Mişcarea Creaţia Inteligentă, religia ca pseudoștiință
Creaţionismul ştiinţific (sau ştiinţa creaţiei) este o disciplină a creaţionismului care încearcă să ofere suport ştiinţific pentru descrierea apariţiei Universului din Cartea Genezei şi care dezaprobă faptele, teoriile şi paradigmele ştiinţifice general acceptate despre istoria Pământului, cosmologie, şi evoluţia biologică.
Cei mai vocali susţinători a creaţionismului ştiinţific sunt creştinii fundamentalişti din Statele Unite care încearcă să dovedească infailibilitatea Bibliei şi să anuleze evidenţele ştiinţifice ale evoluţiei.
Principalele idei în creaţionismul ştiinţific sunt credinţa în “crearea din nimic”, convingerea că Pământul a fost creat în ultimele zece mii de ani, credinţa că oamenii şi alte forme de viaţă de pe Pământ au fost create ca tipuri “bataminologice” fixe distincte, şi ideea că fosilele găsite în straturile geologice au fost depozitate în timpul potopului care a acoperit complet întregul Pământ. Rezultă de aici că creaţionismul ştiinţific neagă şi evidenţele geologice şi astrofizice ale vârstei şi originii Pământului şi Universului, ireconciliabile cu ideile din Geneză. Susţinătorii creaţionismului ştiinţific denumesc teoria evoluţiei “darwinism”, sau “evoluţia darwinistă”.
Oponenţii acestei teorii susţin că punctele de vedere ale acestei teorii sunt de natură religioasă şi nu ştiinţifică, şi că creaţionismul ştiinţific nu se califică la nivelul unei ştiinţe întrucât îi lipseşte suportul empiric, nu este susţinut de niciun test experimental, şi descrie istoria naturală prin prisma unor cauze supranaturale care nu pot fi testate ştiinţific.
Textele timpurii ale creaţionismului ştiinţific şi curricula s-au focalizat pe conceptele derivate din interpretarea literară a Bibliei fiind în mod evident de natură religioasă, cel mai notabil fiind cel legat de potopul lui Noe din Geneza, pentru a explica descoperirile geologice şi fosilele în cadrul unui sistem denumit “geologia potopului”.
Aceste lucrări nu au atras prea mult atenţia şcolilor şi congregaţiilor creştinilor fundamental conservatori şi evanghelici până în anii 1970, când preoponenţii creaţionismului ştiinţific au încercat să predea aceste teorii în şcolile publice şi alte instituţii din Statele Unite, aducându-le în atenţia publicului larg şi a comunităţii ştiinţifice.
Mulţi lideri din educaţie şi legislatori au fost convinşi să includă predarea creaţionismului ştiinţific împreună cu evoluţia darwinistă în curricula şcolară. Textele despre creaţionismul ştiinţific şi curricula folosită în biserici şi şcolile creştine au fost revizuite pentru a elimina referinţele biblice şi teologice, şi astfel au fost introduse în şcolile publice din Louisiana, Arkansas şi alte state americane versiuni mai puţin explicite din punct de vedere religios ale creaţionismului ştiinţific.
În 1982, din cazul McLean v. Arkansas a rezultat că creaţionismul ştiinţific nu îndeplineşte caracteristicile esenţiale ale ştiinţei şi că scopul său principal este de a avansa puncte de vedere religioase specifice.
Predarea creaţionismului ştiinţific în şcolile publice din Statele Unite a luat sfârşit în 1987 ca urmare a deciziei Curţii Supreme a Statelor Unite în Edwards v. Aguillard. Curtea afirma că predarea creaţionismului ştiinţific împreună cu teoria evoluţionistă, atâta timp cât teoria evoluţionistă se preda deja în şcolile publice din Louisiana, ar fi fost neconstituţională întrucât singurul rol al creaţionismului ştiinţific ar fi fost să promoveze credinţe religioase particulare.
Cei mai mulţi susţinători ai ştiinţei creaţiei au convingeri fundamentaliste sau creştine evanghelice din literalismul biblic sau infailibilitatea biblică, spre deosebire de criticismul superior sprijinite de creştinismul liberal în controversa fundamentalist-modernistă. Cu toate acestea, există, de asemenea, exemple de creaţionismului ştiinţific islamic şi evreiesc care sunt conforme cu creaţia aşa cum este descrisă în doctrinele lor religioase.
