Kabbala – analiză la rece, capitolul II (istoria kabbalei susținută de adepții acestui curent)
Noțiuni de bază despre istoria Kabbala
Pentru a putea înțelege mai bine adevarul despre această ideologie religioasă, este necesar să îi cunoaștem istoria.
Rambam (Maimonides), un mare kabbalist al secolului XII, susține în scrierile sale că în urmă cu mii de ani, pe când omenirea venera idoli, a existat un om numit Avraham, cunoscut în ziua de azi ca ‘’Avraham patriarhul’’, care nu a vrut să accepte cunoștințele vremii și s-a tot gândit, a tot căutat până ce a găsit ‘’adevărul’’: că există un singur creator, un singur dumnezeu, un singur conducator. Pentru că a vrut să împărtășească tuturor acest lucru a creat, a dezvoltat o metodă care să îl ajute să explice mai bine … aceasta ar fi Kabbala; transmisă în mare parte oral, aceasta a râmas ca prin minune la fel de eficientă, iar cunoașterea ei – la fel de reală…
Bineînțeles, Rambam uită să specifice argumentele demonstrative pe care le-a descoperit Avraham și le-a primit el ca învățătură de la maistrul său kabbalist. Uită, de asemenea, să prezinte orice argument realist care să demonstreze existența unui creator; singurele argumente valabile pentru el râmăn trăirile spirituale. Probabil nu a prevăzut că undeva în viitor, omenirea va dezvolta o tehnică științifico-medicală numită psihologie, care îi va considera argumentele apel la emoție, deci element de logică falsă.
Mai exact, Maimonides, în primul capitol al cărții sale, ,,The Mighty Hand’’ , descrie cu exacitate acest lucru. Acesta susține de asemenea ideea unui dumnezeu diferit de cel iudeu sau creștin, un dumnezeu definit ca iubire și unitate, aducând ca argumente biblia și mai exact legenta turnului Babel, unde toți oamenii erau uniți prin limbă și creator. Cartea ”Cabala pentru începători” de Michael Latman susține ideile lui Maimonides, chiar încurajănd credința că Avraham a dezvoltat la timp tehnica Kabbala pentru a stopa cu succes aceastră rupere a unității dintre oameni și dintre omenire și creator.
În cartea lui Raul Petrișor “Kabbala, teorie și practică” este prezentată o altă teorie a începutului tehnicii kabbale și anume că ar exista o legendă care ar zice că însuși dumnezeu i-ar fi înmânat lui Adam secretele Kabbalei.
,,Conform legendelor, kabbala a fost transmisă de Dumnezeu lui Adam, iar apoi tradiţia a trecut de la o generaţie la alta până în ziua de azi. Ea a fost transmisă, printr-o linie neîntreruptă, de maeştri ştiuţi sau, mai adesea, neştiuţi, sfinţi şi profeţi, timp de mii şi mii de ani. Cu alte cuvinte, originea îi este învăluită în mister şi se pare că a erupt odată cu zorii istoriei omeneşti, reflectând evoluţia omenirii dinspre regatul animalelor. În literatura kabbalistică clasică se spune că ea este revelaţia misterelor creaţiei şi ale lui Dumnezeu, a misterelor unui suflet omenesc şi a unor lucruri precum profeţiile şi magia; într-un cuvânt, misticism sau metafizică. Dar, la fel de mult ca oricare dintre aceste lucruri, kabbala este o oglindă în care se reflectă inteligenţa arzătoare care a provocat umanitatea să se ridice peste toate celelalte specii de creaturi de pe pământ – o inteligenţă care ne face conştienţi de sinele nostru şi ne împuterniceşte cu capacitatea unei evoluţii conştiente mult mai intense decât starea noastră din prezent.” ……. Citat din kabbala teorie si practica scrisa de Raul Petrisor ’’
Istoria kabbalei este definită în continuare de două perioade, prima fiind adesea găsită în scrieriile clasice și numită de Raul în cartea sa, ”Kabbala tradițională” care ar avea la baza următoarele cărți:
- Sefer-ha-Tora – Cartea Legii, primele cinci cărţi ale Vechiului Testament.
- Etz-ha-Chayyim – Arborele Vieţii, publicată în 1901.
- Sefer-ha-Zohar – Cartea Splendorii, publicată în 1558-1560.
- Sefer Yetzirah – Cartea Formării, publicată la Mantua în 1562.
- Sefer-ha-Bahir – Cartea Luminii, publicată la Amsterdam în 1651.
- Peshitta – Evangheliile, incluzând şi Evanghelia după Toma.
”Kabbala pentru începatori” de Michael Laitman prezintă o istorie mai detaliată a Kabbalei, începănd cu ”Avraham patriarhul”, după care prezintă o istorie alternativă (îmbogațită cu relatarea trăirilor individuale și practic nedemonstrabile, în rolul de noțiuni de maximă importanță) a poporul Iudeu.
Laitman prezintă pe rând perioadele când iudeii erau sub dominația Imperiului Babilonian, apoi prezența iudeilor în Egipt sub dominația faraonului; partea pe care am considerat-o eu mai interesantă începe cu revelația lui Rabi Akiva.
Acesta, în urma relevației, a sustinut că legea naturii, legea iubirii, este o constantă ce nu se modifică și a constatat că atunci când ne schimbăm atitudinea față de ceilalți, simțim dintr-odată că întreaga realitate se schimbă, ajungând la concluzia ca relațiile egoiste și iubirea de sine sunt cauza tuturor nenorocirilor, cauză atribuită ulterior tuturor problemelor din istoria kabbalei (din punctul de vedere a lui Michael Latman, în scrierile proprii, istoria kabbalei și istoria omenirii sunt considerate sinonime).
