O mică poveste….

„Atomii sunt uimitor de longevivi. Pentru că „trăiesc” atât de mult, atomii se plimbă considerabil.
Fiecare atom aflat în posesia dumneavoastră a trecut aproape sigur prin mai multe stele şi a făcut parte din milioane de organisme pe drumul său spre a deveni dumneavoastră. Fiecare dintre noi suntem atât de bogaţi în atomi, iar după moarte suntem atât de bine reciclaţi, încât un număr important din atomii noştri – până la un miliard din fiecare dintre noi, după cum s-a sugerat – probabil că i-au aparţinut cândva lui Shakespeare.
Cam încă vreun miliard de căciulă provin de la Buddha, de la Genghis-Han sau Beethoven ori de la o altă figură istorică la care vreţi să vă gândiţi (personajele trebuie să aibă, se pare, o vechime considerabilă, întrucât atomii au nevoie de câteva decenii pentru a se redistribui complet; aşa că, oricât de mult v-aţi dori, încă nu sunteţi una cu Elvis Presley).
Prin urmare, toţi suntem reîncarnări – chiar dacă unele cu viaţă scurtă…
Când murim, atomii noştri se dezasamblează şi trec mai departe să-şi găsească alte întrebuinţări, în altă parte – o frunză, o fiinţă umană sau o boabă de rouă.
Atomii înşişi există practic la infinit.
Nimeni nu ştie exact cât de mult poate trăi un atom, dar, potrivit lui Martin Rees, probabil circa 10^35 ani.”

Din cartea ” Despre toate pe scurt, de la Big Bang la ADN”

Atom, artwork
Atom, artwork

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2016/09/atom.jpg?fit=385%2C384https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2016/09/atom.jpg?resize=150%2C150Maximilian1. științăCugetăriO mică poveste.... 'Atomii sunt uimitor de longevivi. Pentru că 'trăiesc' atât de mult, atomii se plimbă considerabil. Fiecare atom aflat în posesia dumneavoastră a trecut aproape sigur prin mai multe stele şi a făcut parte din milioane de organisme pe drumul său spre a deveni dumneavoastră. Fiecare dintre noi suntem...Pentru cei care știu să gândească singuri