Adventiştii de Ziua a Şaptea sprijină de mult timp ştiinţa creaţiei.
Aceasta datează de pe timpul lui George McCready Pret, un adventist de ziua a şaptea activ care a dezvoltat abordări ale geologiei potopului, care au stat la baza ştiinţei creaţiei.
Această idee a fost continuată de către Institutul de Cercetare Geoştiinţific, un institut oficial al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, situat pe campusul Universităţii Loma Linda din California.
Ştiinţa creaţiei este, în general, respinsă de Biserica Angliei, precum şi de Biserica Romano-Catolică.
Universitatea Gregoriană Pontificală a discutat oficial despre proiectarea inteligentă ca un “fenomen cultural”, fără elemente ştiinţifice.
Site-ul oficial al Bisericii Angliei citează opera lui Charles Darwin în parohiile sale religioase
(Centrul pentru Renaşterea Ştiinţei şi Culturii al Institutului Discovery a folosit banere bazate pe “Crearea lui Adam” din Capela Sixtină. Mai târziu, a folosit o imagine mai puţin religioasă, apoi a fost redenumit Centrul pentru Ştiinţă şi Cultură)
Mişcarea creaţia inteligentă este o rod direct al creaţionismului anilor 1980. Comunităţile ştiinţifice şi academice, împreună cu un tribunal federal din SUA, au văzut creaţia inteligentă ca o formă de creaţionism sau ca un descendent direct care este strâns legat de creaţionismului tradiţional; şi mai mulţi autori se referă în mod explicit la ea ca “creaţionismul creaţiei inteligente.”
Mişcarea are sediul în Centrul de Ştiinţă şi Cultură, creat în 1996 ca aripa creaţionistă a Institutului Discovery, pentru a promova o agendă religioasă în aşteptarea unor mari schimbări sociale, academice şi politice. Campanii de creaţie inteligentă ale Institutului Discovery au fost organizate în principal în Statele Unite, deşi au fost depuse eforturi şi în alte ţări pentru a promova creaţia inteligentă.
Liderii mişcării spun că creaţia inteligentă expune limitele ortodoxiei ştiinţifice şi ale filosofiei seculare a naturalismului. Susţinătorii creaţiei inteligente susţin că ştiinţa nu ar trebui să se limiteze la naturalism şi nu ar trebui să ceară adoptarea unei filosofii naturaliste care respinge din start orice explicaţie care include o cauză supranaturală. Scopul general al mişcării este de a “inversa dominaţia sufocantă a viziunii materialiste”, reprezentată de teoria evoluţiei în favoarea “unei ştiinţe consonante cu creştinismul şi convingerile teiste.”
Phillip E. Johnson a declarat că obiectivul creaţiei inteligente este de a răspândi creaţionismul ca un concept ştiinţific. Toţi importanţii susţinători ai creaţiei inteligente sunt lucrează pentru sau sunt angajaţi ai Institutului Discovery şi a Centrul său de Știinţă şi Cultură.
Aproape toate conceptele de creaţie inteligentă şi mişcarea asociată sunt produse ale Institutului Discovery, care ghidează mişcarea şi urmează strategia pas cu pas în timp ce derulează campania “Învaţă Controversa” şi alte programe aferente.
Susţinătorii importanţi ai creaţiei inteligente au făcut declaraţii contradictorii cu privire la creaţia inteligentă.
În declaraţiile adresate publicului larg, ei spun că creaţia inteligentă nu este religioasă; atunci când abordează suporterii creştini conservatori, ei afirmă că creaţia inteligentă are fundamente în Biblie.
Recunoscând nevoia de sprijin, Institutul afirmă orientarea creştină, evanghelizatoare:”Pe lângă accentul pe formatorii de opinie influenţi, căutăm, de asemenea, să construim o bază populară de sprijin în rândul circumscripţiei noastre naturale, şi anume, creştinii.
