Descoperirea ignorantei
„Până la începutul perioadei moderne, oamenii au investit puţin efort în cercetarea științifică, deoarece nu credeau că vor obţine avantaje medicale, militare sau economice. Regi și împărați dădeau cu siguranță bani pentru burse şi educație, nu pentru a a dobândi puteri noi, ci pentru a le păstra pe cele existente. Regele tipic dădea bani preoților, filozofilor, poeților în speranța că aceştia vor legitima stăpânirea lui și vor menține ordinea socială. El nu se aștepta ca ei să descopere medicamente noi, să inventeze arme sau să stimuleze creșterea economică. În ultimele cinci secole însă, oamenii au ajuns să creadă din ce în ce mai mult că ar putea câștiga putere investind tot mai mulţi bani și resurse în cercetarea științifică. Nu era o credință oarbă, ci ceva demonstrat practic în mod repetat. Dobândind mai multă putere, tot mai multe resurse au fost introduse în cercetare. Guvernul Statelor Unite a alocat în ultimele decenii miliarde de dolari în domeniul fizicii nucleare. Cunoașterea adusă de această cercetare a făcut posibilă construcția centralelor nucleare, care asigură energie electrică ieftină pentru industriile americane.
Aceste industrii plătesc taxe către guvernul Statelor Unite, care foloseşte o parte pentru a finanța şi mai multă cercetare în fizica nucleară.
Pentru a face progrese, ştiința are nevoie de mai mult decât doar de cercetare.
Are nevoie de angrenarea științei, politicii și a economiei.
Aparatul politic și cel economic furnizează resurse fără de care cercetarea științifică este aproape imposibilă. În schimb, cercetarea științifică crează înzestrări noi care sunt folosite, printre altele, pentru a obține resurse noi.
Unele dintre aceste resurse noi sunt reinvestite în cercetare. Aceasta este bucla de reacţie (feedback) de bază a revoluției științifice.
Pentru a înțelege revoluția științifică, nu este suficient să studiem doar știința. Newton, Galileo și Einstein au spus că trebuie să înțelegem, de asemenea, legăturile dintre știință, politică şi economie.
Strămoșii noștri de acum mii și chiar zeci de mii de ani au investit mult timp și efort în încercarea de a descoperi regulile care guverna lumea naturală din jurul lor.
Știința modernă se deosebește însă de toate tradițiile anterioare ale cunoașterii în trei moduri esenţiale:
– În primul și cel mai important rând ea este diferită în capacitatea de a admite ignoranța. Știința modernă se bazează pe admiterea faptului că nu știm totul. Chiar mai mult decât atât, ea acceptă că lucrurile pe care credem că le știm s-ar putea totuși dovedit greșite pe măsură ce câștigăm mai multe cunoștințe.
În știința modernă nici un concept, idee sau teorie nu este considerată sacră și de necontestat.
– A doua caracteristică unică este accentul pus pe observaţie și matematică.
Oamenii de stiinţă moderni încearcă să obțină noi cunoștințe prin colectarea observațiilor asupra lumii, folosind apoi instrumente matematice pentru a grupa aceste observatţii în teorii complexe.
– A treia caracteristică unică este faptul că ştiinţa îşi propune să dobândească puteri noi.
Știința modernă nu este niciodată mulțumită cu crearea unor teorii și înțelegerea modului în care funcționează lucrurile. Știința modernă folosește aceste teorii pentru a dobândi puteri noi, și în special pentru a dezvolta tehnologii noi.
Nu adevărul este scopul real al științei moderne, ci puterea.
Într-un anumit sens, revoluția științifică nu a fost o revoluție a cunoștințelor cum este ea descrisă de obicei, ci o revoluție a ignoranței.
Cea mai mare descoperire a revoluției științifice a fost descoperirea ignoranței, descoperirea faptului că oamenii nu știu răspunsurile la întrebările cele mai importante.
Cunoaşterea pre-modernă oferită de Islam, creștinism, budism afirmau că tot ceea ce este esenţial de știut despre lume era deja cunoscut.
Marile zeităţi, sau un Dumnezeu atotputernic, sau înțelepții din trecut știau tot ce se putea cunoaște şi explicau tot ceea ce aveam nevoie să ştim în scripturi şi tradiții orale.
Răspunsul la o orice întrebare importantă era să în textele antice înțelese în mod corespunzător.
Era de neconceput faptul că din Biblie, Coran, sau Vede lipseşte vreun secret esențial al universului.
Un secret care trebuia să fie descoperite de omul modern.
Tradițiile vechi în ce priveşte cunoașterea admiteau doar două tipuri de ignoranță.
Prin definiție, în conformitate cu religiile tradiționale, ceea ce deităţile sau înțelepții din trecut nu s-au deranjat să ne transmită în texte și tradiții sacre era complet lipsit de importanță.
Dacă un țăran medieval vroia să știe cum îşi țes pânzele păianjenii, era lipsit de sens să-l întrebe pe preot, pe episcop sau pe Papă, deoarece aceştia nu știau și nu exista nici un răspuns la această întrebare în vreo lucrare creștină.
Acest lucru nu înseamna că creștinismul era deficitar.
Însemna doar că întrebarea era lipsită de importanță.
La urma urmei, Dumnezeu știa totul, inclusiv de ce păianjenii îşi țes pânzele. Dacă ar fi fost cumva o informație esențială, necesară pentru prosperitatea populației și pentru mântuire, Dumnezeu ar fi avut grijă să includă o explicație detaliată a păianjenilor în Biblie. Creștinismul nu interzicea oamenilor să studieze păianjenii dacă aceştia o doreau.
Oamenii implicați în studiul păianjenilor ar fi trebuit însă să accepte rolul lor periferic în societate, și lipsa de relevanță a concluziilor lor pentru adevărurile eterne ale religiei și a societății creștine. Orice putea descoperi un savant despre păianjeni, era fără însemnătate.
În toate vremurile, chiar și în cele mai pioase și conservatoare, au existat mereu oameni care să susţină că există lucruri importante pe care întreaga societate le ignoră sau nu le cunoaşte.
Cu toate acestea, astfel de persoane au fost marginalizate sau persecutate, sau au fondat o tradiție nouă care a susținut că ea știe acum tot ce era de știut.
Știința modernă este unică, deoarece recunoaște deschis ignoranța noastră colectivă cu privire la cele mai importante întrebări ale tuturor timpurilor.
Darwin nu a susținut că el este „pecetea biologiei”, ultimul biolog și că el ar fi rezolvat o dată pentru totdeauna toate marile întrebări ale vieții.
După secole de amplă cercetare științifică, biologi, fizicieni, chimisti, și așa mai departe recunosc că nici ei nu au încă o explicație concretă de exemplu pentru modul în care creierul produce constiinţa.
Fizicienii recunosc că nu știu ce a cauzat Big Bang-ul, și nu știu cum să împace mecanica cuantică cu teoria relativității generale.
Deci, aceasta este prima caracteristică a științei moderne, puterea de a spune nu știm, de a admite ignoranța.
Această dorinţă de a admite ignoranța a făcut știința modernă mult mai dinamică și curioasă decât orice sistem anterior de cunoaştere.
Ea nu se oprește însă aici.
După ce admite ignoranța, începe să caute cunoștințe noi, iar cea de a doua caracteristică unică a științei moderne este modul în care se urmărește cunoașterea.”
http://www.istoria-omenirii.info/2015/02/lectia-xi-descoperirea-ignorantei.html?m=1
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.