Biserica creştină invocă cu obstinenţă persecuţiile la care au fost supuşi creştinii de-a lungul timpului, mai exact până în timpul împăratului Constantin cel Mare. În acest interval se spune că numărul celor care au murit pentru Iisus a fost de 11.000.000 de credincioşi… În numele acestor martiri, în numele suferinţelor şi persecuţiilor îndurate, Biserica creştină poate cere răzbunare şi ascultare.

Ca o paranteză, trebuie spus că în perioada invocată şi chiar înainte, la Roma sau în Imperiu, din motive diverse, au fost interzise pentru perioade mai lungi sau mai scurte şi alte culte…

Sintetizând datele istorice privitoare la prigonirea creştinilor şi cele 11.000.000 de victime, constatăm că există invocată o perioadă de pseudo-persecuţie şi pot fi identificate doar patru perioade reale de persecuţie, dar şi acestea nuanţate:

  • Septimiu Sever (202 e.n) – 1 an de relativă persecuţie, în realitate o încercare de stopare a prozelitismului creştin. Chiar surse bisericeşti o trece în categoria de „persecuţii locale”;
  • Messius Decius (250 – 251) – 1 an când se încearcă revitalizarea vechilor culte romane;
  • Marcian (257 – 260) – 3 ani, o persecuţie care a vizat în principal aristocraţia creştină şi nu a masei de credincioşi;
  • Diocleţian (303 – 305) – 2 ani, o persecuţie desfăşurată doar în estul Imperiului.

Perioada de pseudo-persecuţie începe cu Nero (54-68), cel zugăvit în negru de către oponenţii săi. Decretat de senat hostis publicus (dușman public) și condamnat la moarte la data de 9 iunie 68, Nero s-a sinucis. Istoricii creştini au profitat de acest lucru şi i-au pus în seamă, fără nici un temei real, o „crudă persecuţie a creştinilor”.

1-persecutia-crestinilorAl doilea incriminat este Domitian (81-96). Motiv real este faptul că s-a intitulat „dominus et deus”, deci şi-a luat statut de zeu, promovând în Imperiu cultul împăratului. Nu există date despre o persecutare a creştinilor în timpul său.

Al treilea acuzat este Traian (98-117), care, prin anul 112, află despre existenţa creştinilor dintr-o scrisoare a lui Pliniu cel Tânăr, guvernator al Bithiniei. Din răspunsul lui Traian reţinem: „Nu trebuie să faci nici o investigaţie activă împotriva creştinilor… scrisorile anonime nu trebuie luate în seamă oricare ar fi acuzaţiile pe care le conţin.” Chiar dacă nu se cunosc fapte care să-l incrimineze, Traian a fost denunţat drept „persecutor” şi în numele acestei acuzaţii, Forum Traiani a fost devalizat de către creştini.

Urmaşul lui Traian, împăratul Hadrian (117-138) este şi el acuzat de către creştini din motive mai puţin clare, în principal, pentru că aprobă judecarea creştinilor de către un tribunal…

Sunt apoi invocate o serie de răfuieli religioase locale. Astfel în timpul lui Antonin Piosul (138-161) este consemnată moartea a 11 creştini la Smirna, iar în timpul lui Marc Aureliu (161-180) are loc răfuiala de la Lyon (177 e.n.) când, conform episcopului Irineu de Lyon, sunt ucişi 48 de creştini, majoritatea de origine orientală…

   Prima persecuţie:    În anul 193 e.n., împăratul Commodus este asasinat lăsând în urma sa o stare de anarhie. Depopulat, imperiul era atacat în nord şi în est, iar armatele romane duceau o lipsă acută de efectiv. În aceste condiţii, Septimiu Sever a luat măsuri de întărire a instituţiei familiei, de încurajare a natalităţii şi acordarea de avantaje celor care se înrolau în armată.

2-septimius_severus_busto-musei_capitolini
Septimiu Sever

În acest timp, în Africa, Tertulian proclamă valoarea martirilor, martirajul apărând drept formă excepţională a sfinţeniei creştine, o apropiere de Hristos. Un martir care moare intră imediat în Paradis… De aici apare un lanţ de sinucideri.

Tertulian încurajează dezertarea soldaţilor, lucrarea sa „Comentariu la Daniel” anunţând că cele „şase săptămâni apocaliptice” se sfârşesc în în ultimul an de domnie a lui Sever, indicând anul 203…

În aceste condiţii, cu toate că avea mulţi creştini în anturajul său, Septimiu Sever emite în anul 202, un decret prin care interzicea prozelitismul creştin, nu creştinismul! Era condamnat doar botezul, deci vechii creştini nu erau afectaţi…

Efectele edictului sunt însă de scurtă durată şi se manifestă, conform creştinului Eusebiu, doar în Egipt şi Africa. Chiar şi aici martirajele consemnate fac referire doar la noii adepţi.

