Miryam, pururea fecioară, este mama dumnezeului creştin, iar ca acesta să nu pară un copil din flori, Scripturile susţin că era era „logodită” cu Iosif. De aici încep falsurile inoculate de credinţa creştină…

În societatea ebraică nu exista noţiunea de „logodnă”. Termenul ebraic „kiddushin” însemna că cei doi erau soţ şi soţie. La evreii antici nu existau logodne, ci doar căsătorii.

Conform Sf.Ieronim, numele de Miryam, devenit Maria, este compus din două elemente: „mar” şi „yâm”, adică „picătură de mare”- „Stilla Maris”, dar copiştii de mai târziu au redat numele sub forma de „Stella Maris” – „Steaua mării”. În ambele variante se doreşte asimilarea Mariei cu zeiţa Venus cea născută din spuma mării.foto-1-nasterea-zeitei-afrodita-venus-sandro-botticelli

Numele zeiţei creştine pare însă că provine din egipteanul „Maryam” unde prima parte a numelui înseamnă „a iubi” iar a doua provine din numele zeului suprem Amon, deci transcrierea grecească „Mariamne” ar însemna „Iubită de Amon” sau în varianta creştină „Iubită de Dumnezeu”. De fapt, şi invocaţia creştină „Amin” este tot o adresare către zeul suprem egiptean AMN, pronunţat vocalic Amon, Amun, Amen sau Amin, după voia fiecăruia. Deci nu ar fi nimic nou sub soare…

În primele Evanghelii, Maria este un personaj şters, care nu apare alături de fiul său, şi nici Iisus nu pare interesat de ea, ba chiar se arată iritat de prezenţa ei: „Atunci cineva I-a zis: Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să-Ţi vorbească. Dar Isus a răspuns celui care îi adusese ştirea aceasta: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei?” (Matei;12:47-48) „Apoi, întinzându-Şi mâna spre ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei!” (Matei;12:49). În Evanghelii, Iisus este urmat atât de către bărbaţi cât şi de femei, multe date cu numele, dar Maria nu este prezentă printre ele… Abia în mai târzia Evanghelie după Ioan, Maria apare sporadic, în episodul Nunţii din Cana şi la crucificare, dar ea rămâne o prezenţă ternă.

De fapt, Noul Testament nu spune nimic în legatură cu ideea că apostolii şi Biserica primară ar fi venerat-o pe Maria. Se avansează ideea că, prin excluderea femeilor de la treburile bisericeşti, s-ar fi format în rândul femeilor creştine un cult incipient al Mariei, care vedeau în ea un sfânt, care să le înţeleagă mai bine necazurile şi căruia puteau să i se adreseze.

Cu toate acestea, timp trei sute de ani, Biserica nu este interesată de Sfânta Fecioară, dar pe măsură ce creştinismul începe să se impună şi încearcă să facă prozeliţi, Maria intră în atenţia teologilor creştini, dar asta pentru faptul că mama zeului creştin putea fi o armă a misionariatului printre popoarele păgâne, închinătoare la vechile zeităţi feminine: mame, soţii de zei sau zeiţe ale fertilităţii.foto-2-a-sfanta-familie-egipteana

Mariei i se asociază acum atributele vechilor zeităţi păgâne şi în primul rând devine „născătoare de dumnezeu” asemeni lui Isis, o zeiţă la modă, una dintre „fecioarele divine”. Acest termen neînţeles de masa credincioşilor needucaţi, a dat mai probleme teologilor creştini, care s-au văzut nevoiţi să fundamenteze „fiziologic” o problemă „mitico-filozofică”.  Pentru a-şi susţine teza virginităţii Mariei, teologii creştini au invocat un text din Isaia (7:14), acolo unde prorocul israelit foloseşte termenul de „almah”. Acest cuvânt înseamnă însă „adolescentă” şi nicidecum „virgină”. De fapt şi termenul care apare în Evanghelia după Matei, cel de „parthenos”, atribuit vechilor zeiţe, nu desemnează puritatea sexuală şi nici scrierea nu afirmă acest lucru ba chiar enunţă existenţa a patru fraţi ai lui Iisus şi cel puţin a două surori. (Matei; 13:55-56)

Pentru popoarele din Orient, problema virginităţii Mariei era însă una minoră căci aici toate mamele zeilor şi preotesele acestora erau „fecioare”, chiar dacă între timp erau şi „sfinte născătoare”…

În mitologiile antice „Fecioara” a fost o titulatură a mai multor zeiţe, care în esenţă au fost divinităţi ale fertilităţii. Această titulatură, nu avea în vedere „virginitatea” zeiţei, aşa cum este prezentată astăzi de religia creştină, ci conferea un statut de „sfinţenie”, de „divinitate”.

