Femeile şi creştinismul
În momentul apariţiei creştinismului, femeile erau excluse de către principalele culte religioase. Creştinismul le-a deschis o poartă spre mântuire iar ele au contribuit în mare măsură la răspândirea noii religii.
În Evanghelii, femeile apar în jurul lui Iisus, atât ca discipole cât şi ca susţinătoare materiale.
„Acolo erau şi multe femei, care priveau de departe, ele urmaseră pe Isus din Galileea, slujindu-L.” (Matei; 27:55-56) sau „Cei doisprezece erau cu El; şi mai erau şi nişte femei: Maria, zisă Magdalena, Ioana, soţia lui Cuza, administratorul lui Irod, Suzana şi multe altele…” (Luca; 8:1-3)
Pavel apare şi el susţinut de femei: „Pavel şi Sila … au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. Pavel… a vorbit… şi o mare mulţime de greci… şi nu puţine femei cu influenţă au crezut şi s-au alăturat lui Pavel şi Sila. (Fapte; 17:1-9). Pavel vorbeşte despre femei ca „tovarăşi de lucru” (Romani; 16:1-3, 6, 12; Filipeni; 4:2-3), prorociţe (1 Corinteni; 11:5), persoane care „au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie” (Filipeni; 4:3) şi ca fiind egale cu bărbaţii şi una în Hristos („nici bărbat nici femeie” – Galateni; 3:28).
Când Evanghelia a ajuns în Europa, femeile erau din nou predominate. Primul convertit european era o femeie pe nume Lidia, „vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira”, care l-a şi sprijinit financiar pe Pavel (Fapte; 16:14). Următorul convertit menţionat era tot o femeie, o fostă sclavă posedată de demoni (Fapte; 16:16).
În Atena o femeie, Damaris, este menţionată în mod special printre puţinii care au crezut (Fapte; 17:34). În Corint, Priscila, alături de soţul ei Acuila, aveau un rol activ în instruirea învăţatului Apolo (Fapte; 18:2, 26). Nu pare surprinzător că femeile au fost recunoscute drept „diaconiţe”. Pavel o indică pe Fivi „sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii din Chencrea. . . ea s-a arătat de ajutor multora şi îndeosebi mie” (Romani; 16:1-2), apoi o menţionează pe Prisca, pentru strădaniile sale misionare.
Două pasaje specifice din Noul Testament se referă la femei care funcţionau ca prorociţe. În Fapte; 21:9, se vorbeşte despre cele patru fiice ale lui Filip, „care proroceau”. În 1 Corinteni;11, Pavel recunoaşte prezenţa femeilor care au prorocit în serviciile de închinare.
În epistolele lui Pavel există chiar şi un pasaj controversat: „Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia, rudele mele şi tovarăşii mei de temniţă, care sunt cu vază între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar.” (Romani 16:7). O femeie apostol? Unii susţin că Iunia a fost bărbat sau oricum textul nu indică clar că cei doi au avut calitatea de apostol.
După perioada romantică a creştinismului, femeile sunt trecute pe planul secund. Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să moară…
În epistolele considerate autentice, Pavel se adresa unor comunități în care fiecare credincios contribuia după puteri la funcționarea unei biserici lipsite de conducători, iar femeile aveau sarcini importante în funcționarea acestor biserici.
În epistolele pseudo-pauline, creații ale unor discipoli ai lui Pavel la a doua sau a treia generație față de el, femeile nu au voie să joace niciun rol în viața acestor comunități bisericești pentru a păzi astfel Biserica de rătăcirea diavolească. Rolul femeilor de propagare a noii religii se încheiase, iar biserica creştină le oferă doar şansa de a se mântui prin naşterea de copii şi educarea lor în religia creştină…
Acum apar consideraţii de genul: „bărbatul este capul femeii” ori „Nu bărbatul a fost creat pentru femeie ci femeia pentru bărbat”. „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea şi să asculte în tăcere.” (1Timotei; 2:12) „Femeile să tacă în biserici, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul; ci să fie supuse, cum zice legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe soţii lor acasă; căci este ruşinos pentru femeie să vorbească în biserică.” (1Corinteni; 14:34-35). Biserica creştină nu s-a mărginit doar la eliminarea femeilor din ierarhia bisericească, ci au trecut în plan secund chiar şi femeile prezente în scrierile evanghelice. Astfel nu se mai face referire la niciuna dintre femeile prezente în jurul lui Iisus, iar în cazul Mariei Magdalena o personalitate mult prea proeminentă, s-a trecut la denigrarea ei. Astfel în anul 591, papa Grigorie cel Mare o declară prostituată pe „mironosiţa Maria Magdalena”, în timp ce Evanghelia după Filip spunea că „Însoţitoarea Mântuitorului e Maria Magdalena. Hristos a iubit-o mai mult decât pe toţi ucenicii Săi şi obişnuia adesea să o sărute pe (gură)”.
Ca efect al acuzelor papei, cuvântul „mironosiţă”, la bază desemnând o „persoană purtătoare de mir”, ulei cu care în tradiţia evreiască se ungea trupul mortului ca şi fruntea regelui la încoronare, în limbajul uzual, epitetul „mironosiţă” a primit conotaţii negative, desemnând o femeie prefăcută, care simulează nevinovăția şi modestia. Dintre toate femeile prezente în Scripturi, doar Maria, mama lui Iisus, a scăpat de apostază, dar şi asta datorită faptului că şi credinţa creştină avea nevoie de o „mamă sfântă” asemeni lui Cybele, Isis, Astarte, Hera etc., cărora li se închinau păgânii care urmau să fie creştinaţi. Multe dintre atributele acestor zeiţe au fost ataşate în timp Mariei, recunoscută drept „născătoare de dumnezeu” abia la sinodul de la Efes din anul 431. Acum, tot cu o femeie în frunte, creştinismul pornea la luptă împotriva păgânismului…
Celelalte femei au ghinion. Trebuie să asculte cuvintele biblice, să fie supuse căci „bărbatul este capul femeii”, insignifiante, asculătoare şi să se mântuiască doar prin naşterea de copii, pe care să-i înroleze în armata lui Iisus.
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.