  A doua persecuţie:    Sunt ani în care generalii romani devin împăraţi cu ajutorul armatei pe care o conduc…

În anul 244, în condiţii dubioase, Filip Arabul preia funcţia de împărat. Porecla îi vine de la faptul că s-a născut din tribul arab creştinat al ghassanizilor sirieni. Eusebiu din Cesareea (Ecc. Hist. VI.34) îl consideră primul împărat creştin… În aprilie 248, Filip Arabul organiza celebrarea a 1.000 de ani de la naşterea Romei şi cu această ocazie sunt organizate „Jocuri seculare” în care peste 1.000 de gladiatori au fost ucişi, împreună cu animale sălbatice. Curios că nu sunt menţionate victime creştine, deşi probabil că au fost şi gladiatori creştini…

3-emperor_traianus_decius_mary_harrsch
Messius Decius

În anul 249, generalul ilir Messius Decius este proclamat împărat. Conservator, „împărat de modă veche”, el a lansat un program politic tradiţionalist, acesta incluzând revenirea la vechea religie politestă romană…

În acest efort de a întoarce roata istoriei, în anul 250, Messius Decius iniţiază prima persecuţie anticreştină generalizată. Acum sunt consemnate o serie de victime în rândul Bisericii creştine: Papa Fabrin, Gatien la Tours, Trophimus la Arles, Paul la Narbonne, Saturnin la Toulouse, Denis la Paris, Austromoine la Clemont şi Martial la Limoges. Edictul va fi revocat în anul următor.

  A treia persecuţie creştină:   În anul 253, pe tronul imperial a urcat Valerius, într-o perioadă extrem de dificilă, cu atacuri ale perşilor, cu o mare revoltă în Siria şi apoi invazia goţilor în Balcani. Situaţia financiară devenise extrem de dificilă, iar cheltuielile militare foarte mari. În aceste condiţii, Marcian, ministrul de finanţe şi membru al unei mişcări păgâne din Egipt, adversar al creştinismului, determină o acţiune anticreştină îndreptată împotriva liderilor creştini, vizând în special confiscarea averilor acestora…

3-martiriul-papei-sixtus-ii-sec14
Martiriul papei Sixtus II

Printre victime s-au numărat Papa Sixt al II-lea, episcopul Ciprian al Cartaginei, sfântul Laurenţiu de Roma şi Fructuosus, episcopul din Tarragona.

Edictul lui Marcian este primul edict anti-creştin, care interzice cultul. Sever şi Decius doar restaurau vechii zei. În anul 260 pe tron urcă Gallianus care restabiraşte ordinea în imperiu şi promulgă un edict de toleranţă în favoarea creştinilor. Astfel, bisericile creştine, cimitirile şi averile sunt restituite. Politica acestuia este urmată şi de către succesorii săi, Claudius şi Aurelian, acesta din urmă încercând însă să promoveze un monoteism solar, introducând în anul 274, cultul lui Deus Sol Invictus. Ca observaţie: Nu Constantin cel Mare a fost primul împărat care aducea creştinismul în legalitate…

  A patra persecuţie a creştinilor:    Ultima perioadă de persecuţie a creştinilor este legată de Diocletian, cel proclamat împărat în anul 284, de către armata din Orient.

5-diocletian
Diocletian

Încercarea de a reforma viaţa religioasă prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întreg imperiu) duce, în anii 303-305, la promulgarea a patru edicte anticreştine, care declanşează cea mai mare persecuţie din istoria imperiului împotriva acestei religii. Primul din seria celor patru este dat la 23 februarie 303, dar la data de 1 mai 305, Diocletian va abdica retrăgându-se din viaţa politică. Această perioadă a rămas în istorie sub denumirea de „Persecuţia lui Diocletian”. În acest răstimp sunt plasate cele mai multe dintre biografiile unor sfinţi creştini ortodocşi, cei mai mulţi inexistenţi în realitate…

    Revanşa…    Deşi „istoricul” creştin Eusebiu din Cesareea spunea că la data încoronării lui Caligula (37 e.n.) „întreg pământul răsuna de glasurile evangheliştilor şi ale Apostolilor”, conform cercetătorului creştin Bart D. Ehrman, la nivelul anului 300, în Imperiul Roman creştinii reprezentau un procent situat între 5 şi 8 %. În rest locuitorii se închinau diferiţilor zei, mai mari sau mai mici, practicau diverse culte toate tolerate în Imperiu.

goleniscev_papyrus_-_theophilus_on_serapeion_crop
Victoria asupra Bibliotecii din Alexandria (Papirusul Goleniscev)

Prin „Edictul de la Tesalonic” din anul 380, împăratul Teodosie a ridicat creştinismul la rang de „religie de stat” şi interzice toate celelalte culte care fiinţau până la acel moment. Templele păgâne sunt dărâmate sau transformate în biserici creştine. Din acest moment începe o prigoană generalizată împotriva „păgânilor”, inclusiv a filozofilor stoici, epicurieni, platonişti sau sceptici.

1-inchizitia-1           Prin decretul papei Grigore IX, în anul 1231, în scopul depistării şi reprimării sângeroase a „ereticilor”, a fost instituită Inchiziţia. Ea a „pedepsit” pe necredincioşi, nu i-a „martirizat”… Culmea este că o serie dintre cei „pedepsiţi” sunt astăzi „sfinţi” ai creştinismului… Oricât ar părea de straniu, Biserica Romano-Catolică nu a renunţat formal la Inchiziţie decât în 1908, prin reorganizarea eclesiastică produsă sub papa Pius al X-lea. Despre creştinarea păgânilor din America sau Africa, masacraţi, jefuiţi, schingiuiţi, nu este de discutat. Ei doar au fost aduşi pe „calea cea dreaptă”…

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
RaduCugetăriBiserica creştină invocă cu obstinenţă persecuţiile la care au fost supuşi creştinii de-a lungul timpului, mai exact până în timpul împăratului Constantin cel Mare. În acest interval se spune că numărul celor care au murit pentru Iisus a fost de 11.000.000 de credincioşi... În numele acestor martiri, în numele...Pentru cei care știu să gândească singuri