de mai mult decât închinarea la un simplu cult. Soluţia a găsit-o în creştinism spre care se pare că l-a îndrumat un creştin sirian. După ce a citit „Profeți” o culegere de profeţii ebraice, Sf. Iustin afirmă că religia creştină este „singura filosofie sigură și folositoare”. Totuşi în cele două „apologiae”, scrise în anii 150 şi 155, Iustin a susţinut că creştinii îl urmau pur şi simplu pe Platon, care afirmase existenţa unui singur dumnezeu. Tot el afirmă că Iisus a fost reîncarnarea Logosuluiraţiunea divină, însă nu a explicat sau nu a putut să explice cum o fiinţă umană putea să se întrupeze în Logos…

În aceiaşi perioadă cu Iustin, la Roma, Marcion (100 – 165), un negustor bogat sosit din Asia Mică în anul 135, a fost întemeietorul unui curent creştin cu influenţe gnostice, care a cunoscut o largă răspândire, ajungând până în Egipt şi Persia. Marcion constată că Dumnezeul evreiesc era un zeu crud, care distrugea toate neamurile pentru dreptatea sa. Era un dumnezeu „însetat de război, schimbător şi care se contrazicea pe sine” (Irinaeus; Heresies, 1.27.2). Iisus era un alt dumnezeu „placid, blând, pur şi simplu bun şi extraordinar.” (Tertulian, Împotriva lui Marcion, 1.6.1). Chiar dacă ulterior el va fi acuzat de erezie, intrând în istoria bisericii ca primul mare eretic, Marcion a fost primul teolog care a definit diferența între un Dumnezeu al dragostei așa cum a fost el prezentat de Iisus ca Tatăl și Dumnezeul rău și crud din Vechiul Testament, unul care este răspunzător pentru Creație, Lege și Judecată.

45. Apostle_John_and_Marcion_of_Sinope,_from_JPM_LIbrary_MS_748,_11th_c

Marcion respinge întregul Vechi Testament prezentând un Demiurg identic ca cel din Gnoză, care nu are nimic în comun cu Dumnezeul Dragostei din Noul Testament. Date fiind convingerile sale teologice, Marcion a cenzurat, tăiat și curățit textele Evangheliei până la ce numim Evanghelia Marcionistă sau primul canon biblic.

Mai târziu, Tertulian (160 – 220), teologul din Cartagina, afirmă că „Dumnezeul bun” al lui Marcion avusese mai multe în comun cu Dumnezeul din filozofia greacă decât cu cel din Biblia evreiască.

Irineu episcop de Lyon,  născut la Smirna în jurul anului 115, pare să fi stat o perioadă la Roma, iar în 177 este preot al bisericii din Lyon şi devine episcop de Lyon. În faţa mulţimii sectelor apărute, chiar înainte de 180, el susţine prioritatea instituţiilor ecleziastice ca organisme instituite de Apostoli şi o doctrină comună, care poate face din creştinism o forţă în faţa celorlalte religii…

El susţine că adevărata biserică este cea a Apostolilor şi stabileşte originea a trei biserici: Efes din Pavel, Smirna din Ioan şi Roma din Petru şi Pavel…

Acum Episcopul este declarat reprezentantul lui Dumnezeu în comunitate, principiu care a stat la baza instituţiei papalităţii…

Episodul: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 3435.

 

Please follow and like us:
RaduIstoria crestinismuluiRuperea de ideologia iudeilor creştini a creat mari probleme autorilor Evangheliilor care, ca purtători de cuvânt ai bisericii paveliene, au încercat să explice romanilor şi restului lumii că biserica crestină neevreiască diferă esenţial de biserica iudeo-crestină. Chiar dacă creştinismul apărea ca un cult inferior şi bâjbâia în explicarea credinţei, în...Pentru cei care știu să gândească singuri