Imediat după o scurtă răsfoire a revoltei Bar-Kokhevo 132 en (scrisă in acelasi stil de istorie alternativă), urmează legenda scrierii cărții Zohar care, printre membrii Kabbala, este considerată a fi scrisă de fapt de Rabi Shimon Bar-Yachai, dar ascunsă pentru că omenirea nu era pregătită, apoi rescrisă între anii 1558-1560. Și tot așa, istoria kabbalei susținută de Laitman este prezentată in jurul marilor maeștri și principalelor scrieri.
Să revenim la Raul Petrișor. Se poate spune că acesta prezintă scurta istoriei a kabbalei ca un curent religio-filozofic de origine iudee ce a cuprins pe rând sau concomitent atât religii precum creștinismul cât și misticismul. În citatul de mai jos sunt prezentate exact cuvintele autorului.
,,Kabbala şi învăţăturile sale au trecut către filozofia magică în primul rand prin gânditorii creştini medievali care au văzut în kabbală un model de validare a tradiţiilor orale proprii lor. De la sfârşitul secolului al XV-lea, evreiiconvertiţi la creştinism au adus noi puncte de vedere teologilor. O academie platonică din Florenţa, înfiinţată de Giovanni Mirandola (1463-1494), a dus mai departe cercetarea şi discuţiile kabbalei între filozofii din acele timpuri. Publicaţia lui Shaarez Orah, Porţile de lumină (1516), în latină, a promovat interesul către învăţăturile din Bahir şi planul fundamental al arborelui vieţii.
Sursele primare pentru renaşterea ocultă au fost Athanasius Kircher (1602-1680), un iezuit german al cărui Oedipus Aegyptiacus (1630) a detaliat kabbala în studiul misterelor egiptene şi al hieroglifelor, şi De Occulta Philosophia (1533) de Cornelius Agrippa. Alte lucrări care provin de la alchimişti, incluzând Khunrath, Fludd şi Vaughan, au indicat definirea kabbalei ca metahartă pentru primii gânditori hermetici.
Misticii creştini au început să-i folosească structura pentru explicaţii ale revelaţiilor lor, cel mai renumit fiind Jacob Boehme (1575-1624). Oricum, cel mai important eveniment din linia noastră de examinare este, indiscutabil, publicaţia lui Christian Knorr Von Rosenroth (1636-89), Kabbala Denudata, scrisă în latină din 1677 şi 1684, care a dat traduceri din Zohar şi extrase din lucrările lui Isaac Luria.
Această lucrare, care a fost tradusă în engleză în 1887 de către MacGregor Mathers (1854-1918) cu titlul Kabbala dezvăluită, împreună cu deja existenta traducere a scrierii Sefer Yeţira, a format coloana Societăţii Golden Dawn, din care au apărut mulţi dintre ocultiştii recenţi, ca Dion Fortune (1891-1946), care a făcut un sumar al sefiroţilor în Kabbala mistică (1935), şi Aleister Crowley (1898- 1947). Ocultistul creştin şi membru al Golden Dawn, Arthur Edward Waite a scris, de asemenea, multe lucrări care examinau tradiţia secretă a kabbalei, deşi, despre toţi aceşti ocultişti, Gershom Scholem (1897-1982) spune că se bazau mai mult pe imaginaţia lor decât pe cunoaşterea kabbalei, care era “infinitesimală”.
Alt şir a pornit din lucrările lui Rosenroth prin Eliphas Levi (1810-75), care a cunoscut martinismulkabbalistic prin Hoene Wronski(1778-1853) şi i-a studiat, printre alţii, pe Boehme şi pe Rosenroth. A devenit un student al tarotului prin lucrările lui Court de Gebelin (1719-84), care a atribuit tarotului o origine antică egipteană. Pornind de la Gebelin şi Rosenroth, Levi a sintetizat o schemă a sistemului de iniţieri psihologice, oculte şi spirituale. Levi a scris: “Kabbala poate fi numită matematica gândirii umane”. Aleister Crowley a continuat munca lui Levi, prezentând-o în cartea despre tarot, “Cartea lui Toth”.
Pe scurt, kabbala a trecut de la tradiţia iudaică prin tradiţia creştină şi prin diferite curente ca Renaşterea poloneză iudaică din secolul al XVIII-lea. Mulţi dintre studenţii timpurii şi dintre gânditorii neoplatonici au început să o combine cu alchimia, iar ocultiştii târzii au folosit-o ca pe un mare plan de ascensiune spirituală, închizând cercul mistic din care a răsărit. ……. Citat’’
În concluzie, istoria prezentată de diferite scrieri Kabbalene și susținută de practicanții kabbala este istoria din jurul maeștrilor kabbala (recunoscută la nivel mondial) dar îmbogățită cu presupuneri, ipoteze definite și susținute doar de sentimente și trăiri individuale. Practic, ceea ce definește istoric kabbala este surplusul adăugat forțat istoriei propriu-zise de catre adepții acestui curent filozofico-religios.
Deci, din din punct de vedere istoric, Kabala nu este decât o ipoteză ridicată la rang de adevăr ce a supravetuit făcând uz de erori logice începând cu apelul la emoție și terminând cu panta alunecoasă, profitând de ambiguitatea religiilor abrahamice , religii din care se trage ea însăși…
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.