Vom face acest lucru în primul rând prin apologetica seminării.
Ne propunem ca aceasta să încurajeze şi să doteze credincioşii cu noi dovezi ştiinţifice care susţin credinţa, precum şi să “popularizăm” ideile noastre în cultura mai largă.”
Barbara Forrest, un expert care a scris pe larg cu privire la mişcare, descrie acest lucru ca datorându-se Institutului Discovery care au făcut din aceasta o chestiune de politică.
Ea a scris că activitatea mişcării trădează o agendă agresivă, sistematică, pentru promovarea nu numai a creaţionismul creaţiei inteligente, dar şi a viziunii religioase aferente.”
Deşi argumentele pentru creaţia inteligentă a mişcării aferente sunt formulate în termeni seculari şi evită în mod intenţionat poziţionarea identităţii creatorului, majoritatea principalilor avocaţi ai creaţiei inteligente sunt creştini religioşi persoane publice care au declarat că, în opinia lor, creatorul propus în creaţia inteligentă este concepţia creştină a lui Dumnezeu. Stuart Burgess, Phillip E. Johnson, William A. Dembski, şi Stephen C. Meyer sunt protestanţi evanghelici; Michael Behe este un romano-catolic; şi Jonathan Wells este un membru al Bisericii Unificării. Susţinătorii non-creştini sunt David Klinghoffer, care este evreu, Michael Denton şi David Berlinski, care sunt agnostici, şi Muzaffar Iqbal, un musulman pakistanezo-canadian.
Phillip E. Johnson a declarat că cultivarea ambiguităţii prin folosirea limbajului secular în argumente care sunt atent artizanale pentru a evita nuanţe ale creaţionismului teist este un prim pas necesar pentru reintroducerea în cele din urmă a conceptul creştin de Dumnezeu drept creator.
Johnson solicită în mod explicit susţinătorilor creaţiei inteligente să lase în urmă motivaţiile lor religioase, astfel încât să se evite existenţa unui creator inteligent identificat “ca doar un alt mod de ambalaj al mesajului evanghelic creştin.” Johnson subliniază că “… primul lucru care trebuie făcut este să se scoată Biblia din discuţie …
Acest lucru nu înseamnă că problemele biblice sunt lipsite de importanţă,.
Ideea este mai degrabă faptul că ele vor fi abordate după ce am despărţit prejudecata materialistă de faptele ştiinţifice.”
Strategia de deghizare în mod deliberat a intenţiei religioase a creaţiei inteligente a fost descrisă de către William A. Dembski în Inferenţa creaţiei. În această lucrare, Dembski enumeră un zeu sau o “forţă de viaţă extraterestră”, ca două opţiuni posibile pentru identitatea creatorului.
Dembski a declarat, de asemenea: “Creaţia inteligentă este parte din revelaţia generală a lui Dumnezeu […] Nu numai că creaţia inteligentă ne scapă de această ideologie [materialism], care sufocă spiritul uman, dar, în experienţa mea personală, am constatat că acesta deschide calea pentru ca oamenii să vină la Hristos.” Atât Johnson cât şi Dembski citează Evanghelia după Ioan din Biblie ca fundament al creaţiei inteligente.
Barbara Forrest susţine că astfel de declaraţii arată că susţinătorii majori văd creaţia inteligentă ca, în esenţă, de natură religioasă, nu doar un concept ştiinţific care are implicaţii cu convingerile lor personale religioase cu care se întâmplă să coincidă.
Ea scrie că cei mai importanţi susţinători ai creaţiei inteligente sunt strâns aliaţi cu ultra-conservatorii mişcării creştine a reconstrucţionismului.
Ea enumeră conexiunile din (curentul şi fostul) Institut Discovery: Phillip E. Johnson, Charles B. Thaxton, Michael Behe, Richard Weikart, Jonathan Wells şi Francis J. Beckwith la conducerea organizaţiei creştine a reconstrucţioniştilor, precum şi nivelul finanţării oferite Institutului de Howard Ahmanson, Jr., o figură de frunte în mişcarea reconstrucţionistă.