În limba română au intrat din latină, prin intermediul francezei, două cuvinte cu aceiaşi rădăcină dar cu sensuri, aparent, diametral opuse: „a se prosterna” şi „a se prostitua”. Primul provine din latinul „prosternere” care însemna „a se închina”, iar al doilea din „prostituere” care indica acţiunea de „a se supune”, mai apoi căpătând şi sensul de „a se vinde”, sens care a evoluat spre înţelesul de astăzi a cuvântului.

Să observăm că la origine, sensul celor două verbe nu sunt divergente, ba din contră, ele par să indice două nuanţe ale aceleiaşi acţiuni.foto-3a-hierodule

O clarificare în acest sens o vom avea dacă ne amintim de celebrele hierodule din templele antice, acele femei-preotese care, în numele zeului şi în folosul templului, practicau „prostituţia sacră” contra-cost. Aceste hierodule sunt semnalate în tot Orientul Apropiat, de regulă în jurul templelor lui Inanna, cunoscută mai târziu sub numele de  Ishtar. Din acest motiv se presupune că prostituţia sacră interpretată drept o „căsătorie sacră”, acea „hieros gamos”,  s-a născut ca o interpretare a mitului zeului mesopotamian Dumuzid, mit transpus apoi în afirmaţia că regele avea o „căsătorie sacră” în folosul poporului, cu Marea Zeiţă, reprezentată de preoteasa a templului.

Mama lui Romulus şi Remus a fost Rhea Silva, forțată să devină o virgină a lui Vesta, preoteasă jurată la celibat. Într-o seară însă, Marte, zeul războiului, vine la Rhea în templul lui Vesta și, în urma vizitei, aceasta îi naște pe cei doi băieți gemeni…

Primele informaţii despre „prostituţia sacră” ne-au parvenit prin intermediul lui Herodot, care descrie acest ritual dintr-un templu al Afroditei din zona asiriană, precizând însă că acest obicei exista şi în Cipru. Conform lui Herodot, acest obicei babilonean obliga fiecare femeie, indiferent de rang, ca o dată în viaţă, să meargă la templu şi să întreţină relaţii sexuale cu un bărbat, fără ca acestea să-i afecteze imaginea de „virgină”. În schimbul acestor relaţii, bărbatul era obligat să achite o sumă de bani remplului spunând: „Te invit în numele lui Mylitta”, varianta asiriană a zeiţei Aphrodita.

Echivalenta canaanită a zeiţei Ishtar era Astarte şi, în conformitate cu scriitorul creştin Eusebiu, temple în care se practica „prostituţia sacră” au existat la Aphaca şi Heliopolis (Baalbek), până acestea au fost închise în sec. IV e.n.

În zona de civilizaţie elenă, aceste ritualuri sunt atestate în Sicilia, regatul Pontic, în Cappadocia şi în oraşul Corint, unde, în perioada romană, conform lui Strabon (VIII,6,20), templul avea peste o mie de prostituate sacre, numite hetairai. Să mai menţionăm că „prostituţia sacră” este semnalată ca ritual divin şi în India, cu precădere în sud.

În Biblia evreiască sunt doi termeni care desemnează „prostituata”: zonah şi kedeshah. Cuvântul „zonah” desemnează o prostituată ordinară pe când „kedeshah”, înseamnă literar „femeie consacrată” iar termenul provine din rădăcina semită „q-d-sh”, care înseamnă „sfânt” sau în termeni biblici „pus deoparte”.

