Asertiunile despre caracterul regresiv al ideologiei si psihologiei religioase, despre religie ca forta vrajmasa progresului social si uman sunt, in epoca moderna, din ce in ce mai categorice si multilateral demonstrate.
In zilele noastre, religia este nu doar un fenomen anacronic, dar si unul extrem de daunator pentru realizarea obiectivelor de civilizatie si fericire a oamenilor.

De pe pozitiile culturii contemporane nu putem decat sa afirmam ca mitologia si religia au constituit un fals in domeniul cunoasterii si o inselaciune cu efecte narcotice in ordinea intereselor de viata ale maselor.
Ca religia, ca parte a ideologiei dominante, a introdus in patrimoniul ei si fapte ale cunoasterii empirice, reguli de igiena, norme practice de convietuire sociala, aceasta este o alta problema.

Este clar ca recomndarile impotriva omuciderii si pentru moderatie in satisfacerea nevoilor de viata nu sunt de esenta religioasa.
S-au descoperit populatii primitive, de exemplu, tasmanienii, care au formulat si respecta cu strictete o serie de norme firesti ale convietuirii sociale, fara sa aiba nici un fel de credinta religioasa.
Sunt, de asemenea,”mari religii” care de fapt nu sunt religii, pentru ca in perioada lor primara, erau straine de orice credinta in supranatural, reprezentandu-I doar generalizari filozofice si etice, cum este de pilda confucianismul.
De aceea nu vom discuta rosturile, uneori pozitive, ale acelor invataminte izvorate din experienta, ratiune practica si meditatie, care desi asimilate de religie au un sens diferit de al acestora.
Problema este de a rapsunde la intrebarea daca superstitia, credinta in zei, spirite, bune si rele ele au slujit candva progresul.

Tragedia sclavagismului si a celorlalte oranduiri nedrepte se insereaza desigur intr-o logica a dezvoltarii istorice, dar nu scuteste de culpabilitate fatarnica si malefica ideologie religioasa.
Este adevarat ca sclavii si toti cei stapaniti au incercat sa-si construiasca o religie a lor, sa talmaceasca dogmele in interesul lor de viata si sa le adauge cu intelepciune.
Aceste momente nu le-au putut insa sluji istoric.

Religia crestina, sustinand inegalitatea sociala, afirma ca oamenii ar fi in schimb egali fata de Dumnezeu.
De aceea, ei trebuie sa se iubeasca si sa nu incerce sa-si faca dreptate singuri.
In Noul Testament se prevad unele conditii si rezerve care practic dau un anumit curs iubirii de aproape.
Oamenilor saraci, religia nu le permite decat sa sufere resemnati impreuna, deci le interzice sa lupte pentru o viata mai buna.
Ei trebuie conform religiei crestine, sa intoarca, atuncic and primesc o palma celalalt obraz pentru a primi inca una.. “Iubiti pe stapanii vostrii, scrie Noul testament. Aceeasi carte “sfanta”, opera colectiva a adeptilor crestinismului si a primilor preoti crestini, confectionata pe baza unor legende orientale de larga circulatie, a principiilor stoicismului grec si invataturii lui seneca, din care se plagiaza grosolan, cere: “robilor, supuneti-va stapanilor vostri cu frica si tremur… ca si lui Cristos”.
Si pentru a inlatura orice dubiu in aceatsa privinta, se arata ca trebuie sa te supui “nu numai stapanilor buni, dar si celor aspri” (prima Epistola a lui Petru,11. 18). In alt loc se fac precizari si mai clare: “Iubiti pe dusmanii vostri, si binecuvantati pe cei care va blesteama, faceti bine celor care va urasc si rugati-va pentru cei care va supara si va prigonesc”(Matei V. 5).