Știinţa creaţiei include conceptul de catastrofism pentru a reconcilia formele de relief actuale şi distribuţiile fosilelor cu interpretările biblice, afirmând că rămăşiţele au rezultat din evenimentele cataclismice succesive, cum ar fi un potopul la nivel mondial şi de erele glaciare subsecvente.
Aceasta respinge unul dintre principiile fundamentale ale geologiei moderne (şi ale ştiinţei moderne în general), uniformitarianismul, conform căruia se aplică aceleaşi legi fizice şi geologice observate pe Pământ astăzi şi pentru a interpreta istoria geologică a Pământului.
Uneori, creaţioniştii ataca şi alte concepte ştiinţifice, cum ar fi modelul cosmologic Big Bang sau metode ştiinţifice de datare care măsoară dezintegrarea radioactivă.
Creaţioniştii Pământului Tânăr resping, de asemenea, estimările actuale ale vârstei Universului şi vârstei Pământului, argumentând cu cosmologiile creaţioniste cu vârste mult mai mici decât cele determinate de cosmologia fizică modernă şi geologia, de obicei, mai puţin de 10.000 de ani.
Comunitatea ştiinţifică a respins în număr covârşitor ideile dezvoltate de ştiinţa creaţiei, considerând că se găsesc în afara limitelor unei ştiinţe legitime. Premisele fundamentale care stau la baza creaţionismului ştiinţific îl descalifică ca ştiinţă, deoarece răspunsurile la toate întrebările sunt predestinate să fie conforme cu doctrina Bibliei, şi pentru că acest concept este construit pe teorii care nu sunt testabile empiric în natură. Oamenii de ştiinţă consideră de asemenea atacurile ştiinţei creaţiei împotriva evoluţiei biologice ca fiind fără merite ştiinţifice.
Aceste opinii ale comunităţii ştiinţifice au fost acceptate prin două decizii judecătoreşti semnificative în 1980, care au constatat că domeniul ştiinţei creaţiei ar fi un mod religios de a căuta răspunsuri, nu unul ştiinţific.
Academia Naţională de Ştiinţe a SUA afirmă că “pretenţiile ştiinţei creaţiei îi lipsesc sprijinul empiric şi nu pot fi testate semnificativ” şi că “ştiinţa creaţiei nu este de fapt ştiinţă şi nu ar trebui să fie prezentată ca atare în clasificarea ştiinţelor.”
Potrivit lui Joyce Arthur care scris pentru revista Sceptic, mişcarea “ştiinţa creaţiei” câştigă o mare parte din puterea sa prin utilizarea denaturată si imorală a tehnicilor ştiinţifice” şi “aceasta denaturează grav teoria evoluţiei.”
Oamenii de ştiinţă au luat în considerare ipotezele propuse de ştiinţa creaţiei şi le-au respins din cauza lipsei de probe.
Mai mult decât atât, pretenţiile ştiinţei creaţiei nu se referă la cauze naturale şi nu pot fi supuse unor teste semnificative, astfel încât acestea nu se califică drept ipoteze ştiinţifice.
În 1987 Curtea Supremă a SUA a decis că creaţionismul religios nu este ştiinţă, şi nu poate fi predat în şcoli publice.
(“• Ştiinţa creaţiei nu este corectabilă, dinamică, testabilă sau progresivă: ştiinţa creaţiei aderă la o premisă fixă şi neschimbătoare sau “adevărul absolut”, “Cuvântul lui Dumnezeu”, care nu se schimbă.
Orice dovadă contrară acestui adevăr nu trebuie să fie luată în considerare. În ştiinţă, toate afirmaţiile sunt testabile, ele sunt totdeauna atacabile, şi trebuie renunţat la ele sau ajustate atunci când greutatea dovezilor o cere.
Prin invocarea pretenţiilor de “apariţie bruscă” a speciilor, un act miraculos, ştiinţa creaţiei este nepotrivită pentru instrumentele şi metodele cerute de ştiinţă, şi nu poate fi considerată ştiinţifică în felul în care termenul “ştiinţă” este în prezent definit. Oamenii de ştiinţă şi scriitorii de ştiinţă caracterizează în mod obişnuit ştiinţa creaţie ca pseudoştiinţă.”)
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.