Această diferenţiere va fi păstrată şi în Septuaginta, traducerea grecească a Bibliei evreieşti, dar în Vulgata –  biblia latină, tradusă de Sf.Jerome din anul 383 e.n., această nuanţare nu mai apare. Dacă în Biblia evreiască Maria era doar o „almah”, adică „o tânără femeie” şi nicidecum o „bethulah” adică „virgină”, prin Vulgata, „almah” devine „virgo”… De acum se construieşte dogma „Fecioria perpetuă a Sfintei Fecioare Maria”, consfinţită printr-o rezoluţie a Conciliului de la Trullo, în anul 692 e.n., care legifera faptul că „Maria a fost şi a rămas fecioară pentru totdeauna”.

În Orientul populat cu cu o sumedenie de zeiţe, virgină sau nu, Maria îşi face loc fără probleme. În occidentul european, populaţiile barbare sunt mai conservatoare. Aici Fecioara Maria trebuie să ia locul Marii Zeiţe care a guvernat vreme de milenii Vechea Europă.

Din acest motiv, Biserica medievală i-a construit Mariei o imagine fabuloasă şi extra-biblică, care să o ridice la nivelul Marii Zeiţe. Acum Maria este numită  Regina cerului„, un titlu al zeiţei-mamă, careia i s-a adus închinare cu secole înainte ca să se fi născut Maria.

Atât de ferm înscrisă era în mintea păgână imaginea zeiţei-mame cu copilul în braţe, încât străvechiul portret al lui Isis şi al copilului Horus a fost acceptat nu numai în opinia oamenilor, ci şi prin aprobarea episcopală ca portret al Fecioarei cu copilul ei.foto-4a-mama-cu-pruncul

Prin apropierea de Marea Zeiţă, Maria ajunge să fie considerată „mai presus de toate puterile cereşti, mai cinstitş decât heruvimii şi mai mărită şi mai fără asemanare decât serafimii, şi care a atins cea mai înaltă treaptă a desavârşirii între oameni”. (Cartea de învăţătură crestină ortodoxă).

Importanţa Mariei este supralicitată, asfel că Sf. Alphonsus de Liguori (1696 – 1787) a promovat conceptul înălţării la cer a Mariei, afirmând: „Deoarece moartea este pedeapsa păcatului, s-ar părea ca Mama divină… ar trebui de asemenea scutită de moarte”. Mai apoi el enunţă o serie de concepte prin care Maria se ridică chiar deasupra lui Iisus.

– „La porunca Mariei, toţi ascultau, chiar şi Dumnezeu”.

– „Deoarece este mama, ( Maria ) trebuie să aibă aceeaşi putere ca şi Fiul, iar Iisus, care este omnipotent, a făcut-o şi pe Maria omnipotentă”.

– „Este imposibil ca un devotat al Mariei să nu fie protejat de ea şi, în consecinţă, mântuit”.

– „Toţi cei care sunt mântuiţi trebuie să fie mântuiţi prin intermediul Mariei”.

– „Păcătoşii primesc iertare numai prin mijlocirea Mariei”.

– „Christos este o lumina mai mare, care să-i conduca pe cei drepti, iar Maria este o lumina mai mică, pentru a-i conduce pe cei păcătoşi”.

– „Dacă cineva este privit cu neplăcere şi condamnat de Maria, este în mod obligatoriu pierdut”.

foto-5-fecioara-maria-pe-tronul-ceresc-biserica-sf-nicolae-schei
Fecioara Maria pe Tronul Ceresc în locul lui Dumnezeu

     – „Dacă Maria este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?”.

În aceste condiţii este firesc ca majoritatea bisericilor occidentale să fie dedicate Fecioarei Maria (70% dintre bisericile franceze), creştinii să adreseze rugi nu lui Iisus sau Dumnezeu, cum poate ar fi normal. Cei doi zei creştini au trecut în umbra zeiţei Maria. Până la urmă este o răzbunare a Marii Zeiţe, care a guvernat la început lumea…

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
RaduCugetăriMiryam, pururea fecioară, este mama dumnezeului creştin, iar ca acesta să nu pară un copil din flori, Scripturile susţin că era era „logodită” cu Iosif. De aici încep falsurile inoculate de credinţa creştină... În societatea ebraică nu exista noţiunea de „logodnă”. Termenul ebraic „kiddushin” însemna că cei doi erau soţ...Pentru cei care știu să gândească singuri