In religie neadevarul se coreleaza cu nedreptatea.
Asa cum traditiile bisericesti s-au opus cu indarjire la promovarea cunoasterii stiintifice si a culturii umaniste, tot asa s-au opus tuturor miscarilor sociale progresiste din ultimul mileniu.
Aceasta opozitie care a insemnat si inseamna o frana nespus de daunatoare in calea progresului social, nu a fost nici episodica, nici intamplatoare.
Ea rezulta din insesi esenta ideologiei religioase.
Chiar clericalii care au vederi mai avansate au fost socotiti eretici.
Masele populare au simtit ca pentru a rasturna situatiile sociale trebuiau sa loveasca in dogmatica si intoleranta bisericii.
Aceste mase, nu au reusit insa intotdeauna, sa se elibereze din mrejele invataturii religioase. Pentru promovarea intereselor lor au trebuit insa sa relativizeze religia, sa ceara interpretarea libera a textelor biblice, sa scoata in evidenta acele pasaje unde se predica nu abandonul in fata dusmanilor si a raului, ci dreptul la ura si razbunare.
Lucru care se intampla si in zilele noastre.

Revolutia burgheza a fost nevoita sa loveasca violent in conceptiile religioase, sprijinindu-se pe orientari materialiste.

D’ Holbach se intreba daca nu se descompune societatea moderna si decade in salbaticie, daca fiecare om ar fi asa de nebun, incat sa doreasca sa fie sfant. Ingersol, un cugetator american, declara lapidar ca cel care crede in lumea de apoi este daunator pentru lumea reala. Drepturile la viata ale omului nu puteau sa fie salvgardate decat in conditiile in care dependenta oarba a omului in Dumnezeu este abolita.
Filozoful german feuerbach scrie: “Morala si religia, credinta si dragostea sunt diametral opuse.
Cine-l iubeste pe Dumnezeu nu-l mai poate iubi pe om, el a pierduta intelegerea omenescului; dar si invers: cine-l iubeste pe om, si-l iubeste intr-adevar din toata inima, nu-l poate iubi pe Dumnezeu, nu mai poate lasa sangele omenesc fierbinte sa se evapore zadarnic in spatiul gol al unei infinite imaterialitati si irealitati”.

Epoca moderna si contemporana releva o situatie cu caracter de lege:
Toate progresele sociale se realizeaza impotriva si in dauna religiei,in timp ce momentele conservatoare, reactionare, contrarevolutionare, produc activizarea ei.
Asa cum s-a intamplat in scoietatea burgheza: expansiune ateista in momente de progres, pentru ca apoi, in vederea consolidarii puterii noii clase exploatatoare, In dauna maselor populare, sa se apeleze din nou la religie, declarandu-se cinic ca daca Dumnezeu nu exista, el ar trebui sa fie inventat. Slujind cu mijloacele ei traditionale, privind supunerea fata de stapanire, umilinta si dispretul fata de cele lumesti, oranduirea capitalista, bisericile crestine au incercat, dupa cum incearca si astazi, sa-si dezvolte doctine sociale.

Chiar un teolog, comentand evaziunea de masa de sub tutela religiei, este nevoit sa constate ca nu oamenii l-au parasit pe Dumnezeu, ci Dumnezeu (citeste ideea de Dumnezeu) i-a parasit pe oameni, intrucat nu le mai poate fi de nici un folos in imprejurarile actuale ale vietii lor.

Adaptat după sursa:

https://luptaanticapitalista.wordpress.com/tag/religia-in-europa/

Please follow and like us:
https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2016/10/images7Q22BNS0.jpg?fit=226%2C223https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2016/10/images7Q22BNS0.jpg?resize=150%2C150Maximilian2. IstorieÎntrebări frecvente#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#liber-cugetatoriRomania,#libercugetator,#libercugetatori,#religie,progresAsertiunile despre caracterul regresiv al ideologiei si psihologiei religioase, despre religie ca forta vrajmasa progresului social si uman sunt, in epoca moderna, din ce in ce mai categorice si multilateral demonstrate. In zilele noastre, religia este nu doar un fenomen anacronic, dar si unul extrem de daunator pentru realizarea obiectivelor de...Pentru cei care știu să